Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a sustinut ieri
o conferinta de presa in care a anuntat ca va rezolva "chestiunea cruciala"
a lipsurilor financiare din sistemul judiciar. Predoiu a marturisit ca a avut dialoguri cu premierul si cu ministrul Finantelor pentru majorarea bugetului Justitiei, astfel incat acesta sa acopere si drepturile banesti restante.
Ministrul Predoiu s-a declarat "optimist" in legatura cu finalitatea negocierilor purtate cu vistiernicul tarii, dar a semnalat "evolutia exploziva" o proceselor intentate de magistrati Ministerului Justitiei pentru drepturi banesti restante. Legat de sporul de 50% neplatit la mii de magistrati, ministrul a spus ca nu a putut introduce aceste sume in baza de calcul, asa cum s-a procedat cu magistratii de la CSM si Inalta Curte, intrucat nu a existat acoperire financiara si s-ar fi incalcat legea bugetului de stat.
Predoiu a facut un apel la magistrati sa inteleaga ca in prezent nu exista bani suficienti pentru a se acoperi toate restantele, si ca problema nu va fi solutionata definitiv pana nu se va emite o noua lege a salarizarii in sistemul judiciar, act la care se lucreaza. Despre ce salarii vor avea pe viitor magistratii, vorbitorul a aratat ca "sumele trebuie corelate, pentru ca nu vom putea avea o filozofie in sistemul judiciar si o alta filozofie in sistemul sanitar". Si ca va fi nevoie de o asezare echitabila a veniturilor, astfel incat sa numai existe discrepanta uriasa din prezent dintre salariile magistratilor tineri si cei de la varful sistemului. Predoiu nu a raspuns intrebarilor presei, referitoare la posibilitatea de reducere a salariilor de 15.000 - 20.000 lei, lunar, a magistratilor din varfurile ierarhiei, dar a precizat ca va discuta la CSM viitoarele plafoane, fiind important la acest capitol "ce semnal va da CSM". "Nu se mai poate continua cu subfinantarea in sistemul judiciar!" a conchis ministru.
Lacomia unor executori
Intrebat daca exista cazuri in care magistratii au executat sau executa silit conturile si bunurile Ministerului Justitiei, cu ajutorul unor executori judecatoresti, pentru recuperarea unor drepturi banesti restante, Catalin Predoiu a raspuns afirmativ. Nu a dat nume, dar a dezvaluit ca exista cazuri pentru care analizeaza posibilitatea sesizarii Parchetului, in care unii executori judecatoresti, la intelegere cu magistratii creditori, si-au fixat onorarii de executare aproape egale cu suma datorata, doar pentru ca au redactat o simpla somatie. Catalin Predoiu a anuntat ca a invitat deja corpul de control al Uniunii Executorilor sa verifice legalitatea acestor onorarii disproportionate si s-a intrebat retoric: "E normal ca un executor sa aiba onorariul egal cu suma de executat?"
Periplul codurilor
O alta tema abordata a fost cea a codurilor civil, penal, de procedura civila si procedura penala, pentru care s-a lucrat din 1998 si pana in toamna lui 2008. Predoiu a spus ca desi din punctul sau de vedere codurile au fost finalizate, le va supune, din nou, unei "perieri", astfel incat sa fie dezbatute in public de cei interesati pentru evitarea unor eventuale "greseli, scapari, necorelari intre texte". A anuntat insa ca e imperios necesar ca aceste coduri sa fie promovate pana in iunie 2009, pentru ca sa nu riscam sa fim taxati negativ la raportul de tara al Comisie Europene, si sa riscam continuarea monitorizarii sau, mai rau, aplicarea clauzei de salvgardare. Predoiu a lasat sa se inteleaga ca agreaza promovarea acestor coduri prin asumarea raspunderii Guvernului, pentru ca o dezbatere a lor in Parlament ar risca sa le amane prea mult.