In Gruiu, pe Lunca, au ramas casele singure sub ploaia marunta. Oamenii s-au dus sa-l vada pentru ultima data pe cel care de 26 de ani era consateanul lor. Acum, Stefan Iordache a plecat in cea mai lunga calatorie. Pe strada Eminescu, la numarul 11A, curtea casei pare pustie. De dincolo de poarta care te intampina cu avertizarea ca proprietatea e "patrulata si pazita de pisici", motanul Cascarache ma cerceteaza cu ochi blanzi si tristi, iviti din smoala blanii sale. Astazi nu are chef de companie, asa ca dispare discret printre butucii viei. Ma lasa singur in fata casutei batranesti, de care atarna un stiulete de porumb; semn de belsug. O ordine desavarsita domneste in jur, dar linistea e apasatoare. Lipseste ceva. De fapt, cineva. Peste drum, domnul Virgil imi deschide si-mi marturiseste ca se intalnea uneori cu actorul si cu sotia sa. "Era un om foarte discret si sociabil. Nu arata niciodata ca ar fi avut pretentii de superioritate, orgolii ori dispret fata de cineva. Ii placea si sa-si primeasca prietenii aici, mai ales ca pe strada din spatele casei stau domnii Pita, Papaiani si Alexa Visarion. Avea insa si momentele sale de singuratate, iar in ultima vreme mi s-a parut mai retras ca de obicei. Cine stie?... "Vorbele raman suspendate in aer, ca o amintire cetoasa. Aflu ca nea Mitu Dinu, cel ce se ocupa de casa si de gospodaria sotilor Iordache in lipsa lor, ii era foarte apropiat Maestrului. De altfel, acesta i-a cununat baiatul cel mic, iar oamenii stiu ca "domnul si doamna" au vreo douazeci de fini in sat, botezati si cununati. "Hai, mosule!", il indemna uneori actorul si porneau impreuna peste camp, sa vada oamenii si copacii si pasarile. Vasile Purcel, alt vecin, are aceleasi vorbe bune. "Treceam pe drum, el lucra cate ceva in gradina si-i ziceam: Sa traiti, sefu'! Radea: Nu-mi zice asa, nu sunt sef!" E plina de lume curtea bisericii iar aleile cimitirului din Gruiu sunt presarate pe margini cu flori si vegheate de zeci de coroane si jerbe. Exact azi era planuit sa inceapa sa culeaga via si, impreuna cu Nelu Ploiesteanu si alti cativa, sa-i cante tulburelului. "Altfel, nu iese vinul bun, nu se bucura". "Vezi", ii spunea Maestrul prietenului invitat sa-i viziteze pivnita, "vinul asta tulbure e suparat ca vine cel nou, sa-i ia locul". A ramas via neculeasa. Stapanul ei, poate obosit putin de relele lumii, s-a retras, cu onoruri militare, in margine de cimitir. Au ramas sa-l planga Tocilescu, Purcarete, Beligan, Albulescu, Mitica Popescu, Nelu Ploiesteanu. Si o tara intreaga. Ii placea si sa-si primeasca prietenii aici, mai ales ca pe strada din spatele casei stau domnii Pita, Papaiani si Alexa Visarion. Avea insa si momentele sale de singuratate. - vecinul Virgil

Text si foto Adrian-Nicolae POPESCU