Ziua Logo
  Nr. 4252 de sambata, 7 iunie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Dosare ultrasecrete
Egalitate dar nu pentru catei
Liga Natiunilor a fost caracterizata de fostul secretar de stat american Henry Kissinger ca fiind: "un compromis fragil intre utopismul american si paranoia europeana, prea conditional ca sa implineasca visele primului, prea empiric pentru a domoli temerile celui din urma".
"O ordine internationala care poate fi men?tinuta doar prin forta este precara din capul locului (...) In scurt timp a devenit limpede ca, din perspectiva practica, principiul autodeterminarii nu putea fi aplicat in modul bine delimitat pe care il propuneau cele 14 puncte, mai cu seama in randul statelor succesorale ale Imperiului Austro-Ungar".
Diplomatul american remarca dilema in care s-au aflat aliatii la sfarsitul primului Razboi Mondial in perioada Conferintei de pace de la Paris in ceea ce priveste reglementarea noului sistem de echilibru european. Liga Natiunilor asa cum a fost conceputa de presedintele american W. Wilson ar fi trebuit sa constituie o platforma pentru mentinerea pacii - insa situatia din Europa nu se incadra in viziunea americana.
Reorganizarea Europeana, asa cum a fost fa?cuta la Conferinta de Pace de la Paris, purta cu ea germenele unui nou conflict. Dincolo de problemele Germaniei a aparut problema minoritatilor nationale, care avea sa domine o perioada indelungata activitatea Ligii Natiunilor. Aliatii au incercat sa aplice principiul natiunilor in retrasarea noilor granite europene - insa punerea in practica a acestui principiu generos a fost imperfecta, in cele mai multe din cazuri rezultand nemultumiri. Retrasarea granitelor in estul Europei avea sa duca la aparitia a doua grupuri de state: cele nemultumite de pace, revizioniste (Austria, Ungaria si Bulgaria) si statele interesate de mentinerea hotararilor Conferintei de la Paris. Ceea ce a subminat cel mai mult sistemul de protectie a minori?tatilor la Liga Natiunilor a fost faptul ca marile puteri nu intrau in cadrul acestui sistem, asumandu-si dreptul de a face ce doreau in coloniile lor.
Egalitatea rasiala respinsa
Premierul Frantei, Georges Clemenceau, a incercat sa obtina un sistem
european pus sub dominatia Frantei, destinat eliminarii oricarei amenintari
germane
Japoniei i-au fost impuse cu forta primele tratate internationale la mijlocul secolului al XIX lea - facand-o sa isi doreasca obtinerea unui tratament egal din partea marilor puteri occidentale. Astfel, delegatia Japoniei la Conferinta de Pace de la Paris a lansat propunerea de includere in Conventia Ligii Natiunilor a unei clauze privind egalitatea rasiala. Baronul Makino Nobuaki, seful delegatiei japoneze a prezentat pe 13 februarie 1919 Comisiei pntru Liga Natiunilor o prima varianta a prevederii: "Egalitatea natiunilor fiind un principiu de baza al Ligii Natiunilor, Inaltele PartI Contractante inteleg sa acorde cat de curand posibil tuturor cetatenilor statelor membre un tratament egal si corect in orice privinta, fara nici un fel de diferentiere din punct de vedere legislativ sau practic pe baza rasei sau nationalitatii".
Delegatia japoneze nu a realizat din primul moment totalitatea implicatiilor propunerii sale pentru marile puteri occidentale - in marea lor majoritate si puteri coloniale. Japonezii nu isi doreau decat obtinerea unei garantii ca Japonia va fi tratata in mod egal pe viitor, fara sa ia in considerare tratamentul la care ii supuneau europenii pe nativii din teritoriile coloniale. Propunerea japoneza a fost votata pe 28 aprilie 1919 si a primit 11 voturi favorabile din cele 17 posibile ale tarilor invingatoare. In mod paradoxal, principalul sustinator al principiului egalitatii intre popoare, presedintele american Woodrow Wilson a fost cel care a respins propunerea japoneza. Presedintele SUA a argumentat ca desi propunerea baronului Makino a fost aprobata cu o larga majoritate, totusi exista o puternica opozitie care necesita un vot unanim. Marea Britanie a fost tara care s-a opus cel mai mult la propunerea japoneza - si desi presedintele Wilson era de fapt de acord cu ideea Japoniei, pana la urma a trebuit sa cedeze pentru a pastra Marea Britanie in proiectul Ligii Natiunilor. Din momentul in carea ceasta poveste a fost prezentata pe larg de presa japoneza, delegatia de la Tokio practic s-a retras de la lucrari, preferand sa nu mai aiba nici un fel de initiativa.
