Deschiderea arhivelor de la Moscova, dupa 1991, a dat la iveala intre altele si corespondenta personala intre liderii sovietici din perioada interbelica. De la simple biletele la scrisori de cateva zeci de pagini, aceasta corespondenta tradeaza adevaratele relatii intre varfurile nomenclaturii de la Kremlin: prieteniile, invidiile, intrigile, aliantele sau contra-ali�an�tele de moment ori de mai lunga durata. Intre altele, cores�pondenta traseaza constituirea la Kremlin a unui grup de fideli oameni politici, care l-au sustinut pe Stalin:"clanul gruzinilor". Format cu abilitate de Stalin la inceputul anilor '20, clanul i-a permis apoi lui Stalin sa acapareze intreaga putere politica la Kremlin. Se deschide astfel o pagina inedita din ceea ce istoricii umesc "kremlinologie", in cadrul mai vast al "sovietologiei". Factiunea gruzina din PCUS Desi Congresul al X-lea (martie 1921) interzisese in randul partidului bolsevic orice forma de "fractionism", in numele sacrosanctei "unitati monolitice in jurul Partidului", decretata de Lenin, cultul "clanului" era prea adanc inradacinat in practica gruparilor bolsevice pentru ca acesta sa poata fi eradicat printr-un ucaz. Boris Suvarin (nume real Lifschitz) se numara printre primii comentatori avizati ai fenomenului stalinist, care au sesizat cu perspicacitate maladia"fractionismului" din partidul bolsevic. Mai ales abilitatea cu care Stalin a stiut sa o foloseasca in constituirea unui clan, pe care sa se sprijine apoi in acapararea puterii si eliminarea rivalilor. La inceputul anilor 1920, cand Lenin l-a numit pe Stalin secretar al partidului (intr-o scrisoare, Lenin il considera in gluma pe Stalin drept "bucatarul" partidului), aparatul si mecanismele interne de partid nu erau nici pe departe consolidate. Stalin, in schimb, a sesizat rapid sansa neasteptata care i se oferise: impunandu-si oamenii sai fideli in conducerea aparatului de partid, va reusi sa-si impuna apoi vointa intregului partid; stapanind mecanismele aparatului de partid, va stapani apoi totul. Va deveni, in realitate, "stapanul" Rusiei sovietice.

		Stalin a stiut sa isi apropie si etnici rusi - ca maresalul Vorosilov (sus), dar si gruzini ca Lakoba si Beria (jos)

Constituirea clanului, prin plasarea treptata a oamenilor sai de incredere in toate posturile-cheie de partid si din stat, presupunea insa o selectie prealabila. Stalin si-a indreptat preferintele spre grupul de "gruzini" bolsevici, grup de care se simtea legat etnic, tot asa cum un "nas" american se simtea legat de sicilienii sai. Printre "gruzini" figurau cateva nume importante, la inceputul anilor 1920: Sergo Ordjonikidze, Abel Enukidze, Alexandr Miasnikian, Anastas Mikoian, Nestor Lakoba, Lavrentie Beria sau Mamia Orahelasvili. Spre acestia, in mod aproape atavic, s-a simtit atras Iosif Djugasvili (Stalin). In jurul "gruzinilor" gravitau insa si alti conducatori bolsevici, a caror cariera politica era legata - intr-o maniera sau alta - de zona Caucazului. Un exemplu era Serghei Kirov, care condusese comitetul bolsevic din Vladikavkaz, devenind apoi membru in biroul caucazian al Comitetului Central. Alte exemple erau generalul Kliment Vorosilov, comandant in 1921 al regiunii militare a Caucazului de Nord. Ori generalul Semion Budionii, originar din regiunea Donului. Toti acesti oameni aveau asadar in comun fie originea gruzina, fie activitatea initiala in regiunea Caucaz. Ceea ce ii apropia si crea - dupa parerea lui Stalin - premisele constituirii unui grup