|
|
CALUGARUL din usa (...@yahoo.com, IP: 70.230.144...) 2005-12-11 15:59 |
Calea Mosilor (2)
| |
Calea Mosilor era o strada calma, linistita, deranjata cînd si cînd de tramvaiul vechi ce scîrtzîia din toate încheieturile si care cînd se oprea în statie în acelasi timp cu deschiderea ushilor, în fatza, se lasa în jos si scara, dupa care se ridica la pornire. Doamne, si cînd îmi aduc aminte cum îi mai suparam pe vatmani punînd pe shina capace de bere sau capse pline cu pulbere colectata de la chibrituri ca sa pocneasca. O data, eu si cu Milica, un baiat la fel de neastîmparat ca si mine, dupa ce am umplut shina pe o distanta de vreo doi metri cu capse am fost urmariti de un vatman care speriat la culme a venit dupa noi cu o ranga de fier în mîna ca sa ,,ne atinga". Numai ca noi, fiind de-ai locului, stiind perfect ascunzatorile blocului, ne-am pierdut în întunericul pivnitei uitîndu-ne din întuneric la vatman cum ne înjura si ne ameninta agitînd manivela în aer precum gladiatorii.
La o statie de tramvai, de-asupra cinematografului Moshilor locuia celebra Anda Calugareanu. Acest cinematograf era construit cumva la subsol, pentru ca cladirea era foarte mica. Da, asa era. Cum intrai si-ti cumparai biletul coborai pe o panta destul de abrupta pîna cînd dadeai de sala nu prea mare în care stateau cuminti scaune lucioase si negre de lemn care scîrtzîiau din toate încheieturile cînd te ashezai. Cinematograful se afla la intersectia cu strada Rozelor (?) unde oprea mashina treizeshapte, o Karosa cehislovaca roshie, care, din cîte-mi aduc aminte, niciodata nu se strica. Cel mai bun scaun în aceasta mashina era cel de vis-à-vis de shofer. Între shorfer si tine tronînd sub o carapace imensa de metal însasi motorul care huruia asurzindu-te. Iarna era un deliciu sa stai în apropierea lui, însa vara ?, vara, motorul împrastia un imens val de caldura facîndu-I pe calatori sa-i traga ocheade de ura si dispretz.
Cladririle de pe Calea Mosilor erau atît de variate încît nu simteai niciodata stresul orashului. Ba, din contra, aveai senzatia ca strada e alta în fiecare zi. Fara magazine mari, aceasta strada oferea omului de rînd absolut tot ce-si dorea. La Tututngiul, omul gasea ziare de toate felurile, pîna si d’alea strainele, Corriere dela Sera, Unita, Humanite, si o data, am vazut cu ochii mei un Le Monde. Da, da !, Le Monde. Asta pîna prin shapte'sh'unu, dupa care, hales-bules ! Tutungiul era un tip care-si pierduse mîna dreapta la Odesa, în razboi. Era mic si gras, purta jartiere la pantaloni, dar cum-facea-el si cum-facea, împaturea pe jumatatea cîte zece tzigari cu o fîshie de hîrtie, ajutîndu-se de ciotul care-i ramasese din mîna si cu cealalta mîna, mîna stînga, roluia perfect cîte zece tzigari si le asheza pe tejghea ca omul într-o fuga, sa-I arunce cîteva monezi si la simpla comanda : ,,zece Aroma", sa-si înshface otrava si sa-si urmeze drumul. Asa era lumea, bucurestenii în acele timpuri. Nu-si cumparau cafea la juma' de kil, ci cu suta de grame. La fel si cu zaharul. O litra. La fel si cu uleiul. O litra de ulei. Existau si sticle cu ulei de floare la litru, da' cine cumpara asa ceva ? Astfel de sticle stateau ca soldatii la defilare, nebagate de nimeni în seama. La Alimentara din colt tronau doua butoaie imense cu ulei. Unul cu ulei rafinat si altul cu ulei simplu. Toata lumea cumpara ulei simplu, la litra. De cele mai multe ori, sticlele în care lumea-si cumpara uleiul erau sticlele acelea cu gîtul lung, de culoare verde închisa, în care se îmbutelia berea, în acele timpuri.
