Editorial

Occident cu supozitoare

Am aflat abia pe 7 iulie 2005 un lucru pe care ar fi trebuit sa il intelegem inca din 11 septembrie 2001, dar am acceptat sa il ignoram, sfatuiti si dezinformati de propriile noastre elite. Occidentul e in razboi si e prost pregatit. Armatele sale sunt mai puternice decat au fost vreodata. Moralul, slab ca niciodata. Conflictul cu lumea islamica are loc in momentul in care valorile noastre nu mai au sustinatori printre cei ce dau tonul vietii publice. Daca fac ceva cu adevarat, clasele luminate sunt prinse pana peste cap cu justificarea crimelor inamicului si cu defaimarea valorilor aflate deja sub atac musulman. Imediat dupa ce a devenit clar ca autorii macelului din 7 iulie au fost musulmani, nascuti, educati in si divortati de Marea Britanie, intelectualii, functionarii si sefii de institutii au inceput sa explice de ce aveau teroristii toate motivele sa-si stinga naduful. Ei bine, bombele sunt reactia justifcata la agresiunea din Irak. Si inainte de Irak? 11 septembrie a fost reactia la sprijinul american pentru Israel. Si daca n-ar fi fost Israelul? Atunci, TATP-ul din rucsacele teroristilor s-ar fi amestecat cu secole de oprimare coloniala. Si daca n-ar fi fost oprimarea? Atunci, venea la rand macelul neprovocat al Cruciadelor.
Toate aceste supozitoare istorice, folosite in pripa de mediile de informare sau plantate cu fast in lucrari academice, lustruiesc in rezumat o idee veche: istoria ca manifestare a relatiilor de putere - cum o alinta academicii de astazi, oglinda a luptei de clasa - cum ii spunea Marx. Cugetarea contemporana si camerele ei de ecou mediatic au dus reductionismul marxist pana la capat: Occidentul s-a dezonorat si e marele vinovat istoric; lumea occidentala trebuie reeducata, fie prin deconstructia propriilor valori - de care se ocupa universitatile sale -, fie prin tributul de sange platit periodic sub bombele “insurgentilor” musulmani. Occidentul trebuie, de asemenea, sa despagubeasca. O poate face prin toleranta integrala, acceptand orice si retragandu-si complet dreptul la opinie, norme si loialitate. Culturile straine sunt egal indreptatite si recomandabile. Aceasta teorie prescolara se numeste “multiculturalism” si minte inca din titlu. In plina toleranta “multi”, exista, totusi, o cultura fara nici un drept: cultura occidentala. Dupa aproape 30 de ani de toleranta caricaturala, efectul - o catastrofa totala, o forma de anarhie acreditata, pe care doar maniacii studiilor culturale nu o pot zari. Cazul britanic e aproape comic.

Roadele diversitatii

In numele multiculturalismului, “comunitatile” musulmane au fost incurajate sa isi urmeze traditia si sa isi “celebreze” identitatea. In numele diversitatii, pentru fiecare gest care le departa de lumea britanica, aceleasi comunitati au fost premiate (cu studii si carti, iar acestea cu posturi universitare) si subventionate (Centrul de Tineret din Leeds, unde au fost recrutati trei dintre purtatorii de rucsace cu TATP, era subventionat cu fonduri britanice si europene). De pe la jumatatea anilor ’80, comunitatile au devenit fortarete. Ministate islamice au aparut in interiorul statului britanic, fara obligatia de a se supune obiceiurilor locului si legilor natiunii. Nimeni n-a indraznit sa sufle o vorba, in climatul de teroare intelectuala impus, de sus, de armata profitorilor si profesionistilor tolerantei. Dimpotriva. In numele progresului etic, au fost adoptate legi noi, impotriva incitarii la ura rasiala, iar prevederile legislatiei antiterorism au fost reduse sau atenuate. In martie, falanga parlamentara a stangii umanist-laburiste in alianta cu un Partid Conservator care a renuntat la principii, in speranta ca va deveni electibil, au castrat un pachet de legi care propunea masuri speciale de supraveghere a indivizilor suspectati de terorism. Nu ca ar fi fost lipsa de clienti.