Editorial

Stimate le Dobre,

1. M-as bucura sa fiti chiar dvs. Daca aveti timp de citit si de dialogat pe forumul unui ziar e semn ca sunteti bine, sanatos si in forma.

1. La inceputul lui 1984 am scris si incercat sa public in Romania eseul "Fig sau Frica? Sau despre conditia intelectualului roman de azi", analiza considerata de multi drept cea mai dura si transanta fata de inapetenta intelectiualitatii romanesti de a se implica civic. Nu a putut apare in Romania. Am trimis textul "afara". A aparut in Franta, germanai, Anglia, mai apoi in SUA si a fost difuzat aproape integral de Europa libera. Care a fost pretul distractiei nu mai conteaza. M-as bucura sa cititi cindva acele pagini. Aici, iata doar un scurt citat din partea finala a textului:

"A recomanda ridicarea baricadei ar fi o naivitate. Baricada inseamna mase, multimi, si taria intelectualului nu in numar se afla. Dar in 1848, 1859, 1918, desi baricada nu fusese ridicata neaparat de mana lui, intelectualul i s-a alaturat din prima clipa. Andrzey Waida e Andrzey Waida si pentru ca a luat aparatul de filmat pe umar si a plecat la Gdansk, in mijlocul muncitorilor grevisti. Daca si minerii grevisti romani din Valea Jiului ar fi vazut in 1977 aparind printre ei cittiva scriitori si regizori, citiva mari actori si oameni de stiinta, citiva preoti etc., poate ca miscarea ar fi avut alt curs si poate ca azi, de pilda, acesti mineri ar fi intrebat: 'De ce nu se difuzeaza filmul lui Cutare? De ce spuneti ca nu aveti hirtie pentru cartile scriitorilor?' "

2. Ce am stiut despre greva minereilor din '77? Pe de-o parte, cam ce "stiam" toti, care nu eram acolo... Adica, foarte putin, fragmentar si greu de verificat. Pe de alta parte, stiam ceva mai mult ca altii, fiindca pastrasem ceva contacte cu citiva oameni pe care-i inatilnisem , cu citiva ani inainte, la Aninoasa, Livezeni, Petrosani, Lonea, Dilga... In vreme cind eram foarte strict supravegheat, nimic nu a agitat mai mult pe cerberii ce aveau grija de mine decit insistenta cu care pasagerii unei Dacii galbena, de la Petrosani ,si a unei Lada alba, de la Bacau , (combinatuil de hirtie Letea) se invirteau in jurul blocului in care locuiam.

3. Ce am stiut despre dvs, dle Dobre? Pe de o parte, ce "stiam" toti. Putin, fragmentar, informatii venite prin Europa libera, DW, VOA... Pe de alta parte stiam mai mult. Stiam despre intoxicare: pe Dobre nu-l chema Constantin, ci Ion, nu e grevist, e omul Securitatii, a fost calcat si omorit de o masina, a fugit la Londra... va mai amintiti? Murdariile obisnuite ale organelor...

V-am pomenit, in citeva rinduri, in textele mele -- si cind eram in tara, si dupa ce am plecat. Si mi-am amintit de istoria dvs., cind , in 1984, aflat in greva foamei, aflam ca ambasada Romaniei de la Bonn informase presa ca nu exista nici un scriitor cu numele de DT in Romania, deci nu poate fi in greva foamei. Dupa ce citeva mari ziare occidentale au "amintit" autoritatilor Romane ca exist, Bucurestiul si-a adus aminte ca exist, ca sunt in greva foamei dar, mintind grosolan, afirma ca nu exista nici un pericol: un doctor sta linga mine 24 din 24 de ore. Dvs. va mai amintiti aceste lucruri?

4. Nu am spus ca am fost pe Valea Jiului in 1977. Am fost acolo, repet, cu citiva ani inainte. Atunci cind s-a hotarit schimbarea programului de lucru: mai multe ore pe zi cu promisiunea unei zile libere pe saptamina. Majoritatea minerilor n-au crezut in promisiunea unei aditionale zi libere. Se temeau -- si aveau dreptate -- ca era un pretext de a-i tine, zilnic, in subteran, de a scoate si sfuletul din ei. Altii, mai putini, au crezut in promisiune, dar spunea, foarte ferm, ca, daca iar sunt pacaliti, nu vor sta cu mainile in san. Dar locul fierbea, oamenii erau obositi. Multi erau macinati de boala. Unii spuneau tot ce aveau pe suflet, chiar daca, e drept, la sfirsit, de teama, adaugau, "Daca ar sti tovarasul Ceausescu de toate astea!" sau , dupa ce puneau degetul pe o mare rana, adaugau, "asa cum bine spune tovarasul Ceausescu", cind de fapt tovarasul cu pricina nu spusese niciodata acel lucru. Iar ei, minerii, stiau bine acest lucru. dar transmiteau un mesaj ca ata s-ar putea rupe intr-o zi. Si s-a rupt, peste o vreme.