Consignatiile erau o mare atractie pe Calea Mosilor. Aici gaseai marfuri vechi dar si noi. De aici ne cumparau parintii, daca eram cuminti si daca-si permiteau, bineînteles, lame de ,,ciunga” originale. Doi lei una. Si tot la consignatie mai apareau si cîte o pereche de blugi din cei mai cautati, Lee sau Jordache. De la o astfel de consignatie, Anda Calugareanu si-a cumparat o pereche de ,,uaci", motiv pentru care vînzatorul, nea Manea, avea sa fie vedeta strazii pentru cîteva luni bune.
Ce sa mai zic de gogosheria de la intersectia mare, cea cu bulevardul. Aici, chiar în spatele vitrinei statea baia de ulei în care se agitau gogoshile care erau aduse pe tava mare si unsuroasa de lemn. Cei care asteptau la rînd vedeau cum ,,gogosharul" deslipeste cu viteza fiecare felie de aluat si-o asheaza cu grije în uleiul încins care cum prindea cîte una o si lua la sfîrîiala umflînd-o. Nu dura mai mult de un minut si acelasi gogoshar, ajutat de o unealta facuta dintr-o plasa cu mîner, tot soios, de lemn, le atingea usor la margine întorcîndu-le pe partea cealalta. Dupa ce se rumeneau bine, gogosharul le scotea cu acea unealta si le asheza pe o tava cu gauri. Nici nu apucau sa se dezmeticeasca saracile ca si erau acoperite cu o ploaie de zahar fin si mînuite spre cei care salivasera minute în shir la rînd. Multi nici nu apucau sa iasa din rînd cu gogoasa ca si-si înfigeau dintii în sferele fierbinti, si, satisfacuti de împlinirea poftei intrau în rîndul trecatorilor care umpleau asfaltul pe ambele parti ale Caii Mosilor.
Daca treceai de gogosherie dadeai de minunata cofetarie, care avea si un nume : Cofetaria Luminitza. Daca bacania lui nea Badea te încînta cu mirosul de cafea, apoi cofetaria te umplea de placerea mirosului de vanilie si foietajuri. Vitrinele erau pline întotdeauna de prajituri de toate felurile. De la cele mai ieftine, de un leu si cin'zeci de bani, pîna la cele de shase lei, nuferii de ciocolata. Nu stiu sa fi mîncat vreun nufar cumparat de mama, dar stiu ca am mîncat tone de savarine. Bine însiropate, cu multa frishca si cu capacul acoperit de o glazura rosie, savarinele erau cele mai cautate prajituri. O limonada si o savarina ? : doi lei shaishcinci !
Libraria Sadoveanu era dincolo de bulevard, la coltz cu Galanteria. Cartile erau ashezate pe un fel de grilaje de fier în asa fel ca trecatorii sa le vada pe fiecare si, doar-doar, s-apuce vreuna. Nu prea se înghesuia lumea la carti. Nici nu te atrageau prea mult. Copertile erau, ba ,,bleo", ba grena închis. Nici un fel de poze. Doar cartile pentru copii erau ceva-ceva atractibile. Aici intra lumea dupa pioneze, plastelina, foi albastre, cerneala sau caiete cu dictando de un leu si zece bani, d’alea cu o suta de foi. Nu cumpara nimeni caiete cu doua sute de foi.
La galanterie te îmbina atmosfera rece si placuta a magazinului care, o data, pe timpuri, fusese a vreunui comerciant destept care stiuse sa faca comert. Magazinul era foarte luminat, chiar daca multe dintre neoane ori flicareau, ori stateau nesimtite fara sa lumineze, doar cu cîteva pete mari negre la capete, semn ca murisera. Mirosul de stofe avea si el savoarea lui. ,,Ia pune shpilhozenu’ asta pe tine, sa vad cum îtzi shade”, spunea mama si fara sa se mai uite îi spunea vînzatoarei ca-l ia asa cum e. Nu stiu de ce, dar vînzatoarele de la galanterie erau frumoase si ma intimidau. Aveau unghii mari, perfect lacuite si vopsite într-un roshu strident. Cînd ma luau de umeri ca sa vada cum îmi shade haina de shcoala lasam capul în jos de rusine. Oare stia acea femeie atît de frumoasa ca cu nu mai putin de cinci minute înainte avusesem parul luuung pîna peste guler si aratam ca ,,Bitals" ?, iar acum ?, acum, dupa ce fusesem maltratat de frizer aratam cu capul golit de par, doar cu o mica limba de puf de-asupra fruntii. ,,Asa trebuie maica, sa nu mi te trimita profesoara acasa ca ai plete !"
