Eveniment

1. Nu era vorba de politistul din 1940 ci de un boiernas din acea famile, activist unionist, care in primavara lui 1918 a fost impuscat de soldati rusi care se retrageau de pe front in numele unui soviet revolutionar satesc pentru ca nu a vrut sa cedeze in folosinta "boborului" renumita sa pivnitza de vinuri.
2. Acum vreo doua luni a fost pe TVR un filmuletz despre o mare iubire a lui Sebastian din anii 39-40, o eleva de liceu dintr-o familie foarte bogata, care dupa bacalaureat a emigrat parca in Elvetia in 1940. Era vorba de scrisori schimbate intre ei inainte si dupa emigrare, pastrate de un cunoscut din tzara, si comentate de Andrei Oisteanu ( ca o paranteza mie unuia nu prea mi-au placut anumite insemnari despre diversele sale amoruri din jurnal - mai ales despre Leny Caler). Am aflat ca Sebastian avea o garsoniera la ultimul etaj al unui bloc pe Calea Victoriei, undeva intre Academie si intrarea in piatza Amzei, bloc unde se si filma acum. Destinul a facut ca, dupa mutarea familiei sale (mama si Beno, fratele mai mic, cel cu jurnalul) in zona Antim, Sebastian sa stea si pe-acolo. In dimineata mortii el plecase pe jos de acasa (cunosc zona din copilarie, cand ma duceam la film la "Modern" la "rond", unde s-a facut Robingo dupa 90, interesant ca e si zona unde Calinescu a plasat casa lui Mos Costache din Felix si Otilia), si iesise in bulevardul cu tramvai care ducea la "11 iunie", sub Patriarhie. Un soldat rus probabil afumat cobora la volanul unui camion dinspre Chirigii - probabil de la fabrica de bere Bragadiru - intr-o viteza nebuna. Sebastian saracul a crezut ca totusi il va ocoli ca nu era alta masina in jur, dar nebunul parca l-a luat ca tzinta expres.
3. Am gasit si un volum dedicat reactiilor la aparitia volumului, inclusiv celebrul text cu Sebastian, mon frere al lui Liiceanu si raspunsul tzafnos al Ilenei Ioanid si al altora. Asa m-am lamurit cu editia de la Humanitas: manuscrisul a fost recuperat de Beno prin ambasada Israelului in 61, dupa ce emigrase si el in Franta, pierzandu-se cateva pagini (povestea e spusa de Volovici care este cel ce detine controlul asupra celor noua caiete intr-o arhiva la Ierusalim). Beno a sters - hashurat cateva pasaje legate de familie si nici asa nu a permis publicarea pana dupa moartea sa prin 93-94 parca. Volovici nu i-a dat doamnei Omat - redactoarea de la Humanitas - acces la manuscris ci i-a trimis doar copii xerox, recunoscand ca in afara de hashurarile atribuite lui Beno mai exista pagini lipsa datorita diverselor aventuri prin care au trecut caietele. E si o discutie despre Dan Petrescu care acuza ca in jurnal s-a "bricolat" in anumite pagini. E interesant de citit totul. Deci cheia e Volovici care daca ar permite accesul direct la manuscris zic eu ca ar face un lucru bun pentru memoria lui Sebastian.