Drepturile minoritatilor
Presedintele Statelor Unite, Woodrow Wilson, si-a dorit obtinerea unei stabilitati internationale bazate pe principiul libertatii natiunilor
Prevederile pentru protejarea unor minoritati nationale nu constituiau o practica noua pentru diplomatia europeana. Astfel de articole au fost incluse de exemplu in Tratatul de la Berlin din 1878, prin care Romania isi asuma obligatia de a naturaliza evreii imigrati. Ceea ce era cu adevarat nou la Conferinta de Pace de la Paris era intentia Aliatilor de a pune minoritatile nationale sub protectia unui organism international - viitoarea Liga a Natiunilor - in locul asumarii unor garantii, asa cum fusese practica internationala pana in acel moment.
Parintele Ligii Natiunilor, presedintele american Wilson, a propus inca de la inceput ca in cadrul viitoarei Conventii a Ligii Natiunilor sa existe o clauza care sa-I oblige pe toti membrii viitoarei organizatii internationale sa respecte libertatea religioasa si sa se abtina de la persecutii religioase. Franta a respins aceasta propunere motivand ca Rusia - tara unde avusesera loc cele mai numeroase persecutii motivate religios in secolul al XIX-lea - nu facea parte din Liga.
Totusi presedintele american nu a abandonat, si pe 1 mai 1919 a anuntat la Paris intentia sa de a include o serie de garantii privind drepturile nationale si religioase ale minoritatilor in tratatele de pace. Statele Unite au primit sprijinul britanic la aceasta propunere: premierul David Lloyd George a solicitat ca in locul termenului de "garantii" sa fie folosit cel, mai constrangator, de "obligatii internationale". Pentru punerea in practica a acestor propuneri a fost infiintat in timpul tratativelor de pace Comitetul pentru Noile State care s-a reunit de 64 de ori intre lunile mai si decembrie 1919. Comitetul amintit s-a ocupat de stabilirea unor reguli de tratare a minoritatilor nationale, ca si de infiintarea unor metode de tratare a acestor probleme la nivel international - o adevarata inovatie pentru acea perioada. Rezultatul activitatii Comitetului pentru Noile State l-au constituit Tratatele Minoritatilor semnate in cursul anului 1919 - nu fara dificultati, majoritatea micilor state oponandu-se la ceea ce considerau a fi un amestec in treburile lor interne prin infiintarea de obligatii internationale pentru protejarea minoritatilor. Prima tara care a semnat un astfel de tratat a fost Polonia, la 28 iunie 1919. Tratatul cu Polonia avea sa constituie modelul pentru celelalte tratate care aveau sa urmeze: Cehoslovacia (10 septembrie 1919), Iugoslavia (10 septembrie 1919), Austria (10 septembrie 1919), Bulgaria (27 noiembrie 1919), Romania (10 decembrie 1919), Ungaria (4 iunie 1920). Obligatia internationala de protejare a minoritatilor a fost impusa si unor state care au aderat ulterior la Liga Natiunilor (Finlanda, Albania, Lituania, Letonia, Estonia.
Practica Ligii Natiunilor
Ideea principala din spatele crearii sistemului tratatelor pentru minoritati a fost protejarea identitatii culturale a anumitor popoare pentru a evita o repetare a evenimentelor care au dus la declansarea primului Razboi Mondial. Prin acest sistem de tratate amintit mai sus s-a incercat crearea unui sistem international care sa reconcilieze diferitele grupuri etnice aflate in cadrul aceluiasi stat.
