Eveniment

E toamna si in Illinois. O zi frumoasa ( cam racoroasa ) si straniu de linistita pentru suburbia in care locuiesc, in partea de vest a orasului Chicago, linga cel mai aglomerat aeroport din lume ( O'Hare International )...Privesc la frunzele ruginii ale arborilor, cum se astern tacute pe iarba vestejita si ma gindesc ca sint asemenea viselor si sperantelor noastre din tinerete, asemenea anilor care au cazut peste noi mai repede decit am crezut, asemenea sufletelor noastre, amortite sub bruma realitatii crude a lumii in care traim...Privesc in jur, la casa, masini si la toata agoniseala noastra ( a mea si a celeilalte jumatati a existentei mele ) de noua ani si ma intreb daca asta-i ceea ce-am visat, daca asta-i ceea ce-am vrut cu adevarat, pe vremea cind nu nu aveam altceva in cap, decit sa evadez din " paradisul comunist "...Spre vest, spre libertate, spre...Spre ce ?!...Ma intreb uneori care-i rostul meu, al nostru, pe acest Pamint, in aceasta existenta efemera ( stiu ca nu-i decit o etapa, o tranzitie catre ceva ; simt din ce in ce mai mult ca ma apropii de adevar, insa nu pot sa pipai exact ce e ! ), ma intreb ce-i aia fericire si daca exista cu adevarat ?!...La zicala " banii nu aduc fericirea ", mucalitii au raspuns ca nici fericire fara bani nu se poate !...Asa sa fie oare ?...Cu banii poti cumpara orice si pe oricine, cum urla din toti bojocii cei care hotarasc destinele noastre ( nu din ceruri, ci de pe Pamint ), cei care fac negot cu sufletele si cu idealurile noastre ?!...Io unul nu cred : nu s-a iscat nici o scinteie inauntrul fiintei mele cind am dobindit ceva material ( ma uit la masina nou-nouta, ultimul racnet, pe care am parcat-o in fata casei si nu simt ABSOLUT NIMIC, asa cum ramin pustiu la vedrea aurului pe care l-am cumparat de-a lungul timpului, ca sa investesc ceva banuti pentru zile negre , insa mi s-a luminat sufletul urmarind miile de nuante ale frunzelor ce adorm lenese pe asternutul naturii...), cind am vazut in juru-mi ceva material, dobindit de alti semeni, dupa ce si-au dorit cu ardoare acel ceva...Nu marele cazinou de la " Atlantis ", din Insula Paradisului - Bahamas, mi-a dat fiori, ci culoarea marii si a vazduhului si bucuria celor din jur de a trai cu adevarat, nu colierul de hoteluri si vile somptuoase de pe Riviera Maya, ci templele civilizatiilor precolumbiene !... In schimb, mi se umplu ochii de lacrimi primavara, cind ma simt coplesit de verdele ala crud ( de care vorbeste poetul ), inundat sufleteste de coloritul viu al florilor : simt ca traiesc si-mi vine sa strig, cu privirile ridicate catre cer : Doamne - Dumnezeul - meu, iti multumesc pentru ca exist si simt si pot sa ma bucur de asta !...D-ule Vlasceanu, omul din istorioara cu tilc pe care ai asternut-o pe forum e mai fericit decit noi, iar fericirea lui nu se poate cumpara cu tot aurul din lume !...E implinirea omului care se bucura ca da, nu ca ia...Pentru ca de aia cred ca am primit in dar viata de la divinitate : sa o facem dar, picatura cu picatura, celorlalti si celorlalte din jur, oameni si fapturi si locuri...Toata stima si caldura sufletului meu de om, d-ule Vlasceanu !...

Norrise,
Verde crud, verde crud...
Mugur alb, si roz si pur,
Vis de-albastru si azur,
Te mai vad, te mai aud!

O , puncteaza cu-al tau foc,
Soare, soare...
Corpul ce intreg ma doare,
Sub al vremurilor joc.

Inainte de a intra pe acest forum, am citit si eu o postare a lui Gheorghe Vlasceanu in care vorbea despre mama lui...Si m-a amutit..N-am putut sa-i spun nimica de-atunci, desi de multe ori am vrut.Il pup acuma si
va trimet si tie Norrise si lui Gheorghe aceste versuri:

Vai, si va veni o vreme
Cand adormi-vom amandoi,
Si-nstrainati, prin cimitire,
Va plange toamna peste noi.

