Ziua Logo
  Nr. 4376 de joi, 30 octombrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
S-a prins Taher
-- Iordanianul a stopat finantarea Rapidului dupa ce si-a dat seama ca partenerul Copos ii pregateste o "teapa" de zile mari
Anuntata cu mare tam-tam, preluarea gruparii din Giulesti de catre Fathi Taher s-a dovedit a fi doar o incercare esuata a lui George Copos prin care acesta din urma sa-l stoarca de ceva bani pe iordanian, dupa modelul brevetat cu Jean Valvis si Dan Ostahie in urma cu doi ani si jumatate. Atunci, clubul s-a transformat din societate non-profit in societate pe actiuni, Valvis primind 6%, iar Ostahie, 3%. Ostahie, prin firma sa, "Altex", devenea si sponsor al echipei, printr-un contract de 1.000.000 de euro pe sezon, asa cum s-a anuntat la vremea respectiva. Ulterior, majoritar fiind in noua S.A, Copos a micsorat capitalul social de la 16 milioane de euro la doar doua milioane de euro, iar actiunile lui Valvis si Ostahie au ajuns sa fie ca si inexistente. Ostahie a renuntat si a vandut partea sa lui Copos, iar Valvis a ramas cu 0,00949%! Acum, printr-o "inginerie financiara", Copos vrea sa-i dea lui Taher 80% din actiunile detinute in nume personal, dar sa poata controla clubul prin firmele sale, care detin majoritatea actiunilor in AFC Rapid, aso�ciatie care este actionar ma�joritar in S.C FC Rapid S.A!
Afacerist de renume in Romania si nu numai, Fathi Taher si-a dat seama de capcana intinsa de George Copos inca din momentul in care cei doi, in luna martie a acestui an, au anuntat ca iordanianul va prelua 80% din actiunile clubului. Prima masura a lui Taher, care se obliga prin contract sa finanteze clubul pana la perfectarea documentelor, a fost aceea de a baga bani la Rapid doar sub forma de imprumut, ba chiar nu in nume personal, ci prin firmele sale, prin banci si prin fiica sa! Astfel, in cazul in care Copos ar fi incercat sa-l "tepuiasca", Taher ar fi putut sa recupereze banii investiti in Giulesti, aproape 7.000.000 de euro din primavara si pana acum. Mai mult, acum cateva saptamani, Taher a anuntat ca stopeaza orice forma de finantare a clubului pana in momentul in care actele nu sunt in regula, adica pana cand nu va detine oficial 80% din actiunile clubului! "Este o problema de documente si de legalitate", spunea Taher. Copos a crezut ca iordanianul glumeste si si-a urmat planul, insa in ultima saptamana a inteles ca Taher s-a prins de "combinatie". A fost momentul in care oficialii din Giulesti au recunoscut public faptul ca gruparea este in criza financiara.
Explicatii din SUA
Aflat in America, pentru unele afaceri, Taher a explicat de ce Rapidul a ajuns in aceasta situatie si l-a acuzat, chiar daca destul de elegant, pe Copos. "Situatia este asa pentru ca eu nu am venit la Rapid sa-mi bat joc de mine si de bani. Eu n-am venit aici sa fac afacere, daca vroiam asta ma duceam in alta parte. Am venit din dragoste pentru Rapid si pentru a fi alaturi de Copos la acest club. Dar este important ca lucrurile sa fie in regula. Eu am fost de buna credinta, am venit, am adus bani, dar trebuie sa fiu actionar cu acte, sa fie totul si comercial, si legal. Am stat cinci luni, dar nu pot sa mai bag bani asa. Si nu este nimic complicat, i-am zis si lui Copos, nu trebuie decat sa faca niste documente si totul este in regula", a explicat Taher. Acesta a dat de inteles ca nu a platit nici un ban lui Copos pentru cele 80% din actiunile S.C FC Rapid S.A, conform contractului incheiat la sfarsitul lunii martie. "Nu este important asta. Eu am spus ca vin aici cu inima deschisa, vreau sa fac la Rapid treaba, nu e vorba ca am bagat cateva milioane. Dar in fiecare zi dam cate un milion, cate 100.000 si suntem in pom. Nu mai merge!", a declarat Taher. "Este adevarat ca am dat banii cu imprumut, pentru ca altfel nu era posibil sa dau bani la Rapid. Am dat ca sa se poata face treaba la club. Dar cineva vrea sa fie si una, si alta si nu se poate! Nu mai pot sa dau in continuare bani pentru ca totul e invers de cum am stabilit in contractul nostru. Contractul facut trebuia sa se finalizeze de acum doua luni, dar s-au lasat niste acte care nu s-au facut si situatia a ramas asa. Eu vreau sa fie in regula", a mai afirmat omul de afaceri. "Am dragoste pentru Rapid, pentru galerie, pentru toate, nu vreau sa atac pe nimeni, dar situatia de acum nu mai poate continua. Contul clubului era blocat ba pentru nu stiu ce datorii din '96, am dat bani, am deblocat, ba pentru nu stiu ce datorii la nu stiu ce mocheta de nu stiu cand, am dat bani, am deblocat, ba pentru altele si altele... Acum ce sa fac? De aia am si pus stop la tot", a mentionat Taher, care este optimist in ceea ce priveste viitorul sau la Rapid. "Eu sunt optimist ca totul se va rezolva cand vin in tara din SUA, unde am de rezolvat cateva afaceri. Cand ajung la Bucuresti rezolvam problemele", a mai spus Taher.
