Ori criza globalA este un motiv perfect valabil pentru a pune calus consumului. "Viteza expansiunii creditului ramane principala noastra grija", spunea recent guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, inainte sa propuna noi reguli, draconice, care ar putea intra in vigoare din toamna.
BAncile vor fi astfel obligate sa calculeze gradul de indatorare pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, in anul anterior. Corelata cu asa-numitul "stress test", metoda deschide calea unor proceduri birocratice care vor descuraja pe multi dintre amatorii de credite.
Pe de altA parte, este adevarat ca, presat de facturile in crestere la curent si gaze, de pretul tot mai ridicat al benzinei si de ratele dolofane la creditele acumulate vesel in ultimii ani, romanul de rand a inceput sa se gandeasca, pentru prima data dupa '89, mai mult la economii decat la consum.
Ultimele date ale BNR arata de altfel o crestere substantiala a depozitelor din banci, motivata si de dobanzile mai bune oferite. Romanul prefera in continuare sa economiseasca in valuta, mare parte din bani fiind probabil trimisi in tara de celebrii capsunari.
Faptul cA romanul este mai strans la punga este desigur pe placul lui Isarescu, dar incepe sa displaca firmelor care au profitat cel mai mult de pe urma boom-ului creditarii. Telefonia mobila, imobiliarele si zona de electronice si electrocasnice, domenii care au promovat intens sloganul "acum si mult!", simt deja schimbarea de directie din buzunarul romanului.
CreSterea exponentiala a profitu�rilor si vanzarile fara bataie de cap, pe o piata care inghite oricat si orice, par sa fie de domeniul trecutului. Companiile vor fi obligate sa iasa la bataie, sa constate ca preturile o pot lua si in jos, sa isi diversifice oferta si sa ofere servicii la pachet si sa acopere si nise de piata care pana acum pareau neintere�sante. Un efect indirect al crizei este astfel, pentru piata romaneasca, maturizarea concurentei, fapt care va obliga firmele sa reziste pe o piata care de acum incolo va oferi rate de crestere apropiate de cele din restul Europei.
Practic, acest lucru a inceput deja sa se intample. Romania iese, incet-incet, din Vestul salbatic al consumerismului, iar cine nu tine pasul, va iesi de pe piata.
Anul 2008 a adus deja primul faliment de pe segmentul de retail, iar in sectorul imobiliarelor este de acum evidenta o stagnare a vanzarilor de apartamente noi, multi dezvoltatori amanand proiecte din cauza accesu�lui tot mai dificil la credite. In ce�ea ce priveste proiectele deja con�struite exista o adevarata batalie pe clienti, potentialii cumparatori fiind momiti cu bonusuri mergand pana la au�toturisme noi sau locuri de parcare gratuite.
Pentru omul de rand, lupta firmelor pentru cota de piata nu poate fi decat benefica, ea aducand preturi mai mici si servicii mai bune. Pentru economie in general, creste�rea economisirii si limitarea creditarii asigura racirea motoarelor intr-o perioada in care inflatia si deficitul de cont curent forteaza supraincalzi�rea lor.
DeSi pare greu de crezut, criza care a prabusit banci celebre si i-a lasat pe americani fara case poate avea un impact pozitiv pentru Romania. Nu trebuie insa uitat ca suntem intr-un an electoral. Si nu exista criza pe lume care, la noi, sa se poata compara cu asa ceva...