Prin 1972, muncitor fiind, operator la camera de comanda termica intr-o termocentrala din Bucuresti am fost instiintat de inginerul de serviciu sa ma prezint la camera 12 de la etajul 1. Cum acolo era o usa cu o fanta in ea pentru a baga sesizarile oamenilor muncii si pentru ca stiam ca acolo era salasul Ci-stului, m-a cam luat frica pentru ca eram cam slobod la gura. Intru, dau cu ochii de capitanul CI, in civil deh, si de inca doi civili, care s-au recomandat a fi unul maior, celalalt colonel. Sunt invitat sa iau loc si mi se comunica direct ca am fost recomandat si selectionat sa fiu admis la scoala, prima promotie, de ofiteri pentru Consiliul superior al securitatii statului. Drept sa spun s-a cam cascat o groapa sub mine gandindu-ma in ce intram daca acceptam. Am refuzat. Mi s-a bagat placa cu intrebarea daca sunt membru PCR si de ce nu vreau sa fiu de folos tarii de parca ei nu stiau ca nu sunt membru si parca folos nu aduceam ca turbinist. Am fost intrebat in final de ce nu vreau. Le-am raspuns ca nu imi place sa stau in uniforma. La replica lor ca voi fi doar in haine civile le-am raspuns ca nu-mi place sa salut decat cu Buna ziua si nu cu Sa traiti !
Ceea ce m-a frapat insa a fost ca mi s-au adus la cunostinta niste fapte si intamplari atat de intime familiei mele incat doar eu si tatal meu aveam cunostinta de ele sau asa credeam noi..... Asta ar fi una. a doua era ca flacaii mi-au pomenit si de stagiul de scafandru usor de lupta-deminor, o chestie de care nici comandantul de nava nu stia ca o facusem, si credeam eu atunci ca e secreta la absolut. Uite ca nu era...Asta m-a indarjit sa nu accept sa fiu ofiter de securitate, sentimentul ca parca eram gol in fata lor.
Spre norocul meu, poate vazand si hotararea mea, am fost lasat in pace ulterior.
La vremea respectiva eram destul de zgubilitic sa ma port asa, si poate era si un pic de fronda din partea unuia care ascultase Jesus Christ Superstar in pivnita si daduse cu cativa ani inainte,vreo noua, 25 de lei pe un disc cu patru melodii cu The Beatles.
Nu a fost un gest de vitejie ci mai mult unul de sfidare si nu-mi gasesc nici un merit deosebit, vreau sa spun ca daca vroiai, puteai refuza.
Raquel, astept sentinta. Denunta-ma ca unealta a capitalismului putrefact.
Tot inainte, ca trecutul si asa e mort..... |
10:32, sambata, 6 iulie 2024