Rapidul este de vanzare
Alexandru Bunea, membru in Consiliul de Administratie al FC Rapid, a declarat ieri ca exista persoane interesate sa devina actionari la gruparea giulesteana daca actualii proprietari, George Copos si Fathi Taher, nu mai doresc acest lucru. Oficialul rapidist a explicat ca este exclus ca gruparea sa intre in faliment, atat timp cat exista interes din partea altor investitori.
"Avem semnale ca alti oameni doresc sa investeasca la Rapid. Nu le pot divulga numele, dar exista oameni interesati sa devina actionari in situatia in care Copos si Taher nu sunt de acord cu majorarea de capital a societatii. In nici un caz nu se poate vorbi de faliment. Cine vorbeste de faliment la Rapid nu este normal. Cum sa bagi in faliment o societate cum este Rapidul, cand exista oameni care vor sa investeasca aici? Daca vor altii, sa o preia si sa o bage in faliment, dar actualul Consiliu de Adminitratie nu va face niciodata acest lucru", a spus Bunea. Consiliul de Administratie al FC Rapid a convocat, pentru 2 decembrie, Adunarea Generala a Actionarilor S.C FC Rapid S.A in vederea majorarii de capital social cu aproximativ 15 milioane de euro. "In situatia de fata, pentru Consiliul de Adminitratie nu exista alta solutie decat convocarea Adunarii Generale. Asa ca am intocmit convocatorul pentru 2 decembrie, cand CA le va propune actionarilor majorarea capitalului social al societatii cu 14-15 milioane de euro. Daca actionarii nu sunt de acord cu majorarea de capital si nu vin cu banii, atunci trebuie sa permita altor persoane din afara sa vina sa investeasca", a afirmat Alexandru Bunea. Acesta a adaugat ca Fathi Taher este de acord cu majorarea de capital, nu insa si George Copos. "Din ce am inteles, Taher cred ca este de acord cu majorarea, dar nu cred ca si Copos. Dar noi suntem obligati sa facem majorarea de capital. Daca ei vor sa vina cu bani, bine, daca nu, vin alti oameni, care in schimbul banilor vor primi actiuni la Rapid", a explicat Bunea. Acesta a comentat si posibilitatea ca actiunile sa fie vandute si suporterilor. "Nu stiu cine a spus asa ceva. Nu s-a discutat despre acest lucru, Consiliul de Administratie va propune in Adunarea Generala doar majorarea de capital social".
Copos e patron cu acte
Afirmatiile lui Bunea vin intr-un moment in care Rapidul traverseaza o criza financiara majora, existand restante la salariile jucatorilor, antrenorilor si conducatorilor pe luna precedenta, precum si la chiriile apartamentelor fotbalistilor. Cauza o reprezinta decizia lui Taher de a stopa finantarea clubului pe motiv ca nu a intrat inca in posesia celor 80 la suta din actiunile clubului, conform contractului semnat cu Copos in luna martie a acestui an. Surse din Giulesti sustin chiar ca Taher n-ar mai dori sa preia clubul si sa-l lase in continuare in proprietatea lui Copos. De altfel, la Registrul Comertului, Copos detine, in nume personal si prin firmele pe care le controleaza, 99,99% din club.
