Externe

Alexandru Safran, marele rabin al Genevei
"Memoria este un act etic, si etic înseamnã actiune, înseamnã viitor"

Personalitatea marelui rabin al Genevei, Alexandre Safran, este cunoscutã si veneratã de multã lume si de multã vreme. Aflat de mai bine de cincizeci de ani în fruntea comunitãtii evreiesti geneveze, D-sa detine o pozitie eminentã si în universul studiilor ebraice contemporane, în care s-a impus printr-un numãr de opere fundamentale, devenite titluri de referintã în domeniu, mereu reeditate si traduse.

La vârsta patriarhilor, marele rabin Alexandru Safran se întoarce cu gândul spre anii trãiti în România, rememorând suferinte si momente de mare tensiune în confruntarea cu unii dintre puternicii zilei, dar si gesturi de profundã întelegere si compasiune omeneascã si de solidaritate fraternã din partea altora - cum au fost regina-mamã Elena si regele Mihai I. Din tot ce mãrturiseste si în dialogul transcris în aceste pagini se învedereazã însã, dincolo de ecourile istoriei adânc tulburãtoare, statornicia unei iubiri nestirbite pentru "tara de bastinã", pentru limba si cultura ei. Cine l-a auzit rostindu-se despre ele cu ocazia vizitei în tarã din 1997, când i s-au acordat toate înaltele titluri de membru de onoare al Academiei Române, de Doctor honoris causa al Universitãtii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, de cetãtean de onoare al orasului Bacãu, si-a putut da seama cã în cuvintele sale nu era nimic conventional. Splendid exprimate, în graiul dulce al moldovenilor nostri si cu patina, în vorbe, a unor timpuri spre care ne întoarcem cu emotie si nostalgie, gândurile sale se comunicau de-a dreptul sufletului. Ecoul lor s-a prelungit si în scrisoarea de multumire adresatã Fundatiei Culturale Române, care i-a acordat marele sãu premiu pe anul 2000.

Vorbeati despre gravitatea momentului istoric, care a fost un moment foarte dificil pentru România în general, si în special pentru evrei.
Vã rãspund, domnule profesor: situatia noastrã, a evreilor, era asa de disperatã, asa de deznãdãjduitã, cã reactiunile noastre nu mai erau reactiuni obisnuite. Era vorba de deportare, de exterminare lentã sau rapidã. M-am adresat patriarhului Nicodim, m-am adresat maresalului Antonescu... Patriarhul, mai întâi de toate, nu s-a arãtat tare binevoitor, dar a fost destul de deschis ca sã sesizeze gravitatea momentului. Vorbindu-i despre starea în care noi, evreii, am fost pusi, cu atâta brutalitate, am lesinat, si am cãzut în genunchi în fata lui. Cuvintele pe care le-am întrebuintat nu le-as fi întrebuintat în situatiuni obisnuite; i-am spus: Înalt Prea-Sfinte, sunteti un om al Bisericii, al credintei, sã stiti cã vã voi chema în fata Judecãtorului suprem, în ceasul în care, dupã moartea noastrã, ne vom înfãtisa Lui, si Îi voi spune cã sunteti rãspunzãtor în ceea ce priveste viata acestor oameni chinuiti si nevinovati... O situatiune asemãnãtoare am trãit-o când am vorbit cu mitropolitul Bãlan, mitropolitul Ardealului: în Ardealul de Sud erau de-acum pregãtite trenurile care trebuiau sã-i transporte pe evreii din aceastã parte a tãrii în lagãrele de exterminare din Polonia, urmând ca evreii din restul tãrii sã fie si ei transportati... Demersurile pe care le-am fãcut pentru a zãdãrnici transportarea evreilor din tarã în lagãrele de exterminare din Polonia au esuat.
..
În contradictie cu figura - apãrându-mi deodatã înfiorãtoare - a maresalului Antonescu, figurã care mi-a cutremurat sufletul, - figura blândã, umanã, as zice pioasã a reginei-mame Elena rãmâne întotdeauna luminoasã, prezentã în sufletul meu recunoscãtor. M-am adresat ei si fiului sãu, regele Mihai, în toate aceste împrejurãri jalnice, si am gãsit la ei sprijin, întelegere si compasiune: gata sã ne ajute... Câtã finete, inteligentã si, în acelasi timp, energie, am descoperi la aceastã fiintã nobilã, blajinã, care era regina-mamã Elena! Regina, buna reginã, a intervenit de îndatã, a vorbit cu Mihai Antonescu si a obtinut aprobarea în luna decembrie 1941, ca sã trimitem, noi, evreii, ajutoare coreligionarilor nostri în obidã. A fost, din partea ei, dovada, mãrturia unei umanitãti cu totul nobile, sublime. Era iarna, luna decembrie, o iarnã vijelioasã, aprigã, ea a cerut unui aghiotant al ei, noaptea, sã vie la mine acasã si sã-mi aducã vestea, vestea salvatoare, cã a obtinut autorizarea trimiterii de ajutoare deportatilor în Transnistria; iar dimineata s-a si început cu realizarea acestei dispozitiuni, ajutoarele au început sã fie trimise...