Tratatele minoritatilor promovate la Conferinta de Pace de la Paris contin trei elemente principale. Prima chestiune tratata in toate aceste acte internationale a fost problema cetateniei: cei de etnie diferita fata de cea majoritara in statul in care se gaseau puteau alege ce cetatenie sa aiba. A doua chestiune cuprinsa in tratatele pentru minoritati stabilea principiul egalitatii in drepturi civile si politice pentru minoritatile nationale. In al treilea rand, tratatele minoritatilor contineau o serie de drepturi specifice pentru minoritati: folosirea libera a limbii materne in scoli, biserica si in spatiul publici.
Sistemul pus in practica de Liga Natiunilor pentru protectia minoritatilor nationale a fost apreciat ca fiind in esenta unul conciliator: "A fost proiectat astfel incat sa asigure o minima aplicare a tratatelor fara sa incite minoritatile sau sa instraineze guvernele, de a caror cooperare intreg sistemul depindea in ultima instanta". In practica, Liga Natiunilor accepta petitii din partea oricui, insa doar un membru al Consiliului Ligii putea impune pe agenda de lucru un astfel de subiect. Valabilitatea petitiilor depuse era verificata de un comitet insarcinat cu aceasta activitate, iar statului acuzat ii era permis sa raspunda la acuzatiile aduse. In aceasta etapa toata documentatia cazului era secreta pana in momentul in care problema era adusa in fata Consiliului Ligii. In majoritatea cazurilor se prefera varianta unor negocieri cu statul acuzat, astfel incat sa se ajunga la o solutie de compromis, fara ca problema sa mai fie adusa in atentia Consiliului Ligii. Din cele 500 de petitii depuse referitoare la probleme ale minoritatilor nationale, doar paisprezece au ajuns in fata Consiliului. In aceste cazuri, intreaga problema devenea publica si se adopta o rezolutie care solicita expres anumite actiuni pentru remedierea situatiei.
Nemultumire generala
Acest sistem a creat nemultumiri pentru totI participantii. Statele cu minoritati nationale au incercat in permanenta sa-si apere suveranitatea si au solicitat Marilor Puteri crearea unui sistem universal de protejare a minoritatilor nationale. De asemenea, reprezentantii minoritatilor au criticat permanent sistemul promovat de Liga Natiunilor pe care il apreciau ca fiind ineficienti.
Cei care au proiectat acest sistem au presupus ca minoritatile nationale isi doreau doar drepturi egale, o dorinta care putea fi satisfacuta prin prevederi care sa asigure drepturi civile si politice ca si o protectie fata de diverse acte de discriminare. Sistemul wilsonian mai presupunea si ca guvernele vor fi gata sa-si asume responsabilitatea pentru apararea drepturilor minoritatilor - insa in practica statele mama erau cele care interveneau pe diverse cai, ceea ce invariabil crea adversitati si ducea aproape automat la acuzatia de amestec in treburile interne.
George DAMIAN 
 Afisari: 692  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Masoneria si Marea Unire    4 comentarii
  Diplomatie bazata pe rasism    5 comentarii
  Doctrina Maniu    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Bölöni ne face praf! (2453 afisari)
 Masoneria si Marea Unire (2093 afisari)
 Ucraina provoaca Romania in larg (1863 afisari)
 Alianta LSD (1832 afisari)
 Fata care vede prin oameni (1725 afisari)
 Charlize Theron il acuza pe Will Smith ca a palmuit-o intentionat (1689 afisari)
 Cutremurele cu o magnitudine de 7 grade pe scara Richter revin o data la 32 de ani (1454 afisari)
 Medvedev: SUA sunt la originea crizei financiare mondiale (1295 afisari)
 Carla Bruni a reusit sa le fure inimile francezilor (1209 afisari)
 Desi i se mai dadusera doar cateva luni de trait, Patrick Swayze incepe filmarile la un nou serial (1204 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01570 sec.