Sorin ROSCA STANESCU, rosca@ziua.ro 

Ar fi o naivitate sa ne imaginam ca adevaratii combatanti sunt Traian Basescu si Mircea Geoana. Al doilea tur de scrutin al acestor alegeri din 2009 inseamna mult mai mult decat desemnarea in functia de sef al statului, pentru un mandat de cinci ani, a unei persoane. Fiindca exista consecinte ale deciziei pe care o va lua electoratul care merg mult mai profund si mult mai departe decat atributiile conferite unei administratii prezidentiale. Inca si mai gresit ar fi sa ne imaginam ca cetatenii au de ales intre stanga socialista, reprezentata de PSD al carui candidat a ajuns in finala, si dreapta populara reprezentata de PDL, care l-a sustinut pe celalalt candidat finalist. Se joaca o carte infinit mai mare. Mai importanta pentru viitorul pe termen scurt, mediu si lung al Romaniei. Un lider politic nu devine de dreapta, pur si simplu, fiindca intr-o buna zi anunta, asa cum a facut Traian Basescu, faptul ca trece de la socialistii europeni la popularii europeni. Schimband, pur si simplu, tabara. Dupa patru ani, nici el si nici PDL nu au dovedit, sub nicio forma, ca ar avea vreo legatura reala, dincolo de cea conjuncturala, cu dreapta europeana. Nici prin discurs, care este mai degraba populist si antisistem. Nici prin politica reala aplicata. Care este departe de a fi conservatoare, in sensul pastrarii valorilor castigate de societate, ori reformatoare in sensul declansarii unor procese de natura sa dinamizeze economia si societatea prin masuri specifice dreptei. Si nici daca ne uitam la structura activului de partid ori la structura electoratului, asa cum a rezultat la ultimele alegeri. Avem de-a face cu aceeasi Marie cu alta palarie. Vorba imnului PDL "apa trece, pietrele raman". Nici Partidul Social Democrat, desi a ramas constant inscris in Internationala Socialista, nu a facut, ca formatiune politica ori prin rolul jucat de liderii sai, dovada consecventei in materie de politica de stanga. Dimpotriva. Adrian Nastase, care a condus una dintre cele mai bune guvernari ale Romaniei si una dintre cele mai coerente etape din istoria PSD, a fost silit de situatia reala a Romaniei sa faca mai degraba politici de dreapta. Iar cu aceasta afirmatie, cel putin, toata lumea este de acord. Inclusiv Nastase. Inclusiv PSD. Dincolo e problema. Fiindca PDL si Traian Basescu nu vor sa recunoasca, nici in ruptul capului, ca au semnalizat dreapta comportandu-se de fapt intr-un mod tipic stangii. Consecinta acestei stari de fapt este ca liberalii si UDMR sunt dezlegati sub aspect ideologic. Se pot alia, prin urmare, cu oricare dintre parti. Dar de ce ar alege? De ce daca ar alege, ar trebui sa aleaga independent de doctrinele enuntate sau de doctrinele practicate? In Romania, lupta obisnuita pentru putere, asa cum o cunoastem in statele din Uniunea Europeana, a fost escaladata, atingand o altitudine periculoasa pentru democratie, periculoasa pentru siguranta nationala si, mai ales, periculoasa pentru siguranta cetateanului. Intr-o democratie neconsolidata, cum este cea din Romania, derapajele in directia autocratiei, diminuarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului, atacarea institutiilor importante ale statului si amenintarea acestora cu disolutia, tentativele de degradare ale Parlamentului, Justitiei si presei reprezinta atacuri grave si extrem de periculoase impotriva statului de drept. S-a ajuns in situatia in care cetatenii trebuie sa aleaga, de fapt, intre democratie si non-democratie. In acest sens, decizia PNL si UDMR este esentiala. De partea cui se vor plasa?