Realista, simpla prin situatia dramatica, piesa devine universala prin sensul ei dureros si capata substanta pe masura ce drama se dezvolta. Morala acestei istorii atinge partea invizibila a lasitatii noastre, atat de caracteristica naturii umane. Elementele parabolei sunt absurde, asemeni universului beckettian, "Omul cu baston" si "Omul cu palarie", totul gravitand in jurul unei fantani secate. Ambelor personaje li se arunca paine de sus, asa cum ei insisi aruncasera cainelui din fantana, neizbutind altceva decat sa oscileze intre vointa de a-l "salva" pe cel de jos (cainele) si placerea de a-l hrani de la distanta cu bucati de paine. Spectacolul propune un joc si un exercitiu al puterii, vointei si liberului arbitru. "Textul vorbeste despre noi. Asa cum suntem. Cinici si superficiali. Inteligenti si penibili. Generosi si lasi. Noi cu toate cele ale noastre. Bune si rele. Intr-o lume inghetata in vorbe. Nemiscata. O lume caraghioasa si trista in acelasi timp. Un text emotionant", spune Oana Pellea. (A.V.)