Mai concret, numarul clujenilor care reusesc sa-si achite la timp ratele la banci scade pe zi ce trece si, in consecinta, ajung in situatia de a-si pierde proprietatile ipotecate, anunta postul de televiziune Realitatea. Numai in luna februarie, bancile din Cluj au inceput procedura de executare a 50 de garantii imobiliare. Masura a fost luata in cazul clientilor care nu si-au platit ratele la credit timp de trei luni succesiv. In asemenea cazuri, primul pas pe care il fac executorii bancari este sa identifice imobilele ipotecate. Pentru asta, repre�zentantii bancilor se adreseaza Oficiului de cadastru. Executarea silita are loc daca datornicul nu a ajuns la nicio intelegere cu banca, pentru ca, de cele mai multe ori, se ofera solutii de reesalonare. De asemenea, criza de pe piata imobiliara a facut ca numarul apartamentelor ce pot fi gajate sa scada. In ianuarie 2009, la Oficiul de cadastru din Cluj s-au inregistrat cu 73% mai putine imobile ipotecate, fata de aceeasi perioada a anului trecut. (G.B.)