de fideli. Doua momente decisive au coagulat "clanul stalinistilor". Alianta Stalin-Vorosilov In toamna lui 1918, in momentul cand "albii" (fortele rusesti antibolsevice) asediau orasul Taritin, in cadrul "razboiului civil", un conflict a izbucnit intre Trotki (in acel moment comandantul-sef al Armatei Rosii) pe de o parte, si Stalin (sosit in misiune la Taritin) sustinut de Vorosilov (comandantul Armatei a IX-a, insarcinat cu apararea Taritinului) pe de alta parte. Vorosilov si Stalin au refuzat sa se supuna ordinelor lui Trotki, care i-a scris imediat lui Lenin: "Cred ca protectia lui Stalin il acopera pe Vorosilov si dezorganizeaza astfel intreg edificiul comandamentului Armatei Rosii, constituind lovitura cea mai periculoasa, mai primejdioasa decat tradarea sau felonia specialistilor burghezi". Aceasta scrisoare inedita - descoperita in arhivele de la Moscova abia dupa 1991 - reprezinta momentul de declansare al rivalitatii, pe viata si pe moarte, dintre Stalin si Trotki. Dupa ce Trotki i-a "turnat" (cum observam) pe cei doi la Lenin, acesta i-a chemat la ordine si i-a criticat cu severitate. In acest moment dificil, lui Stalin si Vorosilov li s-au raliat si alti militari, ca Budionii si Frunze. Atunci la Taritin, in toamna lui 1918, aproape spontan, s-a constituit primul "clan" anti-Trotki in jurul lui Stalin. Cand Stalin a devenit in 1922 secretarul partidului nu i-a uitat, fireste, pe cei care il sustinusera impotriva lui Trotki. Alianta cu Ordjonikidze Cel de-al doilea moment in care s-a coagulat "clanul gruzinilor" s-a consumat in cursul operatiunii de "sovietizare" fortata a Caucazului. Corespondenta descoperita in arhivele de la Moscova dupa 1991 dezvaluie, pentru prima data, un conflict inedit. In centrul disputei care l-a opus pe Stalin lui Lenin s-a aflat Sergo Ordjonikidze si metodele acestuia de "sovietizare" a zonei caucaziene. Vechi militant bolsevic in Caucaz, personalitate aproape legendara printre comunistii din regiune, Sergo Ordjonikidze se numara printre cei mai apropiati prieteni si oameni de incredere ai lui Stalin, pe care il cunoscuse in 1912. In 1919, Ordjonikidze ii luase apararea lui Stalin contra lui Trotki, in urma incidentului de la Iaritin. Devenit comisar pentru problemele nationalitatilor, Stalin pusese la cale in secret, impreuna cu Ordjonikidze, invadarea Georgiei, actiune militara care i-a luat prin surprindere pe membrii Biroului Politic, ca si pe Lenin, in februarie 1921. Dupa ce a condus militar operatiunea, Ordjonikidze a fost numit - la insistentele lui Stalin - secretar al biroului caucazian al partidului bolsevic. De pe aceasta pozitie, Ordjonikidze a trecut la transpunerea in practica a planului de "sovietizare" fortata a zonei, plan conceput de Stalin. Cand comunistii gruzini s-au revoltat impotriva violentei metodelor lui Ordjonikidze, acesta - sfatuit de Stalin - a trecut la reprimarea rebelilor. Comportamentul brutal al lui Ordjonikidze si executarea comunistilor gruzini au ajuns si la cunostinta lui Lenin, deja grav bolnav. Acesta a solicitat excluderea lui Ordjonikidze din partid, dar "bucatarul" partidului, Stalin, devenise intre timp destul de influent pentru a-si proteja prietenul. In martie 1922, devenind secretar al Comitetului Central, lui Stalin i s-au raliat cei doi adjuncti, Molotov si Kuibisev. "Clanul stalinistilor" se constituise. Cele doua nuclee initiale, "clanul de la Taritin" (anti-Trotki) si "clanul caucazian" (anti-Lenin), sunt reunite de Stalin in jurul