Editorial

Welcome to England!

Teritoriile britanice de mare concentratie musulmana au intrat usor in circuitul de intoxicare. Imami, teroristi, predicatori, o echipa completa de demagogi islamici furibunzi si totusi calculati au inceput sa faca naveta intre Karachi si Leeds, Faisalabad si Bradford, Lahore si Blackburn. Moscheele britanice au devenit centre de indoctrinare. Predicatori, adusi din Arabia Saudita, Pakistan sau Egipt, pe post de vedete, au sustinut recitaluri pe tema conspiratiei iudeo-americane, au acordat burse de fanatizare la vreuna din cele 8.000 de scoli religioase (madrassele pakistaneze) si au preamarit pe fata gloria martiriului sinucigas. Restul a fost desavarsit de profesionisti ai racolarii, sositi din imediata apropiere a centrelor de comanda Al-Qaida. La frontiere, ei au dat nas in nas cu vechea lor protectoare, toleranta multiculturala, si au trecut fara probleme, acolo unde est-europenii trebuie sa prezinte copii dupa actele rudelor moarte in ultima suta de ani.
Se crede ca, dupa 10-12 luni de indoctrinare, un tanar musulman britanic poate fi transformat intr-un sinucigas entuziast. Siguranta de somnambul si zambetul idiot din clipa exploziei nu se obtin usor, dar metoda e bine pusa la punct, iar operatorii isi cunosc meseria. Cine se lasa fascinat de transa finala a teroristilor sinucigasi ignora luciditatea cinica a antrenorilor. Instrumentul lor principal nu e nici istoria oprimarii, nici saracia si nici soarta fratilor de peste mari, ci un extract de Islam pur.

Terorismul islamic e islamic

Se spune, pana la migrena, ca Islamul nu are legatura cu terorismul. Ideea nu se sprijina pe nimic. Totusi, edictul e nelipsit din editorialele si de pe ecranele occidentale. Ca dupa fiecare atentat, si in seara zilei de 7 iulie, musulmani “moderati” au facut turul televiziunilor, recitand mantra despre “minoritatea minuscula” care nu reprezinta Islamul, Religie a Pacii. Toata lumea e multumita. Directorii media se duc acasa mandri de ei, fara sa se intrebe care dintre copiii lor vor calatori, curand, pentru ultima oara, cu metroul. Clericii “moderati”, sau macar o parte din ei, se intorc la moschei, unde o iau de la cap, propovaduind in arabeste scarba de stricaciunea vietii pagane a Occidentului. Intre ei, Hani al-Sibai, un cleric din Londra. Numarul lui favorit merge cam asa: acasa, in sufragerie, al-Sibai primeste vizita echipei de la televiziunea Al Jazeera. Unitatea de emisie prin satelit e parcata in fata casei si al-Sibai vorbeste, in direct, unui auditoriu panarab enorm. Ce are el de spus? Sa ascultam, in traducerea saptamanalului Sunday Times, din 17 iulie: “Atentatele de la Londra au fost o mare victorie”. “Nu e, totusi, rau ca au fost ucisi civili?” - intreaba reporterul. “Termenul civil e o creatie occidentala. Asa ceva nu exista in prescriptiile religioase islamice. Pentru musulmani, oamenii sunt fie in Dar al Harb, fie in afara lui”. Ce a vrut sa spuna moderatul al-Sibai si ce au inteles, desigur, ascultatorii lui e ca Islamul imparte lumea in doua: Dar al Harb, lumea razboiului, in care traiesc necredinciosii, si Dar al Islam, lumea in care traiesc musulmanii. Prima lume trebuie cucerita.
Daca nu se supun de bunavoie, necredinciosii trebuie ucisi. Aceasta idee, repetata zi de zi in moschei si reluata in nenumarate declaratii program ale teroristilor, de la Bin Laden la Zarkawi, nu e o gaselinta. Ea e elementul cel mai activ al patrimoniului politico-religios islamic. In lectura filologilor, Islamul e, bineinteles, o religie a pacii, dar religia e ce fac oamenii din ea. In cazul terorismului islamic, terorismul e suta la suta islamic, pentru ca traieste ideologic din prelucrarea unei religii afine.

