Editorial

Motto:
Fratilor, cata vreme v-am grait sau am scris despre cele ceresti, toti ati adormit, iar cand am inceput a insira palavre pe troyuar, indata v-ati trezit (dupa Everghetinos si Dinescu Mambo Siria <<Moartea citeste jurnalul de Paltinis>>)
Sunt forumisti alaturi de care iti traiesti viata ca si cand ai citi o carte. Conversatiile virtuale cu ei sunt asemenea scrierii unui poem. Niciun cuvant pe care il scri sau ti se scrie nu se pierde in rumoarea galbuie a lumii, ci se asterne frumos pe un ecran sau pe o memorie in folder si se randuieste in viata ta... virtuala.
Dincolo de avertismentul biblic, anume ca vom da socoteala pentru fiecare cuvant pe care l-am rostit sau scris, dincolo de teoria lui Swift, cum ca vorbirea ne afecteaza capacitatea pulmonara, dincolo de puterea mai mica sau mai mare a cuvintelor, dincolo de orice valoare acordata, dincolo chiar de informatia utila pe care o reprezinta, nu pot sa nu stau si sa ma minunez de obiceiul oamenilor de a palavragi despre viata lor, dar mai ales a altora. Despre ispravile copiilor informatori, despre intalnirile prezidentiale de la biblioteci crashme, despre targuielile de la piata, targuielile de la CNSAS, preferintele lor meschine de tip Golden Shpritz si iRealitatea TV, obiceiuri domestice, intamplari zilnice atat de marunte si amintiri fara nici o noima pentru altcineva decat ei insisi, chiar la un birou pus pe trotuar, incat, fara sa vreau, imi vine in minte imaginea unui strop de apa lovind o ciuperca otravitoare. Vad totul cu perfectiunea unei derulari stroboscopice: picatura cade, sporangii isi deschid gurile, azvarlind in afara incarcatura lor infestanta. Parca s-ar intampla in HARCOV, cu autodeterminare! O zbatere nauca de aripi cenusii in jurul ochilor si a tamplelor, exuvii expandate, invizibile celule epiteliale moarte, momente unice de viata personala faramitate intre dinti si suflate pe gura, faramitate pe ochi si pictate pe ecran, in fata unui auditoriu caruia vorbele ii vor intra pe o ureche si-i vor iesi pe cealalta, ii vor intra pe cei doi ochi, dar degeaba, scuturandu-se de polenul amintirilor tale asa cum si-ar scutura matreata de pe umerii hainei.
Zgomot de tacamuri lovind nerabdator in farfurii de faianta, rasete ca niste clopotei care anunta recreatia (fara sa stii niciodata daca celalalt rade de ceea ce tu ai scris sau de ceea ce urmeaza el sa-ti scrie), pocnete seci virtuale de dopuri scoase. Si, dintr-o data, tacere... O tacere care inghite orice sunet, pana si pe cel al respiratiei. O tacere goala, in care doar simti vibratia viscerala a nelinistii. O sincopa scurta si apoi aripile uriase ale morii de vant incep iarasi a se invarti. Am testa vigilenta forumistilo9r. Si unii se prind de repetare, dar dupa ce, totusi, au citit, de exemplu Bumerang.
Adi de Vito, anti