Cit de aspri putem fi cu propriii nostri concetateni sau chiar cu noi insine? Presupun ca asprimea este o marime a detasarii: cu cit te simti mai putin roman, cu atit esti mai sever cu romanii. Pe axa nationalist-cosmopolit, "detasatul" se situeaza mult la dreapta, pe cind implicatul bate binisor spre stinga.
Daca a fi modern, contemporan, conectat la curentele de idei - ori macar de opinie - care dau tonul trairii in the fashion, inseamna cosmopolitism 80%, si daca ne-am lua dupa declaratii ori dupa ceea ce cred ca gindesc cei mai multi dintre romani - anume, ca tot ce este romanesc pute - noi, romanii, am fi una dintre natiile curat-progresiste ale Pamintului. In urma noastra - hat, departe! - ar miji ochii dupa noi nemtii, francezii, englezii. De unguri, nici nu mai vorbesc, ei nici nu ne-ar mai vedea din cauza departarii.
Dar eu nu cred in sinceritatea romanilor care se autoflageleaza, vituperindu-si compatriotii. Mai curind, ar putea fi vorba aici de un complex al vinovatiei de a-ti fi rusine: le este rusine ca sint atit de departe de ceea ce inseamna civilizatie autentica, le este rusine pentru ca marsaluiau bezmetic pe mari artere, rosu- sarbatoreste pavoazate, cintind imnuri de slava Satanei bolsevice, in fine - le e rusine ca nu si-au putut invinge frica de viata adevarata si au votat ,in Duminica Orbului, tot cu bolsevicii. Ca niste cirtite condamnate la viata in galerii subterane, au fugit de lumina adevaratei democratii, pentru a ramine in tenebroasa democratie originala, specialitatea casei la bolsevici.
Ilici a cistigat cu 80%, in 1992, dupa ce facuse deja tot ceea ce trebuia pentru a fi clar - pentru oricine avea curajul de a deschide ochii si urechile, nu si mintea, asta nu! - ca Romania lui este tara saraciei colective, a suferintei colective, a mindriei gaunoase dar tot colective, ca Romania are a fi o democratie colhoznica, pina la urma – culme a originalitatii democratice, recunosc.
"Un om pentru linistea nostra", acesta era sloganul - nu i se mai spunea, deja demult, "lozinca", nu mai dadea bine - cu care a adunat peste 80% din voturi, in mai 1992. Iar aceasta nici macar nu a fost cea mai mare victorie a lui, laurii cuvenindu-se triumfului din 2000, cind insisi fostii sai adeversari l-au votat, dupa ce i-au facut si campanie electorala, ajungind a nega pina si anticonstitutionalitaea celei de a 3-4-a candidaturi a salvatorului neamului.
Daca ticalosia ar fi de admirat, eu l-as putea admira pe omul acesta. Daca Ilici ar fi un personaj literar, as admira forta cretoare a scriitorului, uriasul sau talent in a zugravi caractere demne a a sta alaturi de Iago, Richard al III-lea, Mefisto. Dar ticalosul Ilici nu este un presonaj literar ci unul al dracului... de real.
Dar nici nu-mi pot permite sa-l dispretuiesc, necum sa-l urasc, fiindca asta ar insemna sa-i dispretuiesc pe acei 80%, din Duminica Orbului, pe incredibilii sai aliati politici din 2000 - Roman, Isarescu, Stolojan, Valeriu Stoica, Ion Diaconescu si - cu voia dumneavoastra, the last but nost least - marele campion antibolsevic Emil Constantinescu.
Or, toti acestia - Ilici si ai lui, inclusiv - sint parte a istoriei romanilor, sectiunea Istorie moderna si contemporana.
Bine, n-o fi aceea prea moderna, dar arde strasnic - de contemporana ce este!
|