Acum la atâta timp dupã ce s-au petrecut evenimentele dramatice despre care vorbeati, cum priviti, ca om al întelepciunii, o problemã pe care as putea-o contura asa: problema iertãrii sau a rãzbunãrii, sau a întelegerii acestor fapte istorice, cu toate petele si cu toate luminile lor?
În orice caz, domnule profesor, din capul locului cuvântul de rãzbunare nu este admisibil. Nu existã ideea de rãzbunare; existã idealul de întelegere. Din punct de vedere religios, filosofic, acel care face ceea ce face este el însusi rãspunzãtor de faptele pe care le-a sãvârsit. Dar este rãspunzãtor în fata lui Dumnezeu. Ceea ce ne incumbã nouã, oamenilor care am asistat la sãvârsirea faptelor, sau am auzit despre ele, este obligatia sã ne plecãm asupra acestor fapte în mod cu totul serios, sã ne strãduim a le cunoaste si a le judeca în mod cinstit, sã ne încumetãm a le asuma în mod curajos în numele acelei solidaritãti istorice la care facem atât de des apel.


În ceea ce priveste trecutul, retin cu multumire termenul pe care l-ati pronuntat - purificare -, care înseamnã nu numai exprimarea unui regret, dar constituie o operatie profundã de curãtire interioarã. Am spus cã rãspunderea pentru o nedreptate înfãptuitã, este a aceluia care a comis nedreptatea; dar existã si o rãspundere care pare indirectã, dar care în realitate este directã: este vorba de rãspunderea aceluia care asistã la comiterea unei "crime" si nu reactioneazã, nici nu încearcã sã împiedice înfãptuirea ei "sceleratã". Aici e necesar sã intervie acest proces al purificãrii: aici e necesar sã se procedeze la o auto-examinare în profunzime, oricât de dureroasã ar putea ea sã fie.

Vã sunt recunoscãtor cã mi-ati pus aceastã în trebare. Vã vorbesc domniei-voastre, profesorul, decanul, intelectualul distins, vã vorbesc dumneavoastrã român transilvãnean. Iatã, domnule profesor, vã dau o singurã pildã care vã va arãta care a fost situatia noastrã în aceste noi împrejurãri, de totalitarism, de prigoanã... Domnule profesor, a venit la mine acasã un delegat al fortelor sovietice militare, în uniformã, si mi-a cerut sã semnez, în calitatea mea de sef religios al comunitãtii evreiesti din tarã, un act prin care sã cer darea în judecatã a lui Iuliu Maniu, fiindcã el este fascist... Am spus cã este imposibil. - Eu însumi m-am adresat lui Iuliu Maniu în vremurile de prigoanã si i-am cerut sã intervinã în favoarea noastrã, a evreilor, - ceea ce a si fãcut. Iuliu Maniu este în ochii mei si în inima mea, personificarea patriotismului românesc. Cum îmi cereti lucrul acesta? Este cu totul exclus ca sã-l îndeplinesc. Atunci, demnitarul sovietic îmi spune:
- dacã semnati acest document, vã proclamãm rabin sef al tuturor tãrilor din orbita sovieticã.
- I-am spus cã nu e nevoie sã-mi promitã asa ceva... Atunci, acest militar scoate revolverul, îl pune pe masã... Dându-si seama cã sotia mea, sãrmana, se plimbã prin hol foarte nervoasã, mã întreabã: "Nu aveti grijã de familia dumneavoastrã?" I-am rãspuns: eu si familia mea am fost în primejdie si în timpul opresiunii naziste... Auzind aceste cuvinte, supãrat, si-a pus revolverul din nou la locul sãu si, furios, a plecat. La ptin timp dupã aceea, am fost expulzat din tarã...