O vorba de retinut: ruthlessness

In fata acestei forte propulsate de o idee feroce, societatile occidentale reactioneaza cu banalitati postistorice: demonstratii cu steaguri mari, la care civilii agita baloane, recita poezii proaste si fac un bine porumbeilor, articole despre Londra sau Madridul care nu se vor lasa invinse (ceea ce, probabil, ar trebui sa ii umple de groaza pe musulmani), declaratii, in care personalitati publice (care nu mai circula de mult cu metroul) promit, in numele celor care circula cu metroul, ca nimeni nu isi va schimba obiceiurile (un gen de sfidare pe care omul de rand nu il practica din eroism, ci pentru ca trebuie sa ajunga la slujba). Toate aceste frumoase actiuni de propaganda publica ar fi tonice, ba chiar distractive, daca n-ar exista contextul. Lumea islamica participa la acelasi razboi, dar nu foloseste montajele literare. Terorismul conteaza tocmai pe slabiciunea, pe lipsa “de vana” a inamicului. Terorismul islamic a desavarsit aceasta strategie, adaugandu-i ceea ce filosoful american Lee Haris a numit “ruthlessness”: cruzime, duritate, indrazneala, caracter nemilos. Aceasta trasatura nu are nevoie de multe explicatii. O cunoasteti de cand erati intimidati, la scoala, de repetentii golani. Daca nu va aduceti aminte, alegeti maine un prieten cunoscut pentru bunele purtari. Intrebati-l ceva si, pana sa deschida gura, trantiti-i un cap in gura. Apoi suierati: “Daca mai faci, iti vars matele”. Reluati procedeul, seara, dupa ce ati terminat panda si v-ati convins ca prietenul se intoarce singur acasa. Perseverati. Dupa cateva sedinte, prietenul va inventa singur un motiv, va gasi o explicatie si se va simti un pic vinovat. Ati castigat.

Iluzii numerice

Intalnirea civilizatiei occidentale cu energia brutala a Islamului nu trebuia sa fie neaparat preludiul unei catastrofe. Occidentul a mai purtat razboaie de supravietuire. Conflictul cu nazismul german si razboiul cel lung si rece cu Ideea Comunista s-au terminat cu victorii totale sau suficiente. Ciocnirea cu Islamul are date diferite. Razboiul cu nazismul german a fost un razboi clasic, decis de forta si inteligenta militara. Razboiul cu Ideea Sovietica a fost indirect. Victoria a fost fortata, prin distantare, prin strategia de “continere” (containment), altfel spus, izolarea incendiului in limite dinainte stabilite. Spre deosebire de aceste doua episoade fundamentale, razboiul cu Islamul e primul mare conflict insotit de amestecul de societati si populatii. Razboiul cu Islamul nu are front si linie de demarcatie. Contactul e total si permanent. Purtatorii ideilor mortale pentru Occident au acces neingradit la organele interne ale marelui lor adversar. Prietenul pe care il snopim fara avertisment ne e coleg de apartament, ba chiar gazda. Aceasta imprejurare face din conflictul cu Islamul o proba aproape imposibila. 18 milioane de musulmani traiesc in statele Europei de Vest. Proiectiile ii gasesc, in jurul anului 2035, la 40 de milioane.
Ei sunt singurul si cel mai activ caz de identitate saturata de certitudini, intr-o Europa care si-a lichidat voluntar orice forma de apartenenta. Numerele insala. Musulmanii actioneaza ca o minoritare cu forta majoritara, dupa modelul pe care istoricul englez Arnold Toynbee l-a numit “proletariat universal”: o minoritate subversiva, fanatizata de o energie neobosita. Un agent cu obiective precise, intr-o lume detensionata, nesigura pe propria identitate, subtiata de prea multa politete fata de idealuri si, prin asta, cooperanta.
O anecdota veche de o suta si ceva de ani spune ca Regina Victoria a organizat un banchet in cinstea ambasadorului Rusiei. Spre sfarsit, au fost aduse vasele cu apa parfumata, pentru spalarea mainilor. Inaltul oaspete le-a privit usor nelamurit. Apoi, cu un gest hotarat, a ridicat unul din vase si a baut pana la fund. Asistenta a incremenit. Dupa o clipa, Regina a luat, la randul ei, unul din vase si a baut pana la capat. Curtenii au imitat-o, usurati. Onoarea Curtii era salvata. Oaspetele fusese scutit de ofensa.

