Analize si comentarii

Parca am intuit ieri,intr-o postare,tragedia unei generatii care a uitat sa mai viseze,intr-un mediu dictatorial total.Rand pe rand ne sunt spulberate prototipurile(Vorbild),exemplele pe care le simpatizam,mai ales pentru ca aveau ceva de spus,intr-o limba <neoficiala>.
Imi este clar acum,cum biletul-de-voie-de-a-scrie-si-publica,se prelungea,se scurta,se radia,cu ingaduinta autoritatilor statului,indiferent de valoarea intrinseca a operei....

Am intuit de ieri,greutatea celor spuse acum de domnul Tudoran,de pesimismul autorului in fata statuilor sfaramate de buldozerele dezvaluirilor.Ieri am exclamat:<ce tragedie>Poate ca nu ne cunoastem toti eroii disparuti,dar eu sunt miscat profund de cei nimiciti de propria lor neputinta fata in fata cu un regim omniprezent,prin teroarea lui.
Drama e mai usor de suportat.(Cineva m-a intrebat despre cine am scris ieri;eu cred ca e vorba de Noica,ca un model care reprezinta intreaga pleiada de intelectuali invinsi.Pana la unul?!)

Mi-a duc aminte,in adolescenta,dupa ce citisem cateva sute de carti,cat de plini de noi eram,cum am respins orice fel de compromis.Credeam,chiar speram,ca generatia noastra(grupul nostru)sa nu fie nevoie sa faca pactul cu diavolul.Nici un compromis! Solutia ?! Am plecat,inca de tanar,din Romania comunista.Aproape toti am plecat...Tot ce lasam in urma era <doar>o drama.Ieri recunosteam o tragedie.Azi descopar neputinta,pesimismul unui autor drag, fata de trecutul fenomenalilor nostri intelectuali.
Domnule Dorin Tudoran,va puteti permite sa deveniti un pesimist,pe o scena deschisa,in fata cititorilor dvs.?

Numai de bine!
Adrian D.