Analize si comentarii

Este multa durere in jur si trebuie sa mai adaug si eu o trista comemorare: amintesc ca in acesta noapte de 9 spre 10 decembrie se aduna 50 de ani indiferenti de la "razbunarea pasarii cu clont de rubin" asupra poetului Nicolae Labis, primul disident roman, cum l-a numit, dupa 1989, insusi Gheorghe Tomozei.
Carti recente, ale unor apropiati poetului, Imre Portik si Stela Covaci, intaresc ipoteza asasinatului politic, imbrancirea lui Labis in grilajul remorcii tramvaiului la statia Coltea, asasinat savarsit in panica generata de Revolutia Ungara asupra unui rebel care canta ostentativ Traiasca Regele, vorbea de Basarabia si recita in carciuma eminesciana Doina.

Gandind, asadar, la Gheorghe Calciu-Dumitreasa, la Virgil Ierunca si la tineri, ma intreb de ce au fost muzeistic prioritare dupa Revolutia din Decembrie si Mineriada, care toate au lovit junimea, centre de exterminare precum Sighetul, Jilava si Ramnicul Sarat, oarecum ale politicienilor (nu cu mult mai stimati in epoca decat cei de azi), iara nu Pitestiul!

Pitestiul, unde s-a manifestat in plus si debordanta creativitate romaneasca!