Am trait dauzeci de ani într-un Bucuresti care nu va mai exista niciodata si în care oameni ca Scheele sau altii ca ei nu vor avea niciodata shansa sa traiasca. De-aia spun ca Dumnezeu m-a binecuvîntat. Nu stiu altii cum sunt..., dar eu am trait pe Calea Mosilor, acea cale pe care sunt sigur ca ma voi întoarce stors de viata, si, în spatele unui vatman îmbracat în negru voi intra în paradis.
,,E noapte si ce întuneric ..." | |
| |
2005-12-11 16:26 |
Re: Calea Mosilor (2)
| |
Frumos ai scris, si-asa si e , copii fiind, fara problemele celor <mari>, am trait ca intr-o lume de basm, zburdind fiecare in micro-universul lui ...
cu alimentara, marmelada si sherbetul pe care nu le-am mai intilnit niciunde ...
mi-a placut ca cap.2 ai reluat ultimul paragraf din cap.1.
asa faceam si eu in 1001 de nopti ...
La 2005-12-11 15:59:21, CALUGARUL a scris:
>
>
> Am trait dauzeci de ani într-un Bucuresti care nu va mai exista
> niciodata si în care oameni ca Scheele sau altii ca ei nu vor
> avea niciodata shansa sa traiasca. De-aia spun ca Dumnezeu m-a
> binecuvîntat. Nu stiu altii cum sunt..., dar eu am trait pe
> Calea Mosilor, acea cale pe care sunt sigur ca ma voi întoarce
> stors de viata, si, în spatele unui vatman îmbracat
> în negru voi intra în paradis.
>
> ,,E noapte si ce întuneric ..."
>
| |
| |
2005-12-11 16:59 |
Re: Calea Mosilor (2)
| |
Multumesc Calugare, multumesc mult!
La 2005-12-11 15:59:21, CALUGARUL a scris:
> La o statie de tramvai, de-asupra cinematografului Moshilor locuia
> celebra Anda Calugareanu. Acest cinematograf era construit cumva la
> subsol, pentru ca cladirea era foarte mica. Da, asa era. Cum intrai
> si-ti cumparai biletul coborai pe o panta destul de abrupta
> pîna cînd dadeai de sala nu prea mare în care
> stateau cuminti scaune lucioase si negre de lemn care
> scîrtzîiau din toate încheieturile cînd te
> ashezai. Cinematograful se afla la intersectia cu strada Rozelor (?)
> unde oprea mashina treizeshapte, o Karosa cehislovaca roshie, care,
> din cîte-mi aduc aminte, niciodata nu se strica. Cel mai bun
> scaun în aceasta mashina era cel de vis-à-vis de
> shofer. Între shorfer si tine tronînd sub o carapace
> imensa de metal însasi motorul care huruia asurzindu-te. Iarna
> era un deliciu sa stai în apropierea lui, însa vara ?,
> vara, motorul împrastia un imens val de caldura facîndu-I
> pe calatori sa-i traga ocheade de ura si dispretz.
>
> Cladririle de pe Calea Mosilor erau atît de variate
> încît nu simteai niciodata stresul orashului. Ba, din
> contra, aveai senzatia ca strada e alta în fiecare zi. Fara
> magazine mari, aceasta strada oferea omului de rînd absolut tot
> ce-si dorea. La Tututngiul, omul gasea ziare de toate felurile,
> pîna si d’alea strainele, Corriere dela Sera, Unita,
> Humanite, si o data, am vazut cu ochii mei un Le Monde. Da, da !, Le
> Monde. Asta pîna prin shapte'sh'unu, dupa care, hales-bules !