Merci achile. Sper ca aia care inca nu s-au trezit o sa citeasca articolul.
---------------------------------------------------------------------------------------------------

La 2005-07-22 15:49:27, achile a scris:

> Welcome to England!
> 
> Teritoriile britanice de mare concentratie musulmana au intrat usor in
> circuitul de intoxicare. Imami, teroristi, predicatori, o echipa
> completa de demagogi islamici furibunzi si totusi calculati au
> inceput sa faca naveta intre Karachi si Leeds, Faisalabad si
> Bradford, Lahore si Blackburn. Moscheele britanice au devenit centre
> de indoctrinare. Predicatori, adusi din Arabia Saudita, Pakistan sau
> Egipt, pe post de vedete, au sustinut recitaluri pe tema conspiratiei
> iudeo-americane, au acordat burse de fanatizare la vreuna din cele
> 8.000 de scoli religioase (madrassele pakistaneze) si au preamarit pe
> fata gloria martiriului sinucigas. Restul a fost desavarsit de
> profesionisti ai racolarii, sositi din imediata apropiere a centrelor
> de comanda Al-Qaida. La frontiere, ei au dat nas in nas cu vechea lor
> protectoare, toleranta multiculturala, si au trecut fara probleme,
> acolo unde est-europenii trebuie sa prezinte copii dupa actele
> rudelor moarte in ultima suta de ani.
> Se crede ca, dupa 10-12 luni de indoctrinare, un tanar musulman
> britanic poate fi transformat intr-un sinucigas entuziast. Siguranta
> de somnambul si zambetul idiot din clipa exploziei nu se obtin usor,
> dar metoda e bine pusa la punct, iar operatorii isi cunosc meseria.
> Cine se lasa fascinat de transa finala a teroristilor sinucigasi
> ignora luciditatea cinica a antrenorilor. Instrumentul lor principal
> nu e nici istoria oprimarii, nici saracia si nici soarta fratilor de
> peste mari, ci un extract de Islam pur.
> 
> Terorismul islamic e islamic
> 
> Se spune, pana la migrena, ca Islamul nu are legatura cu terorismul.
> Ideea nu se sprijina pe nimic. Totusi, edictul e nelipsit din
> editorialele si de pe ecranele occidentale. Ca dupa fiecare atentat,
> si in seara zilei de 7 iulie, musulmani
> “moderati” au facut turul televiziunilor,
> recitand mantra despre “minoritatea minuscula”
> care nu reprezinta Islamul, Religie a Pacii. Toata lumea e multumita.
> Directorii media se duc acasa mandri de ei, fara sa se intrebe care
> dintre copiii lor vor calatori, curand, pentru ultima oara, cu
> metroul. Clericii “moderati”, sau macar o parte
> din ei, se intorc la moschei, unde o iau de la cap, propovaduind in
> arabeste scarba de stricaciunea vietii pagane a Occidentului. Intre
> ei, Hani al-Sibai, un cleric din Londra. Numarul lui favorit merge
> cam asa: acasa, in sufragerie, al-Sibai primeste vizita echipei de la
> televiziunea Al Jazeera. Unitatea de emisie prin satelit e parcata in
> fata casei si al-Sibai vorbeste, in direct, unui auditoriu panarab
> enorm. Ce are el de spus? Sa ascultam, in traducerea saptamanalului
> Sunday Times, din 17 iulie: “Atentatele de la Londra au
> fost o mare victorie”. “Nu e, totusi, rau ca au
> fost ucisi civili?” - intreaba reporterul.
> “Termenul civil e o creatie occidentala. Asa ceva nu exista
> in prescriptiile religioase islamice. Pentru musulmani, oamenii sunt
> fie in Dar al Harb, fie in afara lui”. Ce a vrut sa spuna
> moderatul al-Sibai si ce au inteles, desigur, ascultatorii lui e ca
> Islamul imparte lumea in doua: Dar al Harb, lumea razboiului, in care
> traiesc necredinciosii, si Dar al Islam, lumea in care traiesc
> musulmanii. Prima lume trebuie cucerita.
> Daca nu se supun de bunavoie, necredinciosii trebuie ucisi. Aceasta
> idee, repetata zi de zi in moschei si reluata in nenumarate
> declaratii program ale teroristilor, de la Bin Laden la Zarkawi, nu e
> o gaselinta. Ea e elementul cel mai activ al patrimoniului
> politico-religios islamic. In lectura filologilor, Islamul e,
> bineinteles, o religie a pacii, dar religia e ce fac oamenii din ea.
> In cazul terorismului islamic, terorismul e suta la suta islamic,
> pentru ca traieste ideologic din prelucrarea unei religii afine.