La 2004-11-06 18:39:41, Norris a scris:

>  E toamna si in Illinois. O zi frumoasa ( cam racoroasa ) si straniu
> de linistita pentru suburbia in care locuiesc, in partea de vest a
> orasului Chicago, linga cel mai aglomerat aeroport din lume ( O'Hare
> International )...Privesc la frunzele ruginii ale arborilor, cum se
> astern tacute pe iarba vestejita si ma gindesc ca sint asemenea
> viselor si sperantelor noastre din tinerete, asemenea anilor care au
> cazut peste noi mai repede decit am crezut, asemenea sufletelor
> noastre, amortite sub bruma realitatii crude a lumii in care
> traim...Privesc in jur, la casa, masini si la toata agoniseala
> noastra ( a mea si a celeilalte jumatati a existentei mele ) de noua
> ani si ma intreb daca asta-i ceea ce-am visat, daca asta-i ceea ce-am
> vrut cu adevarat, pe vremea cind nu nu aveam altceva in cap, decit sa
> evadez din " paradisul comunist "...Spre vest, spre
> libertate, spre...Spre ce ?!...Ma intreb uneori care-i rostul meu, al
> nostru, pe acest Pamint, in aceasta existenta efemera ( stiu ca nu-i
> decit o etapa, o tranzitie catre ceva ; simt din ce in ce mai mult ca
> ma apropii de adevar, insa nu pot sa pipai exact ce e ! ), ma intreb
> ce-i aia fericire si daca exista cu adevarat ?!...La zicala "
> banii nu aduc fericirea ", mucalitii au raspuns ca nici fericire
> fara bani nu se poate !...Asa sa fie oare ?...Cu banii poti cumpara
> orice si pe oricine, cum urla din toti bojocii cei care hotarasc
> destinele noastre ( nu din ceruri, ci de pe Pamint ), cei care fac
> negot cu sufletele si cu idealurile noastre ?!...Io unul nu cred : nu
> s-a iscat nici o scinteie inauntrul fiintei mele cind am dobindit ceva
> material ( ma uit la masina nou-nouta, ultimul racnet, pe care am
> parcat-o in fata casei si nu simt ABSOLUT NIMIC, asa cum ramin pustiu
> la vedrea aurului pe care l-am cumparat de-a lungul timpului, ca sa
> investesc ceva banuti pentru zile negre , insa mi s-a luminat
> sufletul urmarind miile de nuante ale frunzelor ce adorm lenese pe
> asternutul naturii...), cind am vazut in juru-mi ceva material,
> dobindit de alti semeni, dupa ce si-au dorit cu ardoare acel
> ceva...Nu marele cazinou de la " Atlantis ", din Insula
> Paradisului - Bahamas, mi-a dat fiori, ci culoarea marii si a
> vazduhului si bucuria celor din jur de a trai cu adevarat, nu
> colierul de hoteluri si vile somptuoase de pe Riviera Maya, ci
> templele civilizatiilor precolumbiene !... In schimb, mi se umplu
> ochii de lacrimi primavara, cind ma simt coplesit de verdele ala crud
> ( de care vorbeste poetul ), inundat sufleteste de coloritul viu al
> florilor : simt ca traiesc si-mi vine sa strig, cu privirile ridicate
> catre cer : Doamne - Dumnezeul - meu, iti multumesc pentru ca exist si
> simt si pot sa ma bucur de asta !...D-ule Vlasceanu, omul din
> istorioara cu tilc pe care ai asternut-o pe forum e mai fericit decit
> noi, iar fericirea lui nu se poate cumpara cu tot aurul din lume !...E
> implinirea omului care se bucura ca da, nu ca ia...Pentru ca de aia
> cred ca am primit in dar viata de la divinitate : sa o facem dar,
> picatura cu picatura, celorlalti si celorlalte din jur, oameni si
> fapturi si locuri...Toata stima si caldura sufletului meu de om,
> d-ule Vlasceanu !...
> 

La 2004-11-06 18:39:41, Norris a scris:

Te citesc in intotdeauna,te inteleg si te vad dezorientat,imi place stilul tau,dar vreau sa mentionez ceva.
Tu esti plecat depe meleagurile tale de 9 ani ,eu si...de 28 de ani.
Oricat de bine ne-ar fi ,de locurile unde te-ai nascut ,crescut si invatat,nu te vei desparti sufleteste niciodata.
Daca cumva esti dezamagit,debusolat din anumite motive,sa stii ca nimeni nu e mai nevinovat decat noi ce am luat decizia de a ne imprastia in lume.
A aduce poate afronturi ,vina pe regimurile din tarile in care traim ,poate pentru simplu fapt ca unii au reusit mai mult s-au mai putin,gasesc ca ar fi absurd,iar deciziile trebue luate de noi insine cu curaj.Ca sa te intorci uneori din jumatatea drumului,pote fi s-au aduce esec.
Duminica buna
Carol






