Nume:
Parola:
Utilizator nou »      Parola uitata »
Memoreaza datele de autentificare?

Sandzak nu este numele unui personaj din "O mie si una de nopti". Sandzak este o limba de pamant intinsa intre Bosnia si Kosovo. Sandzak, zona in care, in marea-i majoritate, populatia a optat pentru confesiunea musulmana, desparte fatalmente Serbia de Muntenegru, pe aliniamentul pe care se afla pe limita administrativa dintre cele doua republici surori ramase sa poarte in spinare crucea fostei Iugoslavii. Acea Iugoslavie care a devenit substantivul propriu cel mai cunoscut in deceniul scurs dupa colapsul Uniunii Sovietice. Acea Iugoslavie care a calcat in picioare frisca de pe tortul post-comunismului, pe care Europa Orientala urma sa o culeaga dupa neuitatul an 1989. Ar fi trebuit sa fie deceniul acestui Rasarit. Ar fi trebuit sa fie epoca in care Europa revine acasa si in care se "intorc" in Europa acele popoare care i-au dat voie sa imbatraneasca frumos.

N-a fost sa fie asa. Un deceniu de framantari identitare, unele rezolvate elegant, altele denaturate in dezbateri in care uzul ratiunii a coborat mult sub limita zero, a zadarnicit luna de miere a Europei cu ea insasi. Cei care si-au imaginat ca, odata cu finalul incandescent al odiseei kosovare, se incheie "iugoslavizarea" Iugoslaviei si - implicit - "balcanizarea" Balcanilor, au ocazia, acum, sa-si aminteasca de erorile trecutului si sa recunoasca un adevar trist: cea mai grea lectie este cea predata de istorie. La Dayton, problema Kosovo a fost ignorata total, desi semnalele crizei erau evidente si dainuiau de decenii bune. Asa cum, la Rambouillet si Köln, artizanii - merituosi - ai armistitiului kosovar au ignorat complet existenta unui alt focar la fel de periculos: Sandzak. Deunazi, un grup politic constituit pe criterii confesionale tocmai in Sandzak, a cerut comunitatii internationale sa actioneze in sensul elaborarii unui statut de "relatii speciale" cu Bosnia.

Istoria dezmembrarii Iugoslaviei nu s-a incheiat, iata. Deocamdata, atentia este concentrata, eronat, intr-o alta directie. La nord de Dunare, in Banatul Sarbesc, vanturi incrucisate agita spirite, acolo unde spiritele nu s-au lasat niciodata incinse. La ceasul judecatii lui Slobodan Milosevici, cineva seamana vrajba pentru a distruge ceea ce timpul a construit cu greu: o entitate cu adevarat si solid multiculturala. Cei ce incearca sa se impotriveasca naturii vor pieri, insa, rapusi de vanturi. In Banatul Sarbesc, in intreg Banatul, de altfel, "civilizatiile" nu se pot ciocni, asa cum le place unora sa creada. Civilizatiile s-au contopit, in Banat, si au dat nastere unei veritabile natiuni, un model pe care nu doar Uniunea Europeana ci chiar Statele Unite si multiculturale ale Americii ar trebui sa-l studieze. Autonoma sau nu, Vojvodina nu se va lasa rapusa de flacari sau mitraliere.

Cu toate acestea, istoria dezmembrarii Iugoslaviei nu s-a incheiat. Drama vine dintr-un sud in care exista acest Sandzak, deocamdata un simplu loc geografic, locuit de o comunitate de slavi musulmanizati faustian in urma cu putine secole si care s-au descoperit, acum, ca fiind apartinatori de natiunea-fantoma "bosniaca". Deocamdata, cum spuneam, musulmanii din Sandzak tind spre "relatii speciale" cu acea Bosnie care nu este altceva decat o colonie in care esueaza un experiment: reactia unor grupuri invrajbite de secole la implantul modelului multicultural american. Esecul acestei republici independente este evident: banca centrala de la Sarajevo este condusa din birourile Bancii Mondiale, Presedintia federala este supervizata de comisarii ONU si ai Uniunii Europene, de securitatea nationala se ocupa trei corpuri de armata - unul ortodox, altul catolic si un al treilea musulman - pure din punct de vedere confesional. Cele trei entitati nu se mai vaneaza (singurul mare castig al armistitiului de la Dayton), insa aceasta pace se datoreaza nu reformei civice si morale ci, dimpotriva, ineditului apartheid pe care si l-au autoimpus actorii crizei bosniace. Totusi, entitatea musulmana care traieste in Bosnia constituie un atractiv dar periculos magnet pentru multe clanuri balcanice islamizate, intr-un interminabil Ev Mediu, de-amorul privilegiilor conferite de Inalta Poarta celor ce sarutau sfiosi firmanul Sultanului. Acum a sosit vremea acestor "sandzakezii" - natiune care, cu certitudine, se va naste in curand, asemeni "kosovarilor" sau a deja amintitilor "bosniaci" si care va scrie urmatoarea fila din istoria neterminata, inca, a dezmembrarii Iugoslaviei.