> 
> O vorba de retinut: ruthlessness
> 
> In fata acestei forte propulsate de o idee feroce, societatile
> occidentale reactioneaza cu banalitati postistorice: demonstratii cu
> steaguri mari, la care civilii agita baloane, recita poezii proaste
> si fac un bine porumbeilor, articole despre Londra sau Madridul care
> nu se vor lasa invinse (ceea ce, probabil, ar trebui sa ii umple de
> groaza pe musulmani), declaratii, in care personalitati publice (care
> nu mai circula de mult cu metroul) promit, in numele celor care
> circula cu metroul, ca nimeni nu isi va schimba obiceiurile (un gen
> de sfidare pe care omul de rand nu il practica din eroism, ci pentru
> ca trebuie sa ajunga la slujba). Toate aceste frumoase actiuni de
> propaganda publica ar fi tonice, ba chiar distractive, daca n-ar
> exista contextul. Lumea islamica participa la acelasi razboi, dar nu
> foloseste montajele literare. Terorismul conteaza tocmai pe
> slabiciunea, pe lipsa “de vana” a inamicului.
> Terorismul islamic a desavarsit aceasta strategie, adaugandu-i ceea
> ce filosoful american Lee Haris a numit
> “ruthlessness”: cruzime, duritate, indrazneala,
> caracter nemilos. Aceasta trasatura nu are nevoie de multe
> explicatii. O cunoasteti de cand erati intimidati, la scoala, de
> repetentii golani. Daca nu va aduceti aminte, alegeti maine un
> prieten cunoscut pentru bunele purtari. Intrebati-l ceva si, pana sa
> deschida gura, trantiti-i un cap in gura. Apoi suierati:
> “Daca mai faci, iti vars matele”. Reluati
> procedeul, seara, dupa ce ati terminat panda si v-ati convins ca
> prietenul se intoarce singur acasa. Perseverati. Dupa cateva sedinte,
> prietenul va inventa singur un motiv, va gasi o explicatie si se va
> simti un pic vinovat. Ati castigat.
> 
> Iluzii numerice
> 
> Intalnirea civilizatiei occidentale cu energia brutala a Islamului nu
> trebuia sa fie neaparat preludiul unei catastrofe. Occidentul a mai
> purtat razboaie de supravietuire. Conflictul cu nazismul german si
> razboiul cel lung si rece cu Ideea Comunista s-au terminat cu
> victorii totale sau suficiente. Ciocnirea cu Islamul are date
> diferite. Razboiul cu nazismul german a fost un razboi clasic, decis
> de forta si inteligenta militara. Razboiul cu Ideea Sovietica a fost
> indirect. Victoria a fost fortata, prin distantare, prin strategia de
> “continere” (containment), altfel spus, izolarea
> incendiului in limite dinainte stabilite. Spre deosebire de aceste
> doua episoade fundamentale, razboiul cu Islamul e primul mare
> conflict insotit de amestecul de societati si populatii. Razboiul cu
> Islamul nu are front si linie de demarcatie. Contactul e total si
> permanent. Purtatorii ideilor mortale pentru Occident au acces
> neingradit la organele interne ale marelui lor adversar. Prietenul pe
> care il snopim fara avertisment ne e coleg de apartament, ba chiar
> gazda. Aceasta imprejurare face din conflictul cu Islamul o proba
> aproape imposibila. 18 milioane de musulmani traiesc in statele
> Europei de Vest. Proiectiile ii gasesc, in jurul anului 2035, la 40
> de milioane.
> Ei sunt singurul si cel mai activ caz de identitate saturata de
> certitudini, intr-o Europa care si-a lichidat voluntar orice forma de
> apartenenta. Numerele insala. Musulmanii actioneaza ca o minoritare cu
> forta majoritara, dupa modelul pe care istoricul englez Arnold Toynbee
> l-a numit “proletariat universal”: o minoritate
> subversiva, fanatizata de o energie neobosita. Un agent cu obiective
> precise, intr-o lume detensionata, nesigura pe propria identitate,
> subtiata de prea multa politete fata de idealuri si, prin asta,
> cooperanta.
> > 

Si eu sper la fel...de fapt, cred ca cei care trebuie sa se trezeasca mai degraba sunt liderii europeni si sa ia masuri grabnice care sa fie si de alta natura decat cele ad-hoc de tip mai multa politie pe strazi si in piete etc.



La 2005-07-22 17:18:08, roy a scris:

> Merci achile. Sper ca aia care inca nu s-au trezit o sa citeasca
> articolul.
>