Editorial

de Alina Mungiu-Pippidi
Miercuri, 8 Decembrie 2004

Credeati ca stiti anul in care ne aflam si continentul pe care traiti? Nu in seara de 6 decembrie daca va uitati la televizor la comentariile despre accidentul tragic in care a murit Teo Peter. Pe mai toate canalele de stiri, la mai toate talkshow-urile, intr-o remarcabila unitate de vederi si de voci, unele oficiale, altele pseudo-oficiale (caci vocile cu adevarat private au devenit exceptional de rare in spatiul nostru public), era infierat cu multa osirdie marele frate american, partenerul nostru strategic de exceptie, aliatul nostru cel mai de nadejde, pila noastra la intrat in NATO si chiar Europa. Puteai crede ca esti in plin razboi rece deoarece canale private mici (si care deci nu au arhiva) ne rasfatau brusc cu imagini dinainte de 1989, ale unor cetateni sovietici inocenti calcati in picioare de spioni americani pentru a arata ca acest comportament criminal nu e de azi, de ieri, nu e un accident, ci o tendinta cronica si periculoasa. Puteai crede ca esti intr-o tara araba si primesti pe cablu Al-Jazeera pentru ca acolo s-a consacrat argumentul ca americanii nu au dreptul sa ne dea lectii de democratie cind ei insisi nu sint mai buni decit criminalii si cind legea se aplica tuturor la fel, numai lor nu.
Dat fiind ca nici un om cu scaun la cap nu crede in spontaneitatea temelor care domina ecranele de televiziune intr-o zi sau alta (Viorel Hrebenciuc, stenograma din 27 martie 2004, volumul 3, p. 314 editia Ziua “Luni, toate talkshow-urile sint puse pe acest subiect”), trebuie sa vedem ce ne-a apucat pe noi, cei mai buni prieteni ai Americii, sa sarim duminica din pat (Internele si chiar Externele, unde nu mai gasesti pe nimeni deja vineri la prinz), sa naucim lumea cu telegrame si somatii, sa dam buzna peste ambasadorul Crouch jr. in resedinta lui si sa-l infieram la televiziune. Sigur, exista explicatia simpla ca preferam sa vorbim de un soldat american care a facut un accident decit de civilii nostri care au furat alegerile si procurorii nostri care au declarat ca nu ii ancheteaza. Dar nu e numai atit. Este suspect ce putina lume si-a amintit ca noi am fost prima tara din lume care s-a repezit sa acorde Americii scutirea de jurisdictia Curtii Penale Internationale, atragindu-ne furia Europei. Acelasi Minister de Externe, sub acelasi ministru, argumenta atunci ca americanii trebuie sa fie tratati exceptional. Cita vreme era vorba de copii morti sub bombardament american in Afganistan sau prizonieri torturati in inchisorile irakiene, exceptia americana avea numai prieteni in Romania, pentru ca, la drept vorbind, noua putin ne pasa de sus-numitii. Cum a indoit un american cu Fordul lui negru o Dacie galbena de-a noastra toata argumentatia asta s-a dus dracului. Ce se intimpla?

Adevarul este ca puterea a atins limitele unei politici externe care s-a dovedit falimentara, pentru ca a fost in esenta ei ipocrita si nimic altceva. In timp ce promitea americanilor ca ii scutim de Curtea Internationala ca sa dam exemplu altor tari, Mircea Geoana lua micul dejun cu Romano Prodi, explicindu-i ca totul e sub control. Daca trece scutirea de o Camera a Parlamentului in Romania, o opreste cealalta. Pentru ca noi avem o Camera in parlament care merge cu Europa, si una care merge cu America. Nu neaparat aceeasi, cum ne dicteaza interesele. Si asa a fost. Cind chestiunea a ajuns eventual la nivelul Consiliului de Securitate, ambasadorul nostru acolo s-a afirmat printr-o declaratie istorica. El a spus textual ca, daca votul nostru acolo nu va conta, atunci vom vota in favoarea exceptiei americane. In schimb, daca vom avea votul decisiv, atunci ne vom abtine. Ca avem atit putin caracter incit procedam asa, nu comentez. Dar ca o mai si declaram, asta e culmea!