La 2005-11-25 15:29:16, Cristiana a scris:

>> Vã sunt recunoscãtor cã mi-ati pus
> aceastã în trebare. Vã vorbesc domniei-voastre,
> profesorul, decanul, intelectualul distins, vã vorbesc
> dumneavoastrã român transilvãnean. Iatã,
> domnule profesor, vã dau o singurã pildã care
> vã va arãta care a fost situatia noastrã
> în aceste noi împrejurãri, de totalitarism, de
> prigoanã... Domnule profesor, a venit la mine acasã un
> delegat al fortelor sovietice militare, în uniformã, si
> mi-a cerut sã semnez, în calitatea mea de sef religios
> al comunitãtii evreiesti din tarã, un act prin care
> sã cer darea în judecatã a lui Iuliu Maniu,
> fiindcã el este fascist... Am spus cã este imposibil. -
> Eu însumi m-am adresat lui Iuliu Maniu în vremurile de
> prigoanã si i-am cerut sã intervinã în
> favoarea noastrã, a evreilor, - ceea ce a si fãcut.
> Iuliu Maniu este în ochii mei si în inima mea,
> personificarea patriotismului românesc. Cum îmi cereti
> lucrul acesta? Este cu totul exclus ca sã-l îndeplinesc.
> Atunci, demnitarul sovietic îmi spune:
> - dacã semnati acest document, vã proclamãm rabin
> sef al tuturor tãrilor din orbita sovieticã.
> - I-am spus cã nu e nevoie sã-mi promitã asa
> ceva... Atunci, acest militar scoate revolverul, îl pune pe
> masã... Dându-si seama cã sotia mea,
> sãrmana, se plimbã prin hol foarte nervoasã,
> mã întreabã: "Nu aveti grijã de
> familia dumneavoastrã?" I-am rãspuns: eu si
> familia mea am fost în primejdie si în timpul opresiunii
> naziste... Auzind aceste cuvinte, supãrat, si-a pus revolverul
> din nou la locul sãu si, furios, a plecat. La ptin timp
> dupã aceea, am fost expulzat din tarã...


In mod sigur dînsa nu ar fi de accord
cu Safran si cu acest pasaj. Pentru
domnia sa Armata Sovietoida nu poate
fi decît eliberatoare,victorioasa iar
ofiterii ei fara cusur...

Cu simpatie

La 2005-11-25 18:47:35, Roxana a scris:

>  In mod sigur dînsa nu ar fi de accord
>  cu Safran si cu acest pasaj.

Sunteti chiar atat de sigura de ce gandeste un alt forumist? (Eu nu sunt sigura nici macar de cum as gandi eu in anumite imprejurari necunoscute.)

Dar nu cumva aceasta "siguranta", in alt context, se numeste proces de intentie?

Ca sa nu mai atrag comentarii "editoriale" despre banalitatea citarii lui Toparceanu, ma voi abtine sa reproduc iara poezia "Gelozie", care se potriveste ca o manusa celor care asuma "cu siguranta" ce e in mintea altora.

Dar nu ma pot abtine sa nu dau macar adresa:

http://www.aboutromania.com/toparceanu9.html

Dînsa a pus acum cîteva luni un texte
cu armatele sovietoide eliberatoare.
Eu am fost prudenta si i-am pus
întrebarea daca crede în acest text.
Si mi-a raspuns Da cu o pagina de
explicatii.
Va multumesc pentru link-ul dvs.
catre Topîrceanu, pe care îl
apreciez, dar în cazul de fata nu-mi
serveste.
Toate bune



La 2005-11-25 20:44:12, Anticomie a scris:

> La 2005-11-25 18:47:35, Roxana a scris:
>
> > In mod sigur dînsa nu ar fi de accord
> > cu Safran si cu acest pasaj.
>
> Sunteti chiar atat de sigura de ce gandeste un alt forumist? (Eu nu
> sunt sigura nici macar de cum as gandi eu in anumite imprejurari
> necunoscute.)
>
> Dar nu cumva aceasta "siguranta", in alt context, se numeste
> proces de intentie?
>
> Ca sa nu mai atrag comentarii "editoriale" despre
> banalitatea citarii lui Toparceanu, ma voi abtine sa reproduc iara
> poezia "Gelozie", care se potriveste ca o manusa celor care
> asuma "cu siguranta" ce e in mintea altora.
>
> Dar nu ma pot abtine sa nu dau macar adresa:
>
> http://www.aboutromania.com/toparceanu9.html
>

ntz, mai degraba Les Onze Milles Verges cu Mony Vibescu


anticomie:
> Dar nu ma pot abtine sa nu dau macar adresa:
> 
> http://www.aboutromania.com/toparceanu9.html
> 

Ha, ha, ha....

