Eveniment

calator
2006-06-24 02:38:49

Interesant, domnule Ciachir

Omul cu Picioare foarte Paroase
2006-06-24 03:37:29

Un subiect in care NU te critica nimeni de mama... Spor la treaba.. "Amintirile unui ras-popit ?" - O sugestie....

Ce chestie moncher... ce chestie..

cosor ion
2006-06-24 03:53:33

un lucru D-le Ciachir

ati uitat sa pomeniti si de marile talente artistice pe care le-a dat aceasta Rahova,poate va amintiti,ca merita

JP
2006-06-24 04:04:10

GROAPA

Citind articolul asta mi-am adus aminte de Groapa lui Eugen Barbu. Foarte pitoresc si sugestiv. Felicitari domnule Ciachir, sper sa mai publicati articole ca acesta.

Viorica Ianc
2006-06-24 09:06:57

Rahova...

Am vazut fotografii cu Viena anilor ' 70 , mai departe de centru ...
Semanau cu Bucurestiu lui '88
Daca vezi azi filme vechi germane cu Uschi Glas, vezi soselele lor bava-
reze din anii '70 exact ca si Drumul Nostru European de la Nadlag spre
Arad la......

motanul incaltat
2006-06-24 11:49:02

Nea Ciachire....

"O data, intr-un Ajun al Craciunului, cand impreuna cu alti copii ne-am dus la el cu colindul. Ne-a primit rasturnat pe spate intr-un fotoliu si ne-a ascultat cantand: parea inviorat si suradea altor vremuri. La sfarsit, ne-a rasplatit generos. A doua oara am intrat acolo cand a murit, la scurt timp dupa intoarcerea dintr-o ancheta si o detentie de cateva luni. Nu-l putusera convinge sa renunte la magazin; toata lumea din cartier soptea lucrul acesta. A fost dus la cimitir Intr-un dric din lemn negru lucios, lacuit, cu geamuri groase de cristal, tras de cai "mascati". Il urma un cortegiu de peste o suta de persoane".


Parca vad, cu ochii mintzii, aceeasi scena intamplata la Craiova, linga curtea unde am aparut pe lume. Era unul, "nea Lozan", care statea cu nevasta-sa intr-o BARACA de cca 3x3 m !!!!!! Desi stiu sigur dimensiunile baracii, mult mai bine stiu cind imi spunea :
"Cind se-aduna si cit priveste...si pin' la urma tot ciocarteste".
Dar e ceva "in ceatza", caci eram mic atunci, nu intelegeam. Parintii mei erau mereu "ganditori"...nu prea-mi amintesc sa-i fi vazut zambind....
Pierdusera TOTUL !
Era "timpul lui Dinamo"......blestemati sa fie, ca se tot intreaba dobitocul de Badea (ginerele lui tov. Dinca)...ca ce-o avea lumea de-i huiduie ?!
Pai d'aia-i huiduie ! Si nimeni nu i-a huiduit pe Dinamo ca atunci cind veneau la Craiova !!!!
In Cetatea Baniei ! (a mosierilor, a Banului Bibescu, ma-ntelegi....cuie de douazeci...)
Hai Stiinta !!!!
Motanul

alwis46
2006-06-24 14:54:20

Amintiri din Rahova....