Pe fundalul acestor evolutii iugoslave in perpetua derulare si umbrita, oarecum, de palpitantul spectacol oferit de actorii balcanici, tabla de sah globala sufera, tacuta, modificari de forma si de fond. Ne vom opri, in acest moment, asupra a doua dintre aceste schimbari. Mai intai, notiunea de "Balcani", semnificand un spatiu prea plin de sange, pare sa provoace repulsie unor minti iluminate. Sintagma este abandonata, discursul politic adoptand o noua formula, mai "corecta": Europa de Sud-Est.

Pe de alta parte, la fel de anacronica incepe a se profila si sintagma "Occident" ca denumire a ceea ce reprezenta, in deceniile bipolaritatii nucleare, arealul delimitat la Est de Zidul Berlinului iar la Apus de Alaska. Odata cu sfarsitului Razboiului Rece si al amenintarilor nucleare sovietice, Vestul s-a lansat intr-un lent dar sigur proces de scindare. La un pol, unica superputere vie si, deocamdata, nevatamata, Statele Unite ale Americii, si apendicele ei transatlantic, Marea Britanie. Un demers ce aminteste de o initiativa lansata, in primul deceniu al secolului, de proprietarul din epoca al minelor de aur si diamant din Africa de Sud, Cecil Rhodes: o "noua ordine mondiala" a armoniei asigurate de un garant anglo-american. Sa punctam aici ca mostenirea ideologica a acestui pionier al globalizarii avea sa fie prezervata printr-un program de burse de studii de care, intre altii, a beneficiat si actualul sef al Executivului de la Washington, Bill Clinton. Celalalt Occident este reprezentat de Europa apusean-continentala coagulata pe axa Paris-Berlin - o batrana domnisoara ajunsa, mai devreme decat era de asteptat, in pragul ireversibilei disperari si care se comporta aferent de iresponsabil.

Instabilitatea acestui deloc pitoresc peisaj nu ofera acoperire demersurilor politice lansate in Cabinetele euro-atlantice. Promisiunile oferite in epoca in care reactoarele Aliantei Nord-Atlantice vajaiau pe cerul Peninsulei Balcanice au spart, si ele, bariera sonica, alimentand sperante. Dar n-au reusit sa penetreze zidurile ce strajuiesc potentii diriguitori ai cercurilor financiare transnationale, singurii capabili sa ofere adevarata solutie pentru acest spatiu sud-est european. Dramuindu-si fiecare cent, antreprenorii invitati sa faca afaceri in acest spatiu balcanic al vesnicelor rafuieli nu pot risca investitii de amploare. Astfel de aventuri necesita garantii de securitate financiara care nu pot exista in absenta stabilitatii politice. Aceasta, la randul ei, depinde de aplanarea tensiunilor inter-etnice sau inter-confesionale. Care pot fi aplanate, insa, doar in conditiile in care actorii acestui balet periculos isi gasesc linistea economica. Misiune dificila, dar nu imposibila. La sfarsitul saptamanii trecute, la Sarajevo, in Bosnia, un grup de lideri politici si emisari ai unor venerabile institutii internationale au sezut la aceeasi masa pentru a analiza medicatia ce se impune intru lecuirea Balcanilor. S-a discutat, s-au lansat ipoteze, s-au desprins concluzii. S-a convenit asupra unui document final care urmeaza sa fie inaintat participantilor la viitoarea conferinta a potentialilor donatori, programata a se desfasura in septembrie. Cum arata, insa, imaginea acestui demers balcanic post-Kosovo? Vom incerca, maine, sa executam o radiografie a Pactului de Stabilitate avansat la Sarajevo si sa-l evaluam, raportandu-l la promisiunile neincluse in documentul final elaborat in capitala bosniaca dar si la standardele economice ale Penisnulei Balcanice.