> Tutungiul era un tip care-si pierduse mîna dreapta la Odesa,
> în razboi. Era mic si gras, purta jartiere la pantaloni, dar
> cum-facea-el si cum-facea, împaturea pe jumatatea cîte
> zece tzigari cu o fîshie de hîrtie, ajutîndu-se de
> ciotul care-i ramasese din mîna si cu cealalta mîna,
> mîna stînga, roluia perfect cîte zece tzigari si le
> asheza pe tejghea ca omul într-o fuga, sa-I arunce cîteva
> monezi si la simpla comanda : ,,zece Aroma", sa-si
> înshface otrava si sa-si urmeze drumul. Asa era lumea,
> bucurestenii în acele timpuri. Nu-si cumparau cafea la juma' de
> kil, ci cu suta de grame. La fel si cu zaharul. O litra. La fel si cu
> uleiul. O litra de ulei. Existau si sticle cu ulei de floare la
> litru, da' cine cumpara asa ceva ? Astfel de sticle stateau ca
> soldatii la defilare, nebagate de nimeni în seama. La
> Alimentara din colt tronau doua butoaie imense cu ulei. Unul cu ulei
> rafinat si altul cu ulei simplu. Toata lumea cumpara ulei simplu, la
> litra. De cele mai multe ori, sticlele în care lumea-si cumpara
> uleiul erau sticlele acelea cu gîtul lung, de culoare verde
> închisa, în care se îmbutelia berea, în acele
> timpuri.
>
> Consignatiile erau o mare atractie pe Calea Mosilor. Aici gaseai
> marfuri vechi dar si noi. De aici ne cumparau parintii, daca eram
> cuminti si daca-si permiteau, bineînteles, lame de
> ,,ciunga” originale. Doi lei una. Si tot la consignatie mai
> apareau si cîte o pereche de blugi din cei mai cautati, Lee sau
> Jordache. De la o astfel de consignatie, Anda Calugareanu si-a
> cumparat o pereche de ,,uaci", motiv pentru care
> vînzatorul, nea Manea, avea sa fie vedeta strazii pentru
> cîteva luni bune.
>
> Ce sa mai zic de gogosheria de la intersectia mare, cea cu bulevardul.
> Aici, chiar în spatele vitrinei statea baia de ulei în
> care se agitau gogoshile care erau aduse pe tava mare si unsuroasa de
> lemn. Cei care asteptau la rînd vedeau cum ,,gogosharul"
> deslipeste cu viteza fiecare felie de aluat si-o asheaza cu grije
> în uleiul încins care cum prindea cîte una o si lua
> la sfîrîiala umflînd-o. Nu dura mai mult de un minut
> si acelasi gogoshar, ajutat de o unealta facuta dintr-o plasa cu
> mîner, tot soios, de lemn, le atingea usor la margine
> întorcîndu-le pe partea cealalta. Dupa ce se rumeneau
> bine, gogosharul le scotea cu acea unealta si le asheza pe o tava cu
> gauri. Nici nu apucau sa se dezmeticeasca saracile ca si erau
> acoperite cu o ploaie de zahar fin si mînuite spre cei care
> salivasera minute în shir la rînd. Multi nici nu apucau
> sa iasa din rînd cu gogoasa ca si-si înfigeau dintii
> în sferele fierbinti, si, satisfacuti de împlinirea
> poftei intrau în rîndul trecatorilor care umpleau
> asfaltul pe ambele parti ale Caii Mosilor.
>
> Daca treceai de gogosherie dadeai de minunata cofetarie, care avea si
> un nume : Cofetaria Luminitza. Daca bacania lui nea Badea te
> încînta cu mirosul de cafea, apoi cofetaria te umplea de
> placerea mirosului de vanilie si foietajuri. Vitrinele erau pline
> întotdeauna de prajituri de toate felurile. De la cele mai
> ieftine, de un leu si cin'zeci de bani, pîna la cele de shase
> lei, nuferii de ciocolata. Nu stiu sa fi mîncat vreun nufar
> cumparat de mama, dar stiu ca am mîncat tone de savarine. Bine
> însiropate, cu multa frishca si cu capacul acoperit de o
> glazura rosie, savarinele erau cele mai cautate prajituri. O limonada
> si o savarina ? : doi lei shaishcinci !