Acest articol a trezit in mine cateva amintiri legate de acele locuri de prin anii '51-'52. Desi nascut intr-un bloc construit in 1945 de tatal meu, pe undeva pe langa Parcul Carol, imi aduc aminte de zilele petrecute in Rahova la bunicii din partea mamei.
Fost proprietar de atelier mecanic specializat in autoturisme, bunicul meu isi ridicase o casa trainica din doua corpuri de cladire la capatul unei strazi care dadea in campul de la Antiaeriana, strada Crinului. Nu stiu daca astazi mai exista aceasta strada, nu am mai fost pe acolo de cateva zeci de ani. Tin minte insa ca in spatele casei si chiar pe camp erau doua balti in care noi copiii incercam sa prindem peste desi nu cred ca exista asa ceva in apele lor.
Mi-aduc aminte si de joaca in cele trei carcase de tancuri germane distruse pesemne intr-o batalie din cel de-al doilea razboi. La unul din tancuri inca mai functiona sistemul manual de rotire a turelei, iar noi stateam toata ziua acolo urcandu-ne pe rand in scaunelul conductorului si invartind de manivela care facea sa se roteasca acea turela. Imi amintesc de popa de acolo care atunci cand incepea sezonul cald iesea la inaltat de zmee. Ce mai concursuri trageam ! Construiam zmee pe care le inaltam atat de sus incat puteam sa legam sfoara de capriorul portii si sa ne ducem linistiti la masa ca zmeul il gaseam plutind acolo unde il lasasem. Facea popa un zmeu cu sectiune paralelipipedica atat de mare incat uneori lega un fel de scaunel la baza lui pe care statea unul din copiii locului si inalta zmeul si copilul cu ajutorul altor doi oameni. Uneori poposeau in zona satre de tigani iar noi copiii ne duceam seara la ei si ascultam si vedeam cantecele si dansurile lor. Erau tigani spoitori, curati si muncitori si nu am auzit niciodata sa fi lipsit vreo gaina de la cineva din curte pe perioada cat adastau ei acolo. Toata mahalaua Rahovei venea la ei sa-si spoiasca tacamurile, oalele, tigaile si cratitele din batatura asa ca sumele castigate nu erau de loc mici. Mi-amintesc de asemenea de reflectoarele acelea de antiaeriana cu diametrul de un metru sau poate mai mult pe care le aprindeau soldatii in fiecare seara si cu care maturau cerul in toate directiile in cautarea avioanelor americane care oricum nu veneau. Erau reflectoare cu arc voltaic iar noua copiilor ni se spunea sa nu ne uitam in directia oglinzii ca puteam orbi. Uneori, spre seara, echipajul unui tanc, din cele care se intorceau de la manevre, se indura de rugamintile noastre si ne duceau cateva sute de metri pe campul antiaerienei. Doamne, ce bucurie era pe noi......pustani de 5-6 ani. Tin minte piata Rahovei, posta de la capatul tramvaiului si acele mici blocuri acoperite cu caramida rosie la suprafata zidurilor. Tin minte pocnitorile pe care le faceam din pamantul umed si lipicios atunci cand vara venea o ploaie cum numai vara se intampla sa ploua. Nu mai vorbesc de raidurile pe care le faceam prin curtile gospodarilor la furat de fructe cu hotoaice din trestie sau cu aia de ciorap de nailon de ma batea mama de ma rupea ca-i stricam ciorapii. Imi amintesc si de oborul de animale care era pe locul unde este acum intretaierea strazilor Antiaeriana, Bd. Ghencea si Drumul Sarii si de strigatele celor care vindeau sau cumparau animale dar nu-mi amintesc cu placere mirosul degajat de acel obor....Amintiri...amintiri....
Las pe alta data amintirile legate de acele locuri din timpul Craciunului si a Anului Nou....
Domnule Ciachir, ati trezit in mine, pentru foarte multe minute, unele dintre cele mai placute amintiri din copilaria mea. Imediat dupa aceste intamplari au inceput necazurile si odata cu ele copilaria mea s-a transformat intr-un camp de lupta in care eu eram prea mic pentru un asemenea razboi dar mai ales pentru cei care ne stricasera viata. Plateam tribut faptului ca tatal meu, baiat ambitios, fiu de taran palmas, invatase carte terminand doua facultati si ajunsese functionar superior in administratia de stat pe timpul regatului. Incepuse sezonul de vanatoare la "animale mic-burgheze" !
Asa imi spunea directoarea de la casa de copii scolari, unde ajunsesem din cauza saraciei, animal mic-burghez, dusman de clasa.
Eram doar un copil de 7 ani care incepea scoala !
Eram doar un copil de 7 ani..............