Bumerangul lui Copos
In acest moment, Copos este aproape de disperare. Planul sau a esuat, ba chiar s-a intors impotriva lui ca un bumerang. "Berlusconi din Giulesti" are de ales intre doua variante: fie ii vinde clubul lui Taher, pe bune, conform intelegerii din martie, fie ramane in continuare actionar majoritar la club,
insa va trebui sa-i returneze iordanianului cele 7.000.000 de euro cu care acesta a imprumutat clubul, ca sa nu mai vorbim de alte cateva milioane necesare pentru plata ratelor la transferurile facute in vara si pentru salariile fotbalistilor.
De altfel, ultimele declaratii ale lui Copos arata ca acesta simte mirsoul infrangerii in jocul cu Taher, mai ales ca nu a raspuns concret acuzelor pe care i le aduce iordanianul. "Este un contract ferm, intre parti, dar nu vreau sa vorbesc inainte sa am aceasta conciliere cu Taher. Voi vorbi dupa ce se intoarce in tara. Altfel nu este corect. Eu nu pot sa vorbesc de rau un om ca Taher, care a venit cu bune intentii la Rapid. Taher este un om foarte puternic si cred ca va duce mai departe acest contract. In ceea ce ma priveste, eu nu vreau decat ca acest contract sa fie respectat intocmai. Pentru ca retragerea mea este definitiva, eu nu ma mai intorc in fotbal", a afirmat Copos. Mai mult, pentru opinia publica, dar mai ales pentru fanii giulesteni, Copos a plusat: "Eu vreau sa dau si cele 205 din actiuni pe care le mai am la Rapid. Taher are prima optiune si daca le vrea i le dau fara niciun fel de probleme. Eu m-am retras definitiv din fotbal!". Totusi, Copos accepta ca s-au facut unele greseli care au dus la situatia existenta, dar nu isi asuma nicio vina!. "Sigur, nu e placut sa fie atmosfera asta la Rapid. Probabil au fost niste greseli destul de mari acolo si nu stiu daca le mai putem repara. Ma doare foarte tare ce se intampla, dar eu am un contract semnat", a explicat Copos.
Patriciu propus de Lucescu
Fostul antrenor al Rapidului a declarat, ieri, pentru "NewsIn" ca nu crede in varianta retra�gerii lui George Copos si a pre�cizat ca Dinu Patriciu ar putea reprezenta o solutie pentru clu�bul din Giulesti. "E greu sa vorbesti la Rapid de faliment, pentru ca George Copos nu va lasa echipa la greu. Sunt con�vins ca daca actuala con�du�cere nu va mai dori sa inves�teasca, se vor gasi alti oameni de afaceri care sa aduca bani. O varianta pentru Rapid ar fi chiar venirea lui Dinu Patriciu, care ar putea sa investeasca. Capitalul de imagine pe care l-ar aduce clubulul este infinit mai mare decat investitiile care ar trebui facute", a declarat Mircea Lucescu.
Solutie de la Corsicanu
Gheorghe Raducanu, alias Gigi Corsicanu, a declarat la "Telesport" ca una dintre modalitatile prin care Rapidul poate depasi criza financiara este vanzarea de actiuni. "Asistam la un razboi rece intre Copos si Taher, dar acest club nu se va desfiinta chiar daca ei nu mai baga bani. Cel mai bine ar fi sa se vanda actiuni catre rapidisti. O actiune va costa 42 de lei, iar valoarea totala ar fi de 10 milioane de euro. Banii investiti de Taher se vor trans�forma in actiuni si va avea ast�fel 40%. Daca George Copos nu va fi de acord, inseamna ca doreste raul Rapidului", a spus Corsicanu.
Pagina realizata de Marius Gherghe 
 Afisari: 1134  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Gigi fara semnal    
  Negoita vrea Dinamo    
  Maradona preia Argentina    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Romania sub asediu (5190 afisari)
 Fiintele supranaturale si craniile lor (2551 afisari)
 Cravasa lui Basescu (2189 afisari)
 Noiembrie negru (1908 afisari)
 PSD in propria capcana (1872 afisari)
 Strasbourg : Dezmat si prostituate pentru parlamentarii europeni (3859 afisari)
 In atentia barbatilor Columbeni: Nevasta tanara cu soferi se... intretine! (3628 afisari)
 Inima lui Brad Pitt bate pentru Diane Kruger, cea care l-a vrajit in timpul filmarilor la Troia (3344 afisari)
 A inteles ca de Halloween trebuie sa te dezbraci! (2966 afisari)
 Textila albastra cu semiluna a fluturat degeaba in Harghita: Referendumul pentru autonomie a "picat" la Sfantu Gheorghe (2490 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01470 sec.