>
> Libraria Sadoveanu era dincolo de bulevard, la coltz cu Galanteria.
> Cartile erau ashezate pe un fel de grilaje de fier în asa fel
> ca trecatorii sa le vada pe fiecare si, doar-doar, s-apuce vreuna. Nu
> prea se înghesuia lumea la carti. Nici nu te atrageau prea mult.
> Copertile erau, ba ,,bleo", ba grena închis. Nici un fel de
> poze. Doar cartile pentru copii erau ceva-ceva atractibile. Aici intra
> lumea dupa pioneze, plastelina, foi albastre, cerneala sau caiete cu
> dictando de un leu si zece bani, d’alea cu o suta de foi.
> Nu cumpara nimeni caiete cu doua sute de foi.
>
> La galanterie te îmbina atmosfera rece si placuta a magazinului
> care, o data, pe timpuri, fusese a vreunui comerciant destept care
> stiuse sa faca comert. Magazinul era foarte luminat, chiar daca multe
> dintre neoane ori flicareau, ori stateau nesimtite fara sa lumineze,
> doar cu cîteva pete mari negre la capete, semn ca murisera.
> Mirosul de stofe avea si el savoarea lui. ,,Ia pune
> shpilhozenu’ asta pe tine, sa vad cum îtzi
> shade”, spunea mama si fara sa se mai uite îi spunea
> vînzatoarei ca-l ia asa cum e. Nu stiu de ce, dar
> vînzatoarele de la galanterie erau frumoase si ma intimidau.
> Aveau unghii mari, perfect lacuite si vopsite într-un roshu
> strident. Cînd ma luau de umeri ca sa vada cum îmi shade
> haina de shcoala lasam capul în jos de rusine. Oare stia acea
> femeie atît de frumoasa ca cu nu mai putin de cinci minute
> înainte avusesem parul luuung pîna peste guler si aratam
> ca ,,Bitals" ?, iar acum ?, acum, dupa ce fusesem maltratat de
> frizer aratam cu capul golit de par, doar cu o mica limba de puf
> de-asupra fruntii. ,,Asa trebuie maica, sa nu mi te trimita
> profesoara acasa ca ai plete !"
>
> Am trait dauzeci de ani într-un Bucuresti care nu va mai exista
> niciodata si în care oameni ca Scheele sau altii ca ei nu vor
> avea niciodata shansa sa traiasca. De-aia spun ca Dumnezeu m-a
> binecuvîntat. Nu stiu altii cum sunt..., dar eu am trait pe
> Calea Mosilor, acea cale pe care sunt sigur ca ma voi întoarce
> stors de viata, si, în spatele unui vatman îmbracat
> în negru voi intra în paradis.
>
> ,,E noapte si ce întuneric ..."
>
| |
| |
Mos Grigore din Chicago (...@worldnet.att.net, IP: 66.167.180...) 2005-12-11 17:55 |
Prety Good Calugare, ai omis, insa MARMELADA la ladita (shunca tineretului si etalonul monezi RO)
| |
si parizerul ala de 5 lei ocaua, pe care nu l-am mai gasit nicaieri in LUME; chiar si in RO mai recent!
Inca ceva: cafeaua aia care o cumparai PUTZEA de se simtzea in tot tramvaiul! Instaliitle de cafea erau GALBENE, de alama lustruita in anii '30, nu de inox!
Ai uitat cremwurstii dela defilare, 1 May, 23 August si (in cazul meu) 7 Noiembrie (ca-s mai batrin). Cremwursti ca aia n-am mai mincat in viata mea, chiar in GE, care i-a inventat!
PS. Progres mare cu punerea in pagina, desi mai bine in prima parte; aici ti-a mai alunecat picioru'. KEEP UP WITH THE GOOD JOB!
| |
| |
calator (...@yahoo.com, IP: 80.237.152...) 2005-12-11 18:51 |
Re: Calea Mosilor (2)
| |
Frumoasa si sentimentala evocare.
Multi simt aproape acelasi lucru, exprimat diferit.
Conform ecuatiei:
Bucuresti + anii tineretii (copilariei) = si când era mai greu, tot bine era iar aminitirile scutura toata zgura si lasa doar frumosul.
