Academice

În toate bisericile ortodoxe, Duminica ce abia se încheie a avut ca omilie (cuvânt de învatzatura) parabola datornicului nemilostiv. (Matei 18 : 23-35). O parabola plina de tâlc ce se îngemaneaza cu discutia dintre Petru si Mântuitorul Hristos despre cât trebuie sa iertam gresitilor nostri.

În parabola datornicului nemilostiv, Mântuitorul Hristos ne arata consecintele tragice ale REFUZULUI iertarii. Un servitor îi datora stapânului sau shaizeci de mii de talanti. O suma foarte mare. Rugamintea servitorului de a fi amânat nu avea nici un sens. O datorie atât de mare era imposibil de platit. ,,Dar vazându-l cazut la picioarele lui, stapânului i s-a facut mila de el si i-a iertat toata datoria" Meschin, abia iesit de la stapân, acel datornic iertat nu l-a mai iertat pe cel care-I datora lui o suma mult mai mica decit datora el celui care i-a iertat. Astfel ca cel care datora mult mai putini bani a fost aruncat în închisoare. Deznodamântul îl cunoastem. Rostind aceasta pilda, Domnul Hristos trage urmatoarea concluzie : ,,Tot asa va va face Tatal Meu ceresc. Daca fiecare din voi nu iarta CU TOATA INIMA pe fratele sau. Tot asa, Tatal vostru ceresc va va da pe mâna temnicerilor întunericului veshnic", fiindca El v-a iertat pe voi cei insolvabili, v-a iertat toate datoriile voastre contracarate prin pacat, iar voi nu ati fost în stare sa le iertati semenilor vostri niste lucruri marunte. Dar si aceste lucruri marunte pe care noi le judeacam, le osândim, le criticam fara mila, adesea sunt ILUZORII, sunt INEXISTENTE.

În cele mai multe cazuri noi proiectam asupra altora greselile si le criticam si le osândim la altii. Daca le-am smulge din noi însine am constata ca lumea nu este asa de rea, s-ar schimba fata lumii si chiar fetzele oamenilor.

Mântuitorul Hristos ne arata cum trebuie sa fie iertarea noastra. Mai întâi trebuie sa fie o iertare din inima, adica sa fie sincera, reala, fara conditii si fara restrictii. NU poate fi din inima iertarea atunci când este însotita de comentarii ca acestea : ,,TE IERT DAR SA NU TE MAI VAD !, te iert dar sa fie pentru ultima data !, TE IERT DAR NU AM SA UIT CE MI-AI FACUT !!!!!" Iertarea ta ar trebui sa fie atotcuprinzatoare si nu subiectiva. La Sfântul Evanghelist Luca cererea a cincea din rugaciune Tatal nostru este formulata astfel : ,,si ne iarta noua datoriile noastre precum si noi iertam pe toti cei ce ne-au gresit noua !" Pe toti, fara exceptie

Iertarea trebuie sa fie, de asemenea, fara limita de numar, dupa cum Dumnezeu ne iarta fara limita de numar. Într-o zi Petru îl întreaba pe Mântuitorul Hristos : ,,Doamne, de câte ori trebuie sa-i iert pe fratele meu ce-mi greseste ? De shapte ori ?" Iisus a raspuns : „Nu de shapte ori ci de shapte zeci de ori câte shapte". Shapte este cifra simbolica a infinitului, iar Domnul a vrut sa spuna : nu zic sa ierti întotdeauna ci de shaptezeci de ori întotdeauna.

Iertarea este mai folositoare celui care iearta decât celui care i s-a iertat. Inima în care dospesc resentimentele de ura, de razbunare, de antipatie fata de cei pare-i cunosti, este ca o lada de gunoi în care dospesc si putrezesc tot felul murdarii care otravesc atmosfera. Iertarea este astfel o operatie de higiena, de dezintoxicare, de ecologie, daca vreti, interioara. Ura tinde sa-i distruga pe adversar, iertarea însa îl salveaza si-i câstiga pentru Hristos.

Fericitul Augustin spune ca rugaciunea arhidiaconului Stefan sub ploaia de pietre ce se abatea asupra lui, rugaciune de iertare, a facut din Saul, prigonitor al Bisericii un Apostol. Apostolul Pavel.

Se întâmpla tragedii care ranesc nu numai trupul dar si sufletul si inima. Rani care nu se închid, rani care sângereaza, care provoaca conflicte de constiinta, dureroase si dramatice. Si astfel, citeodata, acei oameni nu mai au puterea sa ierte. Noi îsa nu trebuie sa-i judecam pentru ca nu stim ce se întâmpla în sufletul lor ci trebuie sa-i ajutam cu rugaciunea si cuvântul nostru, iar lor le-ar fi îngaduit sa schimbe aceasta cerere si sa spuna : „si ne iarta noua greselile noastre si ajuta-ne sa iertam si noi gresitilor nostri asa cum Tu ne ierti pe noi".

Iertarea aproapelui se naste din constiinta ca toti suntem pacatosi si ca toti avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu si a semenilor nostri. O comunitate crestina nu este o comunitate de oameni perfecti ci o comunitate de pacatosi iertati de Dumnezeu si care se iarta (sau ar trebui sa se ierte) unii pe altii. Ciocnirile, tensiunile, incidentele sunt inevitabile. De aceea armonia în comunitate trebuie refacuta permanent prin iertarea data si prin iertarea primita. Orgoliul, mândria care ne împing la razbunare si ne împiedica sa cerem iertare când am gresit trebuiesc înfrânte. Iar cel care ne greseste nu trebuie privit cu ura si dispret ca un dusman, ci tebuie sa vedem în el un bolnav vrednic de mila, un bolnav vrednic de compatimire. De aici îndemnul adresat colosenilor de Sfântul Apostol Pavel : „Îngaduiti-va unii pe altii, si adaca unul are pricina sa se plânga de altul, iertati-va unul pe altul dupa cum si Hristos v-a iertat pe voi".