Am fost acolo cu Horia Patrascu. Il mai tineti minte? Scenaristul filmului "Reconstituirea". Filmul, interzis, al lui Lucian Pintilie. Si am fost acolo cu, Dzeu sa-l ierte!, Eugen Seceleanu, autorul celui mai bun roman satiric romanesc, nerepublicat dupa 1989 - "Eternitate locala". Si am fost acolo cu un fotograf extraordinar -- Elena Gherea.

Multe din texte si fotografii nu au "trecut". Textele erau prea "neinsufletitoare", fotografiile Elenei prea "alb si negru", adica prea adevarate. Unele au "trecut". Cu greu, "macinate", dar in unele din acele pagini ramane destul despre tristetea zilei; cea de atunci si cea de apoi. Cand Seceleanu scria in "Nu fluieram a paguba, tovarase inginer, ci a 8 ore": "Odata mort, omul este dus in comuna natala cu fanfara. De la Lupeni pina la cea mai indepartata comuna a judetului Hunedoara fanfara isi consuma repertoriul: 12 marsuri. daca sint comune mai apropiate, 11, 10, 8, 9 si asa mai departe. 'Cind o sa mor -- spune Stoica Tanase -- au sa-mi cinte 5, maximum 6 marsuri.", tovarasul Sandescu de la Directia Presei nu stia daca Seceleanu isi bate joc de partid ori vorbeste serios. Evident, isi batea joc si lasa sa se vada cum isi bat altii joc de oameni. La fel cind punea un titlu ca "Sa lasam generatiilor viitoare cit mai multi iepuri!" sau "Raportam cu mandrie ca intreaga organizatie U.T.C. cunoaste la perfectie Valea Prahovei."

Iata ce-mi spunea -- iar eu spuneam "la gazeta " -- un taran legendar:

"Afla dumneata ca omul acela pe care dumneata il numesti oarecare te poate penaliza in fel si chip. Uite, de pilda, taranul. Vine cineva si-i spune cu gura pina la urechi si cu pieptul umflat de mindrie: 'Tovarase, pentru ziua-munca noi am hotarit ca este foarte bine sa-ti dam un kilogram de griu si unul de paie. Ei, ce zici de lucrul asta?' Afla dumneata ca taranul e in stare sa te aplaude, ba chiar sa spuna: ' Va multumim, dar e prea mult.' Daca nu esti in stare sa pricepi cita durere sta in ironia lui, dar ca el se abtine sa-ti spuna verde-n fata ca esti un caraghios, inseamna ca n-ai nici o sansa sa mai ajungi om. Vezi dumneata, aici e arta: un conducator nu trebuie sa fie absurd, sa ceara imposibilul si sa inteleaga prin asta ca e mare revolutionar."

Iar, in final, ca o ultima ironie la adresa celui ce ajunsese sa-si doreasca sa-l indeparteze mai de peste tot, taranul respectiv spunea urmatoarele despre "caraghiosul" la care se referea: "Sa cerem munca, dar sa stim s-o si rasplatim, dupa cum spunea tovarasul Ceausescu...."

V-as mai putea povesti (cita) multe texte "amuzante", si nu doar din si despre Valea Jiului, draga dle Dobre, dar forumul acesta electronic si timpul amindurora (al dvs. si al meu) "prezinta" unele limite...

In sfirsit, si-au facut scriitorii datoria fata de Romania anilor respectivi?Evident, nu. Dar unii au incercat. Unii au si reusit -- foarte partial. Dar persiflarea "in bloc" a unei bresle intregi, a unor generatii intregi nu e cel mai potrivit mod de a intelege ce, de ce si cum s-a intimplat cu noi.

Cu cele mai bune ginduri si scuze de a nu mai avea timp sa corectez aceste rinduri

Dorin Tudoran