Editorial

Cauza cauzei, a constituit-o starea de adversitate interna. Din start. Din perioada Corneliu Coposu. Care n-a avut ragazul de a administra relatiile din partid, reusind doar sa le domine si sa temporizeze adversitatile in armistitii succesive, prin imensa lui autoritate si mascand, in proiectia publica, starea conflictuala, prin imaginea personalitatii sale.
De aceea, dupa disparitia Seniorului, in loc sa aiba o ECHIPA conducatoare, care sa determine actiunea partidului ca ARMATA DISCIPLINATA, PNTCD a avut mereu in frunte false echipe, constituite din negocieri electorale interne de circumstanta, pe principiul armistitiului. Armistitiile succesive n-au insemnat decat temporizari de lupte previzibile. Cu cat au fost mai mult amanate, cu atat au izbucnit mai urat si cu mai grave consecinte. Lipsa de consistenta a conducerii centrale, adversitatile interne care, de la un moment dat, nici n-au mai fost mascate, au condamnat PNTCD la o stare interna de permanent provizorat, intrucat, din cauza relatiilor conflictuale, conducerile n-au avut stabilitate.
Semnalul dezbinarii l-au dat seniorii, care au polarizat, din start, juniorii. Nicolae Ionescu Galbeni, Gabriel Tepelea, Matei Boila, Ion Ratiu si, ulterior, Ion Diaconescu (ultimul, mai degraba, s-a lasat polarizat dupa alegerea in functia de presedinte al partidului). Presedintele Coposu era in divergenta cu colegii sai de frunte din generatia de aur, pentru ca dorea intinerirea mai rapida a conducerii partidului. Convinsi ca acesta este mersul firesc al evenimentelor, seniorii mentionati au tinut, insa, sa-si formeze fiecare protejati, ca sa ii promoveze la varf si sa conduca din umbra, pe criteriul polaritatilor. Au fost, astfel, adversitati care s-au propagat, inclusiv la nivel teritorial, accidentand grav ideea de echipa.
Din aceasta cauza, in PNTCD nu a existat preocuparea responsabila pentru pregatirea succesiunii, pentru resursele umane, pentru formarea profesionala a cadrelor conducatoare. Competitia competentelor a fost inlocuita de negocierea sferelor de influenta, titularii acestora fiind preocupati sa-si atraga sustinatori, indiferent de calitatea lor, in loc sa promoveze competente. Pregatirea succesiunii nu a fost, de aceea, un obiectiv strategic, ci o improvizatie clientelara. Succesiunea s-a prefigurat, din start, ca lupta perpetua pentru succesiune, pe premisa dezbinarii, nu a construirii unei echipe succesoare. N-a existat, din aceasta cauza, preocuparea pentru formarea mentalitatii de activitate in echipa, a spiritului de echipa, nicidecum a mandriei de a avea colegi puternici si de a colabora colegial cu ei. In tot acest timp, PNTCD a lasat nevalorificat, mai mult, a demotivat, un imens potential politic si uman, in favoarea selectiei pe criterii de grup. Si neavand o echipa conducatoare a carei prima preocupare sa fie interesul partidului, PNTCD nu si-a cunoscut interesul. Mereu mai important a fost sa fie inlaturat cineva, decat sa fie sustinut un lider ca sa reuseasca, pentru reusita partidului. De aici, pervertirea ideii de solidaritate, tendinta spre solidaritate conjuncturala de tip demolator, in loc de solidaritate permanenta de tip edificator (constructiv).
Aplecat, cum a fost, asupra jocurilor si bataliilor interne, PNTCD a intrat la guvernare fara strategie, fara mentalitate de partid de guvernamant, fara echipa ministeriala. Aceasta este consecinta faptului ca, in loc sa se preocupe de perspectiva guvernarii, conducerea PNTCD menaja vanitatile domnilor Radu Vasile, Mircea Ciumara si Ulm Spineanu. Liderii de atunci nici nu s-au gandit sa caute solutii din teritoriu. In plus, guvernul nici nu putea avea o sustinere parlamentara unitara, la nivelul grupurilor PNTCD, date fiind criteriile clientelare de selectie a candidatilor. In consecinta, domnul presedinte Ion Diaconescu se intreba, la sedinta Comitetului de Conducere din 5 decembrie 1997: "Nu inteleg de ce domnii parlamentari care nu au timp sa vina la lucrari ne-au mai incurcat?"...
