In Memoriam

Ion Ratiu a aparut pentru prima oara in atentia publica in 28 ianuarie 1990, in toiul luptei pentru putere declansate intre partidele istorice PNTCD, PNL si PSD, pe de o parte, si FSN, pe de alta parte. Era o figura aparte, un om jovial si fericit in mijlocul unor politicieni incrancenati si ostili unii altora. Cand a fost intrebat ce cauta acolo, a spus foarte simplu: m-am intors ieri in Tara si sunt incantat! Atat. Un mare gentleman si un mare roman.
Insa a fost mult prea idealist si prea european pentru o Romanie a tenebrelor medieval-comuniste, care iesea cu greu la lumina. In campania electorala din 1990, a declarat cu seninatate ca va privatiza industria grea din Romania, ceea ce a rasculat intreaga mafie directocratica din sistemul economic comunist, care se pregatea sa fure toata mostenirea lui Ceausescu, frecandu-si mainile. Aceasta a dus la o campanie anti-Ratiu fara precedent, bietul om scapand cu greu de la linsaj in multe mitinguri electorale din tara.
Cu toate acestea, Ion Ratiu si-a vazut de drum cu tenacitate ardeleano-britanica, infiintand ziarul Cotidianul si sponsorizand masiv PNTCD. Memorabila si edificatoare pentru calitatile sale de lider democratic si ostil miscarilor totalitare a fost atitudinea din timpul mineriadei anti-FSN din 1991, cand si-a aparat adversarii politici cu o voce tunatoare si imperativa, evacuand minerii veniti sa-i linseze pe parlamentarii puterii. O dovada extraordinara ca Ion Ratiu era fidel dictonului sau: "Ma voi lupta pana la ultima picatura de sange pentru ca tu sa poti sa nu fii de acord cu mine!" Un caracter puternic, un exemplu pentru democratia romaneasca in revenire.
Cred ca moartea sa ar trebui comemorata in Romania, asa cum se procedeaza in cazul altor mari romani. Ca si moartea lui Corneliu Coposu.