Politicienii aflati la putere, in frunte cu insusi seful statului, se intreaba retoric cu ce sunt copiii vinovati. De ce trebuie ei sa sufere, penalizati fiind prin neprezentarea dascalilor la locul de munca. Disputa sociala, care s-a transformat si intr-o disputa politica, isi are originea in trecut.
Pentru a intelege daca profe�sorii sunt sau nu vinovati sau daca Guvernul este sau nu vinovat sau daca exista o vina impartita, e necesar, in prealabil, sa raspundem la intrebarea daca educatia este sau nu o prioritate. La acest punct, ma aflu intr-un deplin acord cu presedintele Traian Basescu. Nu cu presedintele de astazi, ci cu cel care a declarat candva rituos ca educatia reprezinta prioritatea numarul unu a statului roman.
Mai mult chiar, a organizat o dezbatere pe aceasta tema, la Cotroceni, unde a fost elaborat si unul dintre putinele documente din mandatul sau care stabilesc tinte pentru Romania. Iar tinta era o mai buna educatie. O investitie, sub toate aspectele, in prezent, pentru beneficii viitoare. A fost aruncata la cosul de gunoi aceasta prioritate? Si, daca da, cine e de vina? Cine va plati factura sociala si factura politica prezenta si viitoare?
Sa ne amintim. In urma cu un an, razboiul politic dintre presedinte si Guvernul Tariceanu era in toi. Nu se anuntau nici semne prea puternice ale unei crize globale si nici nu se intrevedea o criza romaneasca. Economia duduia. Traian Basescu avea prea putine argumente pentru a lovi, in mod credibil, in Guvern. Iar PDL vorbea in gol.
In aceste conditii, consilierii de la Palatul Cotroceni au identificat o strategie rezonabila, viabila, menita sa prinda Guvernul intr-o pozitie de ofsaid. Asa a fost lansata pe piata marota educatiei. Pentru ca nu a fost, asa cum s-a dovedit ulterior, o convin�gere sincera ca educatia este prioritatea numarul unu. Desi ar fi tebuit. Daca am fi avut politicieni responsabili, oameni cu viziune, ar fi trebuit ca aceasta tinta sa fie identificata inca din decembrie 1989, urmand ca, in anii '90, intreg inva�tamantul sa fi fost revolutionat.
Evident, aceasta ar fi presupus nu numai inteligenta si vointa poltica, ci si uriase fonduri. Un sacrificiu pe care populatia l-ar fi inteles. In realitate, tema dezvoltarii unei viitoare generatii de oameni bine pregatiti profesional a fost, de fiecare data, atacata exclusiv dintr-o perspectiva demogaogica. Elaborand, pentru prima data, un program prin care edu�catia era abordata dintr-o per�spectiva noua, Traian Basescu i-a dat cu tifla lui Tariceanu, aratandu-i ca nu pensiile trebuie marite, ci buge�tele de invatamant. Si ca nu e suficienta renovarea scolilor. La randul sau, premierul de atunci s-a pus pe picioarele de dindarat, desi, la acea data, existau resurse si pentru pensii si pentru invatamant. Consecinta imediata a fost ca sindi�catele profesorilor s-au indepartat de PNL, apropiindu-se neingaduit de mult de PDL si PSD. A urmat un urias tambalau mutat in Parlament cand, printr-o lege promulgata de Basescu la sfarsitul anului trecut, dascalilor li s-au marit lefurile cu 50 la suta. Intr-un moment in care deja economia incepuse sa o ia la vale. Practic, nu mai exista buget pentru asa ceva. In mod firesc, Guvernul s-a opus, chiar in conditiile in care cei mai multi parlamentari liberali votasera legea. S-a creat o situatie extrem de grava in care, printr-o adevarata conspiratie - la care s-au raliat, dupa ce s-au vazut cu sacii alegerilor in caruta, si
PDLAPSD - legea a fost sfidata. Profesorii nu au mai primit nici 50 la suta, nici cei 18 la suta pe care Guvernul ar fi acceptat la acea data sa-i ofere si nici macar procentele inflatiei. Dimpotriva. Li s-a luat si li se ia in continuare.
Traian BAsescu si Guvernul sau, in care e mare jucator, sunt vinovatii pentru ceea ce se intampla acum. Iar ceea ce se intampla acum este nimica toata fata de ceea ce se va intampla mai tarziu. Iar ceea ce se va intampla mai tarziu este mult mai putin periculos decat sfida�rea viitorului. O noua generatie slab pregatita echivaleaza cu un blestem national. Acestor vinovati trebuie sa le bata obrazul copiii. Si parintii acestora. Iar nu vinovatilor fara vina. Adica dascalilor.