Comitetul Executiv al FRF a anuntat ieri ca, la solicitarea cluburilor, a fost de acord ca gruparile din toate esaloanele sa poata reduce unilateral lefurile fotbalistilor cu pana la 50%, prin introducerea crizei financiare la situatii de forta majora.
"O asemenea masura este impotriva firii, a oricarui stat de drept. Este aberanta, nelegala! Azi, Comitetul Executiv s-a transformat in Parlamentul Romaniei, pentru ca a modificat legile in vigoare. Acum, domnii Borcea si Argaseala, presedintii cu vocile cele mai stridente legat de acest subiect, vor trece rapid la modificarea contractelor. Apoi, jucatorii vor castiga in instanta, pentru ca nu se poate altfel, iar cluburile se vor intoarce catre membrii Comitetului Executiv si al FRF: voi ne-ati pus sa facem asta, voi sa platiti!", a explicat ieri Dumitru Costin (foto), seful AFAN, sindicat al fotbalistilor. Acesta a explicat ca decizia s-a luat fara a fi pe ordinea de zi a CEX si fara ca vreun jurist sa fie consultat, dar si faptul ca nu a participat la vot, fiindca a intarziat in trafic. "Am ajuns cu 20 de minute mai tarziu, iar Borcea arata de parca tocmai facuse sex cu Angelina Jolie", a mai spus Costin. Comitetul Executiv a luat o noua hotarare care sfideaza legislatia interna si internationala, la fel cum a facut si in vara, cand a decis sa limiteze numarul jucatorilor comunitari la cinci, hotarare anulata in foarte scurt timp, pentru a nu pierde procese pe banda rulanta. (B.G.)