Ziua Logo
  Nr. 4437 de vineri, 16 ianuarie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Magazin
Mama eroina
-- Si-a dat viata pentru cea a copilului ei
Ultimul gest disperat al unei mame care se ineca a fost acela de a salva viata baietelului ei, stiind cu siguranta ca acest lucru o condamna pe ea la moarte. "M-am inecat de doua ori, dar mami m-a salvat", avea sa povesteasca apoi copilul in varsta de opt ani.
Amie Rae Drennan a murit, la varsta de 30 de ani, dupa ce salupa in care era s-a rasturnat in zona unui canal de derivatie, de pe raul Waveney, in regiunea Bungay din Marea Britanie. A fost trasa intr-o valtoare impreuna cu fiul ei de numai opt anisori, Tor Dalley, iubitul ei Christopher Thrower si alti doi prieteni. Ceilalti pasageri ai salupei au reusit sa se salveze, insa au privit neputinciosi de pe margine cum Amie a fost trasa in aval. Doi oameni care treceau pe acolo au auzit strigatele disperate ale celor din apa si au sarit in ajutorul lor, intinzandu-le prosoape de care sa se agate pentru a-i trage din vartej.
Fratele ei, John Phillips, in varsta de 41 de ani, a spus: "La scurt timp dupa aceasta tragica intamplare, nepotul meu, Tor, mi-a zis: <<M-am inecat de doua ori, dar mami m-a salvat>>". Se pare ca ea a reusit sa il traga de mana, si asta a fost de ajuns ca sa il ridice inapoi la suprafata. "In acele ultime secunde de viata, instinctul matern a pus stapanire pe ea si a reusit sa isi ajute copilul. Ultimul lucru pe care baietelul si-l aminteste este ca mama a facut tot ce era omeneste posibil sa il salveze, chiar daca asta insemna ca nu va mai putea face nimic pentru a se salva pe ea insasi. Asta e ceva care ii va ramane intiparit in minte si in suflet pentru tot restul vietii lui."
Amie Drennan era profesoara la o scoala particulara si cantareata de muzica folk, in Carlton Colville, Suffolk. Christopher Thrower, in varsta de 31 de ani, retraieste ultimele momente din viata persoanei iubite: "Tocmai relansasem barca si ne tot chinuiam sa pornim din nou motorul. Deodata am simtit ca eram trasi cu din ce in ce mai multa putere in vartejul care se formase si ca nu aveam cum sa impiedicam asta. In cateva secunde, salupa a inceput sa se umple cu apa, si a fost trasa in adancuri. Mi-aduc aminte ca am inceput sa ne rotim cu putere ca intr-o masina de spalat. Apoi l-am vazut pe Tor aparand brusc la suprafata si am reusit sa il apuc zdravan de mana si sa il imping catre Andy Dack, care avea o vesta de salvare pe el, fiind astfel mai potrivit pentru a-l salva pe copil."
Acte de caritate in memoria ei
Corpul lui Amie a fost gasit in cursul zilei urmatoare de catre o echipa de cautare a politiei. La scurt timp, ca tribut adus persoanei disparute, iubitul acesteia impreuna cu un membru al formatiei folk din care ea facea parte au inceput sa transporte ajutoare tarilor din lumea a treia cu un vechi camion apartinand armatei - ceva ce era specific firii ei sensibile si caritabile.
Familia a cerut socoteala Agentiei Mediului care se ocupa cu securizarea acelui loc, pretinzand ca, la momentul accidentului, nu existau suficiente indicatoare de pericol, nimic care sa ii ajute pe cei care ar fi fost prinsi in valtoare.
Anchetatorii au fost instiin-tati ca Agentia a imbunatatit conditiile de securitate in acea zona, prin instalarea unor indicatoare de pericol mai mari, garduri, colaci de salvare si a unor lanturi de care oamenii sa se agate, pentru a se salva in situatii disperate de acest gen.
Conducatorul investigatiei, William Armstrong, a declarat ca Agentia nu a gresit cu nimic in vechea oranduire a zonei respective, inregistrand nefericitul eveniment ca accident.
Fratele femeii marturiseste ca acum, principala grija a familiei este ajutarea lui Tor: "Cel mai important lucru este faptul ca amintirea surorii mele este dusa mai departe cu onoare; traim acum pentru fiul ei". Tor locuieste acum cu tatal sau, James Dalley.
Ana MUNTEANU 
 Afisari: 1609  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Umbra lui Boy George la Londra    
  Vladimir Putin picteaza in scopuri caritabile    1 comentariu
  "Slumdog" criticat de Bollywood    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Invinsi de Securitate (2083 afisari)
 Gaza City sub senilele Israelului (2066 afisari)
 Adio, sange proaspat! (2016 afisari)
 Mama eroina (1609 afisari)
 Piept de curcan umplut (1531 afisari)
 UPDATE 19:36 Romania va putea incepe exploatarea hidrocarburilor din zona Marii Negre dupa anuntarea deciziei Curtii de la Haga (4374 afisari)
 UPDATE 19.34 - Poetul Grigore Vieru va fi transportat la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala (ATENTIE! IMAGINI SOCANTE!) (3722 afisari)
 Parintele Justin Parvu a ridicat Moldova impotriva cipurilor biometrice (VIDEO) (2657 afisari)
 Ministrul Apararii l-a schimbat pe seful serviciilor secrete din Armata (2302 afisari)
 Peste 3 milioane de computere raspandesc acelasi virus (1982 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00950 sec.