Sacrificarea premierului Victor Ciorbea, inceputul esecului din 2000
Lipsa de preocupare pentru resursele umane, pentru promovarea resurselor din teritoriu, pentru pregatirea unor specialisti si atragerea specialistilor cu sincere convingeri taraniste a lasat PNTCD descoperit la capitolul competenta. Indiferenta fata de imperativul pregatirii manageriale la nivel politic si administrativ avea sa coste scump PNTCD. In absenta unei strategii de guvernare, incapacitatea PNTCD de a se autoguverna in linia propriilor interese a condus la incapacitatea PNTCD de a guverna tara in linia programului politic si economic crestin-democrat.
La negocierile pentru formarea coalitiei, PNTCD a fost o prada usoara pentru parteneri, cu atat mai mult cu cat ei au sesizat, din start, ezitarea PNTCD de a-si asuma puterea. Liderii PNTCD au facut o eroare de evaluare, intrucat s-au raportat la procentele obtinute, nu la asteptarile electorale. Dominati de presedintele ales, Emil Constantinescu, liderii PNTCD au gandit mecanic, nu politic. Si au pornit, astfel, de la o premisa profund gresita, aceea ca asteptarile electorale foarte mari nu pot fi onorate la nivel de CDR si UDMR, date fiind procentele insuficiente, ci doar in coalitie cu PD. Aritmetica a fost pusa mai presus de logica politica. Viciul de evaluare a situatiei si premisa falsa i-au condus pe liderii PNTCD la concluzia gresita ca decizia guvernamentala trebuie impartita. Viciul optional a constatat in faptul ca s-a decis impartirea deciziei guvernamentale cu un partener, PD, care avea viziuni diferite sau chiar contrare cu privire la prioritatile programului de guvernare. Era clar pentru orice analist ca procentele in sondaje urmau sa creasca progresiv in primele luni pentru formatiunea considerata castigatoare in alegeri, CDR (si au crescut spectaculos). Liderii PNTCD au ignorat acest ascendent puternic, care ar fi trebuit sa motiveze vointa politica a asumarii puterii. Decidentii PNTCD n-au manifestat aceasta vointa. Dimpotriva. De aici, RATAREA PUTERII. Optiunea gresita din start - coalitia aritmetica, nu guvernarea politica - a reprezentat esecul politic anuntat al PNTCD la guvernare. Astfel, PNTCD s-a pus in situatia de a-si asuma responsabilitatea exclusiva pentru guvernare in final, fara sa-si fi asumat puterea exclusiva initial.
Nepregatit pentru guvernare, PNTCD s-a manifestat ca un partid fara incredere in sine. PNTCD a avut mentalitatea unui partid dependent - de presedintele ales si de partenerii de coalitie. Aceasta, cu toate ca raportul dependentei era invers.
Desemnarea domnului Victor Ciorbea in functia de prim-ministru a avut loc in ideea de temperare a rivalitatilor din PNTCD prin recursul la o persoana din afara grupurilor de interese, vizand si armonizarea politica a coalitiei, gratie calitatilor de mediator si negociator pe care le probase ca lider sindical. Domnul Ciorbea era inscris in PNTCD doar de un an si nu avea o functie de conducere in partid. In aceste conditii, liderii partidelor din coalitia guvernamentala, cu exceptia UDMR, l-au considerat, din start, doar un simplu moderator al coalitiei guvernamentale, nu un reprezentant al PNTCD si au urmarit mai mult sa initieze o competitie interna a intereselor partizane divergente, decat sa aplice solidar programul convenit de guvernare. Iar adversarii din PNTCD i-au vehiculat domnului Ciorbea imaginea de outsider.
Prim-ministru desemnat de un partid cu mentalitatea de dependenta, domnul Victor Ciorbea s-a manifestat ca un premier dependent: de conducerea PNTCD, in contextul in care, un an de zile, nu a detinut functie de conducere in partid, de presedintele tarii, de reactiile partenerilor de coalitie. PNTCD nu a manifestat vointa politica pentru aplicarea ferma a programului de guvernare. In centrul discutiilor s-au aflat neintelegerile dintre partidele partenere, divergentele intre persoane, negocierile de armistitii. De aici, interminabilele sedinte COCO, exasperante prin pierdere de vreme si lipsa de finalitate, sedinte care au erodat progresiv imaginea guvernarii, tot mai ironizata public ca ineficienta.
(va urma)