Atuul nostru preferat, cu care Mircea Geoana a facut cariera, relatia privilegiata cu Statele Unite, s-a dovedit dupa asta o gogoasa. Foarte profesionist, ministrul de externe bulgar Solomon Passy e pe cale sa aduca bazele NATO in Bulgaria. Nu mai putin profesionista, ministra integrarii europene din aceeasi tara, Meglena Kuneva, a impachetat toate capitolele de negociere. Asta desi Nastase e mult mai prieten cu Verheugen decit Passy, care nu e in Internationala Socialista, si Geoana cu administratia republicana decit e Simeon de Saxa Coburgh. Fara relatii privilegiate, cele pe care le cautam noi, bulgarii capata in schimb respect pentru ca isi joaca onest cartile si cistiga. Noi cautam nu sa fim prieteni cu americanii, ci sa ni-i facem complici. Miron Mitrea se plinge cu naduf, tot in celebrele stenograme, ca americanii vor licitatie la proiectul Bechtel, uite ce ne fac! In loc sa ne lase sa lucram cum stim noi, si dupa aceea sa fim amici, sa ne batem pe burta, complice. Le platim tot contractul din bugetul nostru si ei se gasesc sa critice alegerile din 28 noiembrie!!! Ce mama dracului, unde se cred? Nu avem si noi arsenalul vadimist cu America jandarmul planetar si nu sint atitia Vadimi mai mici, unii certati cu Vadim, care nici nu-si dau seama ca sint doar niste clone, gata sa sara pe americani reinterpretind tot ce stiam despre ei, ca ar fi democrati, ca respecta legea si ca ne respecta si pe noi? Nimic din toate astea nu mai e considerat adevarat. Uluitor, descoperim acum ca unii se folosesc de statutul lor diplomatic sa nu fie judecati de Curtile noastre, despre care Raportul anual al Comisiei Europene spune ca nu sint departe de a fi competente si integre, si ca nu vor sa-si petreaca arestul preventiv in inchisorile noastre, care tin afisul la Amnesty de cind a cazut Ceausescu si pina azi.

Harmalaia asta fara scrupule suge din tristetea reala a publicului cu un singur scop: pregatind terenul ca ambasadorul american sa nu mai poata deschide gura pe viitor sa ne critice pentru ca furam alegeri si incalcam libertatea presei. Un tragic accident e folosit ca sa sovietizam si sa arabizam spatiul public romanesc. Pentru ca atunci cind scopul este sa calcam democratia in picioare fara sa se bage americanii, Stalin si Bin Laden devin in mod natural parintii nostri fondatori, si argumentele lor devin ale noastre.

PS: Este absolut de necrezut ca ministrul de externe, Mircea Geoana, referindu-se la acest accident tragic, l-a putut numi “o crima”, la ora cind deja cei trei investigatori americani se prezentasera la politia din Bucuresti pentru cooperare.

La 2004-12-08 08:13:29, gagiu dilo a scris:

> de Alina Mungiu-Pippidi
> Miercuri, 8 Decembrie 2004
> 
> Credeati ca stiti anul in care ne aflam si continentul pe care traiti?
> Nu in seara de 6 decembrie daca va uitati la televizor la comentariile
> despre accidentul tragic in care a murit Teo Peter. Pe mai toate
> canalele de stiri, la mai toate talkshow-urile, intr-o remarcabila
> unitate de vederi si de voci, unele oficiale, altele pseudo-oficiale
> (caci vocile cu adevarat private au devenit exceptional de rare in
> spatiul nostru public), era infierat cu multa osirdie marele frate
> american, partenerul nostru strategic de exceptie, aliatul nostru cel
> mai de nadejde, pila noastra la intrat in NATO si chiar Europa. Puteai
> crede ca esti in plin razboi rece deoarece canale private mici (si
> care deci nu au arhiva) ne rasfatau brusc cu imagini dinainte de
> 1989, ale unor cetateni sovietici inocenti calcati in picioare de
> spioni americani pentru a arata ca acest comportament criminal nu e
> de azi, de ieri, nu e un accident, ci o tendinta cronica si
> periculoasa. Puteai crede ca esti intr-o tara araba si primesti pe
> cablu Al-Jazeera pentru ca acolo s-a consacrat argumentul ca
> americanii nu au dreptul sa ne dea lectii de democratie cind ei
> insisi nu sint mai buni decit criminalii si cind legea se aplica
> tuturor la fel, numai lor nu.
> Dat fiind ca nici un om cu scaun la cap nu crede in spontaneitatea
> temelor care domina ecranele de televiziune intr-o zi sau alta
> (Viorel Hrebenciuc, stenograma din 27 martie 2004, volumul 3, p. 314
> editia Ziua “Luni, toate talkshow-urile sint puse pe acest
> subiect”), trebuie sa vedem ce ne-a apucat pe noi, cei mai
> buni prieteni ai Americii, sa sarim duminica din pat (Internele si
> chiar Externele, unde nu mai gasesti pe nimeni deja vineri la prinz),
> sa naucim lumea cu telegrame si somatii, sa dam buzna peste
> ambasadorul Crouch jr. in resedinta lui si sa-l infieram la
> televiziune. Sigur, exista explicatia simpla ca preferam sa vorbim de
> un soldat american care a facut un accident decit de civilii nostri
> care au furat alegerile si procurorii nostri care au declarat ca nu
> ii ancheteaza. Dar nu e numai atit. Este suspect ce putina lume si-a
> amintit ca noi am fost prima tara din lume care s-a repezit sa acorde
> Americii scutirea de jurisdictia Curtii Penale Internationale,
> atragindu-ne furia Europei. Acelasi Minister de Externe, sub acelasi
> ministru, argumenta atunci ca americanii trebuie sa fie tratati
> exceptional. Cita vreme era vorba de copii morti sub bombardament
> american in Afganistan sau prizonieri torturati in inchisorile
> irakiene, exceptia americana avea numai prieteni in Romania, pentru
> ca, la drept vorbind, noua putin ne pasa de sus-numitii. Cum a indoit
> un american cu Fordul lui negru o Dacie galbena de-a noastra toata
> argumentatia asta s-a dus dracului. Ce se intimpla?
> 
> Adevarul este ca puterea a atins limitele unei politici externe care
> s-a dovedit falimentara, pentru ca a fost in esenta ei ipocrita si
> nimic altceva. In timp ce promitea americanilor ca ii scutim de
> Curtea Internationala ca sa dam exemplu altor tari, Mircea Geoana lua
> micul dejun cu Romano Prodi, explicindu-i ca totul e sub control. Daca
> trece scutirea de o Camera a Parlamentului in Romania, o opreste
> cealalta. Pentru ca noi avem o Camera in parlament care merge cu
> Europa, si una care merge cu America. Nu neaparat aceeasi, cum ne
> dicteaza interesele. Si asa a fost. Cind chestiunea a ajuns eventual
> la nivelul Consiliului de Securitate, ambasadorul nostru acolo s-a
> afirmat printr-o declaratie istorica. El a spus textual ca, daca
> votul nostru acolo nu va conta, atunci vom vota in favoarea exceptiei
> americane. In schimb, daca vom avea votul decisiv, atunci ne vom
> abtine. Ca avem atit putin caracter incit procedam asa, nu comentez.
> Dar ca o mai si declaram, asta e culmea!
> 
> Atuul nostru preferat, cu care Mircea Geoana a facut cariera, relatia
> privilegiata cu Statele Unite, s-a dovedit dupa asta o gogoasa.
> Foarte profesionist, ministrul de externe bulgar Solomon Passy e pe
> cale sa aduca bazele NATO in Bulgaria. Nu mai putin profesionista,
> ministra integrarii europene din aceeasi tara, Meglena Kuneva, a
> impachetat toate capitolele de negociere. Asta desi Nastase e mult
> mai prieten cu Verheugen decit Passy, care nu e in Internationala
> Socialista, si Geoana cu administratia republicana decit e Simeon de
> Saxa Coburgh. Fara relatii privilegiate, cele pe care le cautam noi,
> bulgarii capata in schimb respect pentru ca isi joaca onest cartile
> si cistiga. Noi cautam nu sa fim prieteni cu americanii, ci sa ni-i
> facem complici. Miron Mitrea se plinge cu naduf, tot in celebrele
> stenograme, ca americanii vor licitatie la proiectul Bechtel, uite ce
> ne fac! In loc sa ne lase sa lucram cum stim noi, si dupa aceea sa fim
> amici, sa ne batem pe burta, complice. Le platim tot contractul din
> bugetul nostru si ei se gasesc sa critice alegerile din 28
> noiembrie!!! Ce mama dracului, unde se cred? Nu avem si noi arsenalul
> vadimist cu America jandarmul planetar si nu sint atitia Vadimi mai
> mici, unii certati cu Vadim, care nici nu-si dau seama ca sint doar
> niste clone, gata sa sara pe americani reinterpretind tot ce stiam
> despre ei, ca ar fi democrati, ca respecta legea si ca ne respecta si
> pe noi? Nimic din toate astea nu mai e considerat adevarat. Uluitor,
> descoperim acum ca unii se folosesc de statutul lor diplomatic sa nu
> fie judecati de Curtile noastre, despre care Raportul anual al
> Comisiei Europene spune ca nu sint departe de a fi competente si
> integre, si ca nu vor sa-si petreaca arestul preventiv in inchisorile
> noastre, care tin afisul la Amnesty de cind a cazut Ceausescu si pina
> azi.
> 
> Harmalaia asta fara scrupule suge din tristetea reala a publicului cu
> un singur scop: pregatind terenul ca ambasadorul american sa nu mai
> poata deschide gura pe viitor sa ne critice pentru ca furam alegeri
> si incalcam libertatea presei. Un tragic accident e folosit ca sa
> sovietizam si sa arabizam spatiul public romanesc. Pentru ca atunci
> cind scopul este sa calcam democratia in picioare fara sa se bage
> americanii, Stalin si Bin Laden devin in mod natural parintii nostri
> fondatori, si argumentele lor devin ale noastre.
> 
> PS: Este absolut de necrezut ca ministrul de externe, Mircea Geoana,
> referindu-se la acest accident tragic, l-a putut numi “o
> crima”, la ora cind deja cei trei investigatori americani
> se prezentasera la politia din Bucuresti pentru cooperare.
ati citit articolul Alinei Mungiu Pippidi?
Alina Mungiu Pippidi, un nume cu care ne mandrim ca romani.