sau. Din postura de secretar al Comitetului Central, Stalin controla practic intreaga politica de cadre a partidului si facea numirile in functiile de conducere. Pe acolitii sai i-a plasat in functiile-cheie, controland astfel prin ei intregul partid. Piramida puterii de la Kremlin Printre primii gruzini numiti in functii-cheie de Stalin s-a numarat Nazaretian, devenit sef al biroului secretariatului Comitetului Central, care controla corespondenta expediata de organizatiile regionale ale partidului la Moscova. Din aceasta functie, aparent pur birocratica, acolitul lui Stalin a "filtrat" toate informatiile in cursul anilor decisivi (1922, 1923), cand se pregatea succesiunea lui Lenin, grav bolnav. Alt acolit al lui Stalin, Abel Enukidze, a fost numit de Stalin in functia de secretar al Comitetului Executiv Central, care controla piramida sovietelor locale. Prin propulsarea lui Alexandr Miasnikian in functia de sef al partidului bolsevic din Bielorusia, Stalin i-a putut controla pe comunistii din regiunea vestica a URSS, precum si pe cei din capitala. In fruntea CEKA/NKVD din Georgia natala, Stalin a avut precautia sa-l numeasca pe Lavrentie Beria, care i-a pus imediat sub urmarire ori i-a eliminat pe bolsevicii gruzini, care stiau prea multe despre trecutul lui Iosif Djugasvili (zis "Koba", zis "Stalin"). In 1926 Stalin, scapat de grija lui Trotki, l-a instalat pe cel mai bun complice al sau, sinistrul Ordjonikidze, in functia de presedinte al Comisiei Centrale a Partidului, devenind practic numarul doi in partid. In aceasta functie, Ordjonikidze dispunea de toata puterea pentru a trece la urmarirea oponentilor liniei staliniste si la excluderea acestora din partid. In acelasi an, 1926, dupa "demascarea" asa-zisului grup al "deviationistilor" de stanga Zinoviev-Kamenev (cu ajutorul carora, anterior, Stalin demascase "devierea de dreapta" din partid, eliminandu-l astfel pe Buharin, adeptul micii proprietati agrare), Stalin a profitat de situatie si l-a numit pe Serghei Kirov ca prim secretar al celei mai mari organizatii de partid, cea de la Leningrad. Kirov, odata instalat in fruntea organizatiei Leningrad, a trecut la epurarea asa-zisilor "deviationisti de stanga". Altfel spus a adeptilor lui Zinoviev. Molotov si Kuibisev au fost numiti, la randul lor, in secretariatul Comitetului Central. Generalii Vorosilov, Budionii si Frunze au fost plasati la conducerea Armatei Rosii. "Clanul stalinistilor", evident, nu se limita doar la varful piramidei puterii. Fiecare membru al clanului a avut grija sa se inconjoare de o adevarata mafie de "sefi locali" de partid, efectul propagandu-se astfel in intregul aparat de partid si de stat. Corespondenta inedita descoperita dupa 1991 in arhivele de la Moscova, ofera adevarate probe ale formelor patologice de "prostituare" a stalinistilor locali fata de "protectorul" lor de la Moscova. Astfel, Nestor Lakoba, numit seful Guvernului din Abhazia, ii scria urmatoarele "nasului" Ordjonikidze, protectorul sau de la Kremlin: "Fara exagerare, fara ipocrizie, Dumneavoastra, dragul nostru Sergo, veti fi mereu pentru mine si tovarasii mei, seful, inspiratorul care ne ghideaza... Si va voi dovedi aceasta, draga si respectate Sergo, nu conteaza unde, atunci cand Dumneavoastra mi-o veti ordona". Valul de epurari, condamnari si executii, dirijate de Stalin ulterior, in epoca numita a "Marii Terori", din anii 1930, avea astfel mecanismul de obedienta totala pregatit, inca din anii 1925-1926.

Vladimir ALEXE