Editorial

Acum trei ani, PDSR-ul (Fred Astaire al politicii romanesti) a ramas singur pe ringul de dans, rizind, flecar, si ridicindu-si picioarele lovindu-i peste bot pe toti. Ceilalti? Impiedicati si incapabili sa tina ritmul au inceput sa se prinda in brate care-mai-de-care doar-doar sa stea in picioare. Numai ca de trei ani, plictisul spectatorilor si-a spus cuvintul ca acest Fred Astaire face aceeiasi pasi de cind e stiut. Nici un pas noi, nici o varianta mai de Doamne-ajuta, nimic. Ceilalti dansatori, intre timp, au inceput sa se "colbitiie" incercind sa intre in ritm, dar e clar ca nu pot de unii singuri ci in forma de perechi. Dar ce perechi. Au mai dansat impreuna tinindu-si captele unu intr-o parte, celalat in partea cealalta pentru ca nu se inghit. dar au nevoie unul de altul doar ca sa ramina in picioare. Sa nu va inchipuiti ca cineva va veni cu miscari noi, ori cu ceva stil mai nou. Nici vorba. Aceiasi dansatori, aceeasi melodie, acelas ritm. Plictiseala mare. Doar tobosarul mai trage cite una de ne mai trezeste din somn.