Acum am descoperit problema, altfel incercam mai devreme.
Nu sunt sigur ca o voi rezolva, dar am cateva motive sa incerc
Primul motiv pare greu de crezut, dar am patit eu ceva asemanator doar ca nu am jucat cu o echipa intreaga de divizia C, numai unii dintre adversari jucau in divizia C, judeteana. Unul din ei jucase chiar intr-o finala a cupei Romaniei : Steaua -Falticeni si ne povestea foarte amuzant ca s-au cam speriat cand s-au aprins becurile (s-ar fi jucat in nocturna, nici nu stiu de cand are Ghencea asa ceva )
Echipa noastra avea doua handicapuri mari, iar adversarii doua atuuri mari (jucau frecvent + experienta de loc)
Noi nu mai jucasem de multi ani (doar accidental) si cam toti componentii ehipei erau cu nasul pe sus ca nu sta nici unul in poarta, ca nici in aparare nu e prea onorant, in schimb eram smecheri buni numai de atac.
Dupa ce ne-au umilit cu scoruri de peste 20 la sub 3 (dupa primul meci deja nu mai puteam merge normal nici unul, datorita febrei musculare), ne-am mai adaptat dupa vreo 2 saptamani ( cam la 3-4 zile era cate un meci), dar scorurile erau cam aceleasi.
Toti erau in atac, mai nimeni in aparare, portarul putea fi si mai bun ca tot nu putea fi de prea mare folos. Se organizau campionate succesive intre 5-6 echipe, in conditii aproape similare ( cam 7 in echipa, dar terenul era de marime medie) . Noi eram de departe cei mai slabi, dar aveam intentia sa ne amagim ca facem sport. Degeaba aveam intre 24 si 30 de ani ca ne omora sedentarismul precoce.
Am ajuns sa castigam cateva minicampionate din astea ( mai corect ar fi miniturneu, dar se juca tip turneu, fiecare cu fiecare si de doua ori). Am sa ma laud si eu putin pentru ca am fost desemnat cel mai tehnic jucator in doua astfel de turnee, si o data golgeter) Stiam sa joc, multi colegi de-ai meu stiau, dar nu puteam cum am fi vrut, unii eram fumatori, la inceput ceream pauza de 1 min. (cam la 10 minute) sa ne tragem sufletul.
Se potriveste aici, foarte bine, zicala : pofta vine mancand. Pe masura ce treceau zilele febra disparuse, nu mai revenea, dar esentialul era ca nu mai oboseam (deloc, as spune) puteam sa jucam 2-3 ore fara intrerupere (terenul nu cerea cine stie ce efort), apoi pot spune ca ne-a revenit in mare masura dexteritatea. De aia spun ca problema este grea, pentru ca s-ar putea ca asta sa fie explicatia succesului si nu neaparat o tactica anume.
Contribuie si tactica, insa depinde in ce masura ( nici nu putem spune ca exista o tactica infailibila adaptabila oricaror ciumeti care cred ca joaca fotbal, cam cum eram si noi , cel putin,la inceput)
Mai trebuie sa spun ceva relevant. In ciuda varstelor noastre, cei mai multi dintre componentii echipei noastre aveam burti. Se juca numai dupa terminarea programului de lucru, ramaneau si unele colege de-ale noastre sa ne vada, sa ne sustina. Cred ca se si amuzau copios, din moment ce au explicat ca sunt mirate de cum reusim noi sa alergam cu burtile alea dupa noi.
Ce tactica am avut noi? Am admis cu totii ca trebuie sa ne orientam spre niste POSTURI pe care sa le respectam, ca nu putem sa mai lasam aproape permanent apararea descoperita. ( de fapt cred ca am fi acoperit-o noi, dar ne era greu sa ne repliem) In rest a fost REVENIREA DIN MERS LA PARAMETRII ACCEPTABILI. Este interesant ca ajunsesem sa jucam foarte bine cu totii, ca deja se simteau adversarii nostri umiliti oarecum, ca sunt invinsi de noi (aia cu burta care joaca si din an in Paste). Ii mai consolam si noi ca la inceput starea noastra a fost cu mult mai jalnica. Nu pot sa spun ca atunci a existat o tactica anume, speciala, decat renuntarea la unele orgolii incompatibile cu sportul in sine, disciplina respectarii posturilor, iar revenirea de forma( inerenta in acest caz) ne-a permis sa jucam ceea ce stiam, dar nu prea puteam sau uitasem partial.
Ca sa incerc sa raspund cazului relatat, intrevad o legatura cu stilul adversarilor de a interveni prin alunecare (la care antidotul ar fi si jocul de pase, ca doar nu o sa cred ca adversarii se trezeau eliminati in proportie de peste 75%)
Am sa inchei cu un aspect la care m-am gandit de multe ori. Tipul ala care jucase la Falticeni, deja avea o varsta trecuta de 45 de ani in perioada relatata de mine era cel mai batran jucator, dar era printre cei mai buni. Are si acum aceeasi greutate de la 30 de ani, este pensionar si nu este cu nimic schimbat decat la fata. A jucat fotbal aproape zilnic si ultima data cand l-am vazut mi-a spus ca nu a renuntat nici acum.
Toate cele bune, miscare si sanatate!
|
Aveam un titlu cand am raspuns data trecuta. Mi-a scapat mesajul printre degete cu Gili pe undeva. Titlul era : E o problema grea ,dar incerc. Am facut pe undeva referire la aceasta concluzie;
Acum vreau sa ma refer la propozitia aparuta in enuntul problemei:
Stagiarii mei nu se pricepeu la fotbal.
Nu vad cum se poate invata fotbalul in timpul unui turneu. Eu am omis sa specific ca numai vara se organiza intrecerea, dar am relatat ca stagiarii mei stiau sa joace. Pauza ne lucra din rasputeri.
Ar trbui sa-mi imaginez ca, pana la urma nu s-a mai jucat fotbal deloc? Nu se poate, pentru ca a aparut si un gol in final (poate handbal, hochei pe ciment ? Glumesc)
Eu insinst ca tot de la faza ALUNECARII s-ar desprinde raspunsul, cu o explicatie colaterala. S-ar intelege ca NICI adversarii, care intrau atat de frumos incat erau eliminati, nu se pricepeau la fotbal si se jucau de-a BULDOZERUL . Daca erau buldozeristi si nu fotbalisti, mai trebuie o tactica? Se pare ca aceeasi problema a intrarii prin ALUNECARE a fost tratata prin prisma priceputului la Judo si Karate. Adversarii O LUAU LA COCOASA pe NV si in afara de eliminari, mai paraseau terenul si de nevoie, sau daca mai aveau neispiratia sa ramana in teren ERAU oricum INUTILI, dar capatasera o placere sa mai incaseze suplimente. |
Nr. 3535 de sambata, 28 ianuarie 2006
Terorismul in Romania (1375 afisari) 
