Rusia si Occidentul iarasi se detesta reciproc. Atractia si repulsia dintre cele doua entitati dateaza de secole. Istoricii au numarat nu mai putin de 25 de astfel de cicluri de la domnia tarului Ivan al III-lea incoace. In trecut, totusi, dispozitia anti-occidentala acuta a Rusiei se inversa - de obicei din simpla necesitate - dupa ce relatiile ajungeau la un minim. Nu si de data asta. Dimpotriva, zilele acestea, deteriorarea relatiei a dezvoltat o inertie proprie.
Aceasta se intampla din patru motive. In primul rand, "pierderea" Razboiului Rece si, odata cu ea, a statutului imperial si de super-putere, a creat criza profunda si, deocamdata, nerezolvat in ceea ce priveste mentalitatea colectiva a clasei politice rusesti. Liderii rusi continua sa vada Occidentul ca pe o fantoma inamica impotriva careia sunt readuse in prim-plan toate mitologiile traditionale ale politicii externe rusesti.
In al doilea rand, pana la sfarsitul celui de-al doilea mandat prezidential al lui Vladimir Putin, visurile de modernizare ale Rusiei au fost distruse. Modernizarea s-a dovedit a fi pur si simplu doar o alta redistribuire a proprietatii intre cei aflati la varf, in special a celor care au trecut prin Primaria Sankt Petersburgului si prin FSB.
Imaginea Occidentului ca inamic a devenit singura scuza ideologica pentru modelul Putin de stat corporatist.
In al treilea, pretul in ascensiune al petrolului i-a facut pe locatarii de la Kremlin sa creada ca sunt atotputernici. Rusia de astazi, care se considera "un mare stat energetic", face haz de aspiratiile sale de odinioara de a prinde din urma Portugalia in ceea ce priveste standardul de viata.
In fine, o serie de greseli si esecuri occidentale, o criza a relatiilor trans-atlantice, lipsa conducerii si amenintarea in crestere a fundamentalismului islamic (...) i-au facut pe liderii rusi sa creada ca Occidentul este o corabie care se scufunda si care trebuie abandonata cat de curand posibil. (...)
Insa confruntarea auto-distructiva a Rusiei cu Occidentul poate fi stopata, iar dezbaterea veche de secole dintre occidentalisti si slavofili se poate incheia. Asta, desigur, va depinde de succesul Ucrainei pe calea spre dezvoltarea europeana aleasa in urma Revolutiei Portocalii din 2004-2005.
Ucraina prezinta, intr-adevar, o amenintare, dar nu la adresa securitatii Rusiei, dupa cum sustin propagandistii Kremlinului. Adevarata amenintare la adresa modelului Putin de stat corporatist, autoritatist si neprietenos cu Occidentul. Pentru ocupantii Kremlinului, este o problema de viata si de moarte ca statele odinioara componente ale URSS, dar care au ales intre timp un alt model de dezvoltare - Ucraina fiind un exemplu elocvent in acest sens - sa nu devina niciodata atractive pentru rusii obisnuiti.
Exemplul statelor baltice nu ameninta prea tare Kremlinul deoarece acestea sunt percepute ca straine de firea rusa. (...) Ucrainenii, pe de alta parte, sunt mai aproape de noi ca si cultura si mentalitate. Daca ei au facut o alta alegere, de ce nu am putea face si noi acelasi lucru?
Succesul Ucrainei va marca moartea politica a putinismului, acea filosofie sordida a "capitalistilor KGB". Daca Ucraina reuseste in alegerea ei europeana (...) atunci va putea raspunde intrebarii care a dat batai de cap culturii rusesti vreme de secole: Rusia sau Occidentul? Asadar cea mai buna modalitate de a ajuta Rusia de azi este sa sprijinim Ucraina atunci cand reclama ca apartine Europei si institutiilor ei. Aceasta va influenta mentalitatea politica a Rusiei mai mult decat orice altceva. (...) Dupa o mie de ani, Rusia va fi incheiat ciclul, revenind la Rusia Kieveana dupa ce a ratacit pe caile hoardelor mongole, pe cele imperiale, comuniste si ale absurdului putinist. Asadar, Rusia are acum de ales: planul ucrainean A sau planul ucrainean B.
Andrei Piontkovsky este un analist politic moscovit.
Copyright: Project Syndicate, 2008.
www.project-syndicate.org