Eveniment

Cazul domnului Antohi mi se pare foarte bizar, pentru ca astfel de cazuri de frauda sunt mai degraba caracteristice unor persoane vulnerabile profesional si nu numai. Nu ca trecutul tocmai desconspirat al dansului l-ar avantaja.
Totusi, pentru completitudinea demersului de validare sau invalidare a titlului clamat de domnul Antohi, ar trebui sa se desluseasca contextul mai larg al relatiei acestuia cu Universitatea din Iasi: in ce ani a urmat cursurile de doctorat, cine a fost coordonatorul de doctorat, cine a fost in comisie, daca a existat asa ceva, si eventual verificati toti anii de la 1994 pana in 2006 pentru a evita orice greseala birocratica de intarziere a acordarii titlului.

Iata insa ca ajungem din nou la spinoasa problema a cerintelor de acordare a doctoratului in Romania. Daca ani inainte de 1989, nu se mai acordau titluri de doctor in stiinte (odata ce Elena Ceausescu a reusit acest lucru), dupa 1989 cerintele pentru acordarea acestui titlu au fost oarecum lipsite de competitivitate si in acelasi timp flagrant in raport cu ceea ce se intampla in tarile civilizate, inclusiv SUA.

Un prim lucru care sare in ochi, este ca relatia Institutie - doctorand nu este una de Institutie - student, adica doctorandul nu este obligat sa fie student al respectivei institutii.
Daca Sorin Antohi ar fi trebui sa fie student timp de cativa ani pentru a deveni Doctor in Istorie, verificarea dansului ar fi fost mai simpla si poate ca incercarea dansului de fraudare ar fi fost poate descurajanta.

Daca anumite institutii de invatamant superior din Romania pot face abstractie de lipsa unui cadru adecvat de cercetare la nivelul institutiei (chiar daca are efecte negative asupra rezultatelor), alte insitutii sau indivizi pot abuza de aceste dereglari de sistem (si au facut-o).

Din pacate, insusi fostul Presedinte al Academiei Romane, Eugen Simion, facea apologia acestui tip de doctorat, eventual cu derogari suplimentare care depindeau de numarul de copii si responsabilitati familiale.
Nu stiu in ce masura un Presedinte al Academiei poate influenta viata educatiei si cercetarii intr-o tara, dar pot afirma fara sa clipesc ca oricare ar fi aceea numai una benefica nu a fost.

Este chiar asa de greu sa se stabileasca criterii de curiculum si de scolarizare la zi a doctoranzilor in departamentul coordonatorului si de publicare a minim 2-3 articole in reviste internationale de prestigiu pentru titlul de doctor?


PS: si ca o ilustrare de bulibaseala si complacere in situatii absurde:
La o Facultate de Calculatoare dintr-o anumita institutie, nu exista o evidenta electronica a situatiei fostilor absolventi. In alte cuvinte, daca vrei o adeverinta ca ai studiat in acel loc,
trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare si calmante pentru a infrunta pe "nu se poate!", "asa sunt regulile", "doamna secretara sefa nu are timp", "incercati sa vorbiti cu prodecanul", etc.

Totul pentru un lucru minor, pentru care oriunde in lume, scrii un cec pe care il depui la secretariat si astepti 2-3 zile sa primesti prin posta un plic sigilat cu adeverinta sau foaia matricola respectiva.

Daca acesta facultate nu are inca o gestionare electronica (securizata bine-nteles) a propriilor sai studenti, putem avea noi incredere in capacitatea ei de a face transfer tehnologic inspre industria romaneasca prin proiecte valoroase sau prin crearea de startup-uri?