Marile Dosare

"Poate ca eu eram mai idealist sau poate ca eram doar o victima a propagandei de la Europa Libera unde stralucea, printre altii, si actualul fantezist al oricarei puteri prezidentiale, dl. Hurezeanu. Dar, pe vremea studentiei si mai tarziu, cand am luat viata in piept pe cont propriu, tin minte ce pornit eram, si nu eram singurul din cate imi aduc aminte, impotriva impilarilor de tot felul la care recurgea regimul “comunist”, impotriva oprelistilor si a abuzurilor de tot felul pe care fosta securitate se pricepea atat de bine sa le puna in practica (dupa modelul importat din SUA de apostolul democratiei, personajul ciudat care este, sau a fost, Pacepa). Ba, imi aduc aminte ce pornit eram atunci chiar si cand auzeam pomenindu-se de week-end. Singura zi libera a week-end-ului pentru noi era duminica, in vreme ce, dupa cum stiam, in “Occidentul” liber si democratic, cum ne placea sa spunem pe atunci, oamenii se bucurau de doua zile libere. Anii au trecut, cum se zice in filmele melodramatice, si am ajuns unde suntem. Tot asa de nemultumiti? Nicidecum! Ba, din contra, as zice. Sa vedem de ce. In ce consta ura noastra fata de securitatea care ne spiona? Pai, ii uram (noi, cei tineri si nu cei care suferisera pana in 1965 ororile securitatii bolseviste implantate si pe la noi) pentru ca, se spunea, securistii citeau scrisorile si, cu aprobari de tot felul, ascultau si telefoanele celor care se tineau de prostii (am aflat asta din dosarul de securitate al lui Radu Berceanu). Iar daca mai exista cate un curajos, sa arunce in somn “manifeste” anti-ceausiste, intra pe fir securitatea (pentru treburi din astea dubioase cu spioni, tradatori etc, cam in toate tarile democratice, inclusiv SUA, se procedeaza la fel, aveam sa aflam dupa 1990). Altminteri, acea securitate era destul de discreta si pe mine, tanar student si cap de familie ulterior, nu m-a deranjat niciodata la usa si nici nu m-a consemnat la domiciliu, ca pe dizidentii din vila. Ii uram pe securisti pentru ca ne ingradeau drepturile, citindu-ne scrisorile si lipindu-le apoi, neindemanatic, la loc. Si azi, in “democratie”? Azi observam ca dictatura “democratica”, cum o numeste filozoful Zinoviev, mult mai groaznica decat cea “comunista”, a ajuns sa nu mai deranjeze pe nimeni! Nici un nemultumit, nici un revolutionar. Am ajuns in Rai. Si in acest timp ce ni se intampla? Pai, sa vedem. Ni se asculta telefoanele mobile, nimeni nu stie cat si cu a cui aprobare, de dimineata pana seara. Companiile de telefonie mobila sunt obligate de Servicii sa ofere date, care altminteri sunt confidentiale, despre orice convorbiri intre cetateni si orice miscare a oamenilor care folosesc mobilul. Internetul a devenit si el o mana cereasca pentru cei care supravegheaza populatia, Serviciile avand dreptul, dupa dispozitii aberante, sa culeaga de pe servere absolut orice date personale, altminteri confidentiale, ale oricarui utilizator.
Orice scriem in mailuri este inregistrat, clasificat, arhivat si ulterior folosit impotriva ta. Fratele Mare, cu Urechea si Timpanul lui enorme, pluteste peste toti ca o umbra fatidica. Si in aceste conditii terifiante pentru un “om liber”, cum se lauda cultura occidentala ca sunt sau suntem, nimeni nu se inflameaza. Macar ca pe vremuri, pe la colturi sau reuniuni familiale. Ni s-a sters creierul cu telenovele si manele in asemenea hal incat aceste impilari si abuzuri permanente ni se par lucruri obisnuite ca patrunjelul, de pilda. Noi, care am cunoscut dictatura si eram atat de porniti pe fosta Securitate! Noi, neamul de luptatori neinfricati! Ni s-a inmuiat coloana infinita ca untul sau ca a unor slugi conjuncturale incat ne bulucim la serviciu si sambata, ba chiar si duminica fara sa mai cracnim, intr-un picior si-ntr-o veselie de-a dreptul trista. Unde sunt drepturile “democratice” dupa care tanjeam pe vremea dictaturii ceausiste, cand in Occident inca nu se inventase internetul, nici mobilele si nici 11 septembrie?
Am ajuns ca personajul McMurphy din romanul “Zbor deasupra unui cuib de cuci” al lui Ken Kesey, ecranizat la Hollywood in 1975 si interpretat atat de bine de Jack Nicholson. Lobotomia noii societati de consum ne-a retezat barbatia… "
George Cusnarencu