>  E toamna si in Illinois. O zi frumoasa ( cam racoroasa ) si straniu
> de linistita pentru suburbia in care locuiesc, in partea de vest a
> orasului Chicago, linga cel mai aglomerat aeroport din lume ( O'Hare
> International )...Privesc la frunzele ruginii ale arborilor, cum se
> astern tacute pe iarba vestejita si ma gindesc ca sint asemenea
> viselor si sperantelor noastre din tinerete, asemenea anilor care au
> cazut peste noi mai repede decit am crezut, asemenea sufletelor
> noastre, amortite sub bruma realitatii crude a lumii in care
> traim...Privesc in jur, la casa, masini si la toata agoniseala
> noastra ( a mea si a celeilalte jumatati a existentei mele ) de noua
> ani si ma intreb daca asta-i ceea ce-am visat, daca asta-i ceea ce-am
> vrut cu adevarat, pe vremea cind nu nu aveam altceva in cap, decit sa
> evadez din " paradisul comunist "...Spre vest, spre
> libertate, spre...Spre ce ?!...Ma intreb uneori care-i rostul meu, al
> nostru, pe acest Pamint, in aceasta existenta efemera ( stiu ca nu-i
> decit o etapa, o tranzitie catre ceva ; simt din ce in ce mai mult ca
> ma apropii de adevar, insa nu pot sa pipai exact ce e ! ), ma intreb
> ce-i aia fericire si daca exista cu adevarat ?!...La zicala "
> banii nu aduc fericirea ", mucalitii au raspuns ca nici fericire
> fara bani nu se poate !...Asa sa fie oare ?...Cu banii poti cumpara
> orice si pe oricine, cum urla din toti bojocii cei care hotarasc
> destinele noastre ( nu din ceruri, ci de pe Pamint ), cei care fac
> negot cu sufletele si cu idealurile noastre ?!...Io unul nu cred : nu
> s-a iscat nici o scinteie inauntrul fiintei mele cind am dobindit ceva
> material ( ma uit la masina nou-nouta, ultimul racnet, pe care am
> parcat-o in fata casei si nu simt ABSOLUT NIMIC, asa cum ramin pustiu
> la vedrea aurului pe care l-am cumparat de-a lungul timpului, ca sa
> investesc ceva banuti pentru zile negre , insa mi s-a luminat
> sufletul urmarind miile de nuante ale frunzelor ce adorm lenese pe
> asternutul naturii...), cind am vazut in juru-mi ceva material,
> dobindit de alti semeni, dupa ce si-au dorit cu ardoare acel
> ceva...Nu marele cazinou de la " Atlantis ", din Insula
> Paradisului - Bahamas, mi-a dat fiori, ci culoarea marii si a
> vazduhului si bucuria celor din jur de a trai cu adevarat, nu
> colierul de hoteluri si vile somptuoase de pe Riviera Maya, ci
> templele civilizatiilor precolumbiene !... In schimb, mi se umplu
> ochii de lacrimi primavara, cind ma simt coplesit de verdele ala crud
> ( de care vorbeste poetul ), inundat sufleteste de coloritul viu al
> florilor : simt ca traiesc si-mi vine sa strig, cu privirile ridicate
> catre cer : Doamne - Dumnezeul - meu, iti multumesc pentru ca exist si
> simt si pot sa ma bucur de asta !...D-ule Vlasceanu, omul din
> istorioara cu tilc pe care ai asternut-o pe forum e mai fericit decit
> noi, iar fericirea lui nu se poate cumpara cu tot aurul din lume !...E
> implinirea omului care se bucura ca da, nu ca ia...Pentru ca de aia
> cred ca am primit in dar viata de la divinitate : sa o facem dar,
> picatura cu picatura, celorlalti si celorlalte din jur, oameni si
> fapturi si locuri...Toata stima si caldura sufletului meu de om,
> d-ule Vlasceanu !...
> 

La 2004-11-06 18:39:41, Norris a scris:

> ma uit la masina nou-nouta, ultimul racnet, pe care am
> parcat-o in fata casei si nu simt ABSOLUT NIMIC

Vinde-o!

La 2004-11-06 18:59:35, Robin a scris:

> La 2004-11-06 18:39:41, Norris a scris:
> 
> > ma uit la masina nou-nouta, ultimul racnet, pe care am
> > parcat-o in fata casei si nu simt ABSOLUT NIMIC
> 
> Vinde-o!
> 
> 
Vlasceanu e un om sensibil. Apropo masina (la frumos).
Asta-i toamna in Bucuresti? Fi-ar masina de ris, sa-i fie!
Matilda