Te pastrez în antologia mea personala.
| |
| |
Atamild (...@t-online.de, IP: 84.169.225...) 2005-12-11 19:15 |
Re: Calea Mosilor (2)
| |
La 2005-12-11 18:51:17, calator a scris:
> Frumoasa si sentimentala evocare.
> Multi simt aproape acelasi lucru, exprimat diferit.
> Conform ecuatiei:
>
> Bucuresti + anii tineretii (copilariei) = si când era mai greu,
> tot bine era iar aminitirile scutura toata zgura si lasa doar
> frumosul.
>
> Te pastrez în antologia mea personala.
>
>
>
>
Rau cu rau, dar mai rau fara rau.
matilda | |
| |
raul_ro din cambridge (...@yahoo.com, IP: 24.91.210...) 2005-12-11 20:11 |
excelenta amintire
| |
Cremwurstii se gasesc la "Hilltop Steakhouse" in Saugus, Massachusetts.
Au un magazin pe linga restaurant.
Acelasi gust - ca la Ceausescu. | |
| |
2005-12-11 20:15 |
Re: Despre normalitatea romaneasca...Calugare, cu respect !
| |
Fii binevenit in lumea rece a spatiului virtual.
Aici pot fi spuse lucruri care sunt inca eludate in lumea reala.
Cu regretul de a nu afla niciodata cine se ascunde sub acest pseudonim dar cu bucuria de a citi un text atat de omenesc nu pot decat sa confirm ca dupa o asemenea evocare ceea ce este roman devine universal si omenesc...
Cu respect,
Changeman
P.S. Am sa evoc pe scurt urmatoarea intamplare. Prin vara anului 1985 ma aflam intr-un orasel din sudul tarii si urcam o panta catre Posta acelui orasel. De sus coborau doi muncitori in salopete : un fel de bruta de peste 1,90 m si o figura simpatica gen Asterix cam jumatate din prima. La un moment dat Asterix se opreste brusc , se apleaca si ramane cu nasul intr-un gard de sarma vopsit in verde. Bruta ramasa singura se intoarce si striga spre Asterix sa vina cu el. Asterix nici nu-l baga in seama. Bruta se infurie si se intoarce si merge pana langa mititelul care nici nu-l mai baga in seama probabil cu gandul de a-l bruftului. In acest moment ma apropiasem suficient ca sa vad comportamentul si reactia brutei si am vazut cum aceasta face exact acelasi lucru : se apleaca si ramane cu nasul in gardul de sarma verde . Nu-mi puteam explica ceea ce vedeam cu atat mai mult cu cat cei doi aveau aceeasi expresie greu de descris .... Depasesc coltul casei si vad in sfarsit ce vedeau cei doi : in curtea casei , cu botul lipit de gardul de sarma, era un pui de caprioara cu ochi atat de negrii ,blanzi si umezi incat simteai ca te doare sufletul... Multi ani m-a urmarit aceasta scena : ochii blanzi ai puiului de caprioara si umanizarea incredibila a doua persoane care in alte conditii se puteau comporta cu totul altfel.
| |
| |
Olga Khan din Phoenix, AZ, USA (...@yahoo.com, IP: 68.104.208...) 2005-12-11 20:28 |
Condimentat la perfectie !!!
| |
Te rog frumos, preparatele din carne prefer sa aiba gust de usturoi sau alte mirodenii decat sa-mi aminteasca de un "om" chiar presedinte de Stat sa fi fost !!!
Oare ce gust are clatabosul din New Orleans ??? s-a oprit fabricarea.
Pofta Buna !!!
***********************
La 2005-12-11 20:11:10, raul_ro a scris:
> Cremwurstii se gasesc la "Hilltop Steakhouse" in Saugus,
> Massachusetts.
> Au un magazin pe linga restaurant.
> Acelasi gust - ca la Ceausescu.
>
| |
| |
« Rezultatele cautarii
« Comentariu anterior Comentariu urmator > Ultimul comentariu »
« Toate comentariile
Pentru a putea posta un comentariu trebuie sa va autentificati.
|
|
|
| |
|
|
|
06:53, marti, 23 iulie 2024