Roxana e c&#227 usor v&#228 de in$425&tzeles tot ce scrii. Ma mir de ea ca nu %&^ intzelege ##@ tot ce (^$# bolmojesti.
-------------------------------------------------------------------------------------------------
La 2005-11-25 18:47:35, Roxana a scris:

> La 2005-11-25 15:29:16, Cristiana a scris:
> 
> >> Vã sunt recunoscãtor cã mi-ati pus
> > aceastã în trebare. Vã vorbesc domniei-voastre,
> > profesorul, decanul, intelectualul distins, vã vorbesc
> > dumneavoastrã român transilvãnean. Iatã,
> > domnule profesor, vã dau o singurã pildã care
> > vã va arãta care a fost situatia noastrã
> > în aceste noi împrejurãri, de totalitarism, de
> > prigoanã... Domnule profesor, a venit la mine acasã un
> > delegat al fortelor sovietice militare, în uniformã, si
> > mi-a cerut sã semnez, în calitatea mea de sef religios
> > al comunitãtii evreiesti din tarã, un act prin care
> > sã cer darea în judecatã a lui Iuliu Maniu,
> > fiindcã el este fascist... Am spus cã este imposibil. -
> > Eu însumi m-am adresat lui Iuliu Maniu în vremurile de
> > prigoanã si i-am cerut sã intervinã în
> > favoarea noastrã, a evreilor, - ceea ce a si fãcut.
> > Iuliu Maniu este în ochii mei si în inima mea,
> > personificarea patriotismului românesc. Cum îmi cereti
> > lucrul acesta? Este cu totul exclus ca sã-l îndeplinesc.
> > Atunci, demnitarul sovietic îmi spune:
> > - dacã semnati acest document, vã proclamãm rabin
> > sef al tuturor tãrilor din orbita sovieticã.
> > - I-am spus cã nu e nevoie sã-mi promitã asa
> > ceva... Atunci, acest militar scoate revolverul, îl pune pe
> > masã... Dându-si seama cã sotia mea,
> > sãrmana, se plimbã prin hol foarte nervoasã,
> > mã întreabã: "Nu aveti grijã de
> > familia dumneavoastrã?" I-am rãspuns: eu si
> > familia mea am fost în primejdie si în timpul opresiunii
> > naziste... Auzind aceste cuvinte, supãrat, si-a pus revolverul
> > din nou la locul sãu si, furios, a plecat. La ptin timp
> > dupã aceea, am fost expulzat din tarã...
> 
> 
>  In mod sigur dînsa nu ar fi de accord
>  cu Safran si cu acest pasaj. Pentru
>  domnia sa Armata Sovietoida nu poate
>  fi decît eliberatoare,victorioasa iar
>  ofiterii ei fara cusur...
> 
>  Cu simpatie
> 

las ca-s la fel de ... incomprehensibile si cand sunt ... "cizelate" ad artem !
Or fi cumva niste... Visitors ??? Ai vreun "descifrator"... simultan ?

------------------------------------------------------------------------

La 2005-11-25 22:23:26, roy a scris:

> Ha, ha, ha....
> 
> Roxana e c&#227 usor v&#228 de in$425&tzeles tot ce scrii.
> Ma mir de ea ca nu %&^ intzelege ##@ tot ce (^$# bolmojesti.
> ---------------------------------------------------------------------------------------------
> La 2005-11-25 18:47:35, Roxana a scris:
>  La 2005-11-25 15:29:16, Cristiana a scris:

Vã sunt recunoscãtor cã mi-ati pus aceastã în trebare. Vã vorbesc domniei-voastre, profesorul, decanul, intelectualul distins, vã vorbesc dumneavoastrã român transilvãnean. Iatã,domnule profesor, vã dau o singurã pildã carevã va arãta care a fost situatia noastrã în aceste noi împrejurãri, de totalitarism, deprigoanã... Domnule profesor, a venit la mine acasã un delegat al fortelor sovietice militare, în uniformã, simi-a cerut sã semnez, în calitatea mea de sef religios sã cer darea în judecatã a lui Iuliu Maniu, fiindcã el este fascist... Am spus cã este imposibil. - Eu însumi m-am adresat lui Iuliu Maniu în vremurile de prigoanã si i-am cerut sã intervinã în favoarea noastrã, a evreilor, - ceea ce a si fãcut.Iuliu Maniu este în ochii lucrul acesta? Este cu totul exclus ca sã-l îndeplinesc.
Atunci, demnitarul sovietic îmi spune: dacã semnati acest document, vã proclamãm

rabin