Eveniment

Un raport stiintific pentru studierea regimului communist, in tot ceea ce a insemnat el, de la aparitia partidului, dar mai cu seama dupa august ‘44 si pana la sfarsitul lui decembrie ’89 este un lucru bun si firesc. Atat ca acest raport nu trebuie facut tendentios, si nici nu trebuie facut pentru a se naste concurente.
Astfel de studii vad ca se fac in parallel si la Cotroceni si la Palatul Victoria. Sin u vad niciun motiv pentru o rivalitate intre palate pe acest subiect. Trebuia facut un singur raport, pentru a nu naste suspiciuni referitoare la aparitia lui.
Regimul communist, care a durat aproape jumatate de secol nu trebuie caracterizat ca unul uniform; trebuie sa fie nuantat si conectat la cotextul epocii. De aceea ma deranjeaza cand vad ca se gasesc anumiti tapi ispasitori, politicieni inca active in zilele noastre. Ei sunt bagati in aceisi gramada cu stalinistii. De aceea cred ca este necesara o delimitare pe perioade, perioade care trebuie analizate in parte. Caci nu se poate vorbi despre acelasi tip de communism in anii ’50 ca si cei ai anilor ’70 si ’80.
Comunismul romanesc al anilor ‘50(mai bines pus comunismul moscovit) s-a evidentiat prin tortura, epurari de ordin social, arestari si condamnari politice, rusificare in scoli, in cultura si chiar in toponimie. S-a mers pana la schimbarea denumirii orasului Brsov – in orasul Stalin. Munca la canal , dar si schingiurile din inchisori au produs un numar mare de victime.
Incepand cu anii ’60, mai bine zis odata cu venire la putere a lui Ceausescu, lucrurile au inceput sa se schimbe. Detinutii politici au fost cu totii eliberati, iar alte arestari pe criterii politice nu s-au mai petrecut. Atunci a inceput cu adevarat destalinizarea. Si asta se poate vedea prin indepartarea lui Gh. Apostol, Alexandru Draghici, Constantin Parvulescu, Iosif Ranghet si altii. Iar de aceasta data nu se mai poate vorbi depre indepartare in stil Stalinist; pentru ca nici unul nu a patit ceea ce a patit fie Patrascanu, fie Maniu, fie alte mii de simpli cetateni.
Teroarea anilor ’50 disparuse; de fapt fusese inlocuita cu un alt tip, mult mai putin brutal. Ca de exemplu ti se dadea o slujba mai putin buna, nu erai promovat in functie, copiii erau distribuiti la serviciu la sute de kilometri distanta, etc. Dar odata cu venirea lui Ceausescu s-au intamplat si lucruri mai bune. Nimeni nu poate nega sau critica procesule de industrializare(indutrie textile, petrochimica, extractive, metalurgica, agroalimentara, de masini-unelte,etc) si de urbanizare(care se subordoneaza unul altuia). Prin aceste masuri de tip contemporan, practice ne-am desparit cu adevarat de epoca feudala. Avantul din constructii(crearea a sute de mii de locuinte a mii de scoli, spitale, fabrici de tot felul) dar si din infrastructura(construirea metroului, a Transfagarasanului, a Canalului Dunare-Marea Neagra, mii de km de cale ferata, electrificarea majoritatii localitatilor, etc) a avut loc si el sin u poate fi negat. Pentru prima data in istoria Romaniei, un muncitor cu 4 copii si-I putea vedea devennd pe toti doctori, ingineri sau economisti. O crestere substantiala s-a inregistrat si in agricultura de tip industrial. Pamantul, cultivat pe suprafet intinse, cu ajutorul utilajelor agricole, si cu al retelelor de irigatii a devenit pentru prima data lucrat modern, si care a dat productii record. Politica externa a fost si ea imbunatatita; dependenta de Moscova a disparut. SI stim cu totii celebra declaratie de la balcon a anului 1968. Pastrarea legaturilor diplomatice cu RFG-ul(singura tara membra a Tratatului de la Varsovia care avea legaturi diplomatice cu RFG-ul) arata ca aveam o politica externa abila. Abiliatea se observa mai cu seama in rolul destul de insemnat pe care l-a avut Romania vizavi de relatile incendiare arabo-israeliene. Derusificarea nu a insemnat numai derusificare, ci si crearea unui system de invatamnt modern, in care rata analfabetismului tintea aproape maximul; dar a insemnat si refacerea constintei nationale.
Asta sa zic ca a ar fi un rezumat al partilor bune.
Dar tabloul epocii ceausiste nu se termina aici. Cum ziceam politica externa fusese initial buna; dar spre sfarsitul epocii comuniste, ajunsesem o tara cu relatii proaste din punct de vedere extern. Faptul ca 3 tari europene nu mai aveau relatii diplomatice cu Romania spune ceva. Relatile externe se rezumau mai mult doar la unele tari ale lumii a III-a. Libertatea presei, a cuvantului si chiar libera circulatie a oamenilor devenisera niste utopii. Iar spre sfarsitul anilor ’80, lucru pe care si-l amintesc toti romanii foamean, frigul si inghetul isi faceau simtita prezenta. Portia de alimente, caderile de current; inghetul din case, chiar si faza cu par si cu impar la masina ne asemanau mai degraba cu tarile lumii a 3-a. Ori Romania era geographic in Europa, nu lang tarile subsahariene. Ori aceste motive cred ca au declansat cu adevarat revolta spontana din 21 si 22 decembrie ’89. Asemenea lucruri trebuiau schmbate si ele i-au facut pe miile de muncitori ale platformelor industriale sa iasa in strada sis a isi ceara drepturile.

Faptul ca tineretul zilelor noastre nu cunoaste nimic despre istoria anilor comunisti nu trebuie sa constituie un siretlic de a-I gasi tpi ispasitori pe Paunescu, Iliescu si Vadim. Caci cu totii stim ca de exemplu Iliescu I se impotrivise lui Ceausescu in anumite chetiuni. Ori acest raport trebuie facut pentru tinerii de azi si pentru generatiile viitoare; ei trebuie sa invete din greseli, ei trebuie sa isi cunoasca trecutul.