francois pignon
2006-06-25 04:29:30

Foarte frumos

Foarte frumos articol! De altminteri dl. Ciachir are o intreaga carte de asemenea evocari. E vorba de "Cand moare o epoca" , carte retiparita recent si despre care iata ce scrie Dan C. Mihailescu la rubrica "Lecturi la tava" din Jurnalul National:

Lecturi la tava - Cand invie o epoca
28 Mai 2006 | de Dan C.Mihailescu
Desi nu are decat 55 de ani, Dan Ciachir s-a apucat de la o vreme sa scrie evocari.

Despre ce a trait cu mintea, cu familia si cu toate simturile la panda, in Bucurestii dejismului, printre vestigiile aromitoare ale hedonismului interbelic, in Bucurestii dezghetului de la 1965 la 1977, cand ne sincronizaseram peste noapte cu lumea civilizata, ca si in ultimul deceniu ceausist, al tragicului deriziunii si grotescului macabru.

Expert recunoscut in istoria ortodoxiei si politicile religiei europene, italienist pasionat de Pier Paolo Pasolini, dar scolit printre faldurile crepusculare din Ghepardul lui Lampedusa, adorator de Ion Luca si Mateiu Caragiale, epicureu dedulcit la boieria levantina, dar pretuitor al ascezelor, intelepciunii athonite si isichasmului, Dan Ciachir este un cunoscator desavarsit al operei lui Nae Ionescu, un admirator neconditionat al lui Petru Dumitriu, dar si al parintelui Dumitru Staniloae, un familiar al celor mai dulci locuri duhovnicesti ale credintei rasaritene, insa care cultiva in secret hobby-ul (fantasmele) automobilelor de lux... O insumare – trebuie sa recunoastem – de trasaturi contradictorii. Insa tocmai asta asigura farmecul naratiunilor sale evocative, recent reeditate in volumul "Cand moare o epoca" (Editura Paideia).

Nina Cassian si nudismul cu sezatori literare de la 2 mai. Umbra lui Vasile Parvan ("un virtuoz al evanescentei") la Constanta. Acasa la Petre Tutea in 1969, acesta povestindu-si dialogurile cu Mikoian din 1940 si o scena teribila cu Cioran, Eliade si Curzio Malaparte. D. Staniloae dandu-i invatacelului o carte a lui Vladimir Lossky despre teologia mistica a Bisericii Rasaritene. Calea Rahovei, cartierul Uranus, cartierul Antim, cu zonele patriarhale, moartea meseriilor si anticomunismul absolut natural. Aparitia si disparitia mandatarilor, birturile de mahala cu turpitudinea si sarmul lor indicibil, figurile atasante ale mosierilor Otto Fieraru si Petrarian, plus tiganul Tudorica, celebrul fan rapidist de acum patru decenii, prins aici rezemat de soclul statuii lui Kogalniceanu si racnind voios: "Poporul roman, la morga!".

In fine, un capitol memorabil ii este dedicat lui Eugen Barbu, servilismului sau de partid, oportunismului fara fisura si frustrarilor resentimentare, toate documentate cu situatii, gesturi, afirmatii pe masura si adnotate sobru, sever, cu o raceala de entomolog.

Toate acestea fac deliciul congenerilor. Si nu doar al lor, de vreme ce Mircea Platon, excelentul eseist in varsta de numai 32 de ani, il vede pe Dan Ciachir ca pe un "citadin cu vocatia umbrei. Preumblarile sale literare sunt luminate parca de palpairea felinarelor cu gaz, nu de continuumul neoanelor. Lui ii plac amurgul si seratele, Bach si Chopin, ochiul de racoare, pridvorul, gaoacea masinilor de lux si cognacul vechi. E o cautare a matricei in scrisul sau. Un ecou invers."