Ministrul Mediului, Attila Korodi, a trecut la masuri "dure" impotriva edililor care nu-si dau interesul pentru asigurarea spatiului verde pentru cetatenii localitatilor pe care le conduc: in plina campanie electorala mascata, ministrul a facut publica lista cu cele 87 de primarii de oras care nu au prezentat programele prin care sa se asigure un spatiu verde minim pentru fiecare locuitor.
Ca sa fie cat mai convingator, ministrul a facut anuntul "intr-o mica oaza verde" amenajata in parcarea plina de masini si beton din fata Palatului Parlamentului.
Korodi a precizat ca studiile indica necesitatea de spatii verzi ce trebuie sa acopere circa 30% din suprafata intravilanului unui oras, iar distributia acestora sa permita cetatenilor sa aiba acces la ele in aproximativ 15 minute de mers pe jos. "Ministerul Mediului a initiat, inca din toamna trecuta, un act normativ prin care instituia doua obligatii cheie pentru autoritatile locale: sa nu schimbe destinatia terenurilor amenajate ca spatii verzi si sa asigure cresterea acestora la 20 mp/locuitor, pana in anul 2010, si la 26 mp/locuitor, pana in anul 2013", a precizat Korodi.
Pana la sfarsitul lui ianuarie, termenul limita stabilit prin actul normativ, nu au depus programele de actiune 87 de primarii ale unora dintre cele mai importante orase: Alexandria, Copsa Mica, Iasi, Medgidia, Piatra Neamt, Predeal, Sibiu, Sinaia si Slatina. La nivelul Capitalei, contrar asteptarilor, cei mai receptivi au fost primarii sectoarelor 4 si 5, restul nedepunand acest program. Potrivit Ministerului Mediului, in prezent, in Sectorului 1 din Capitala exista 14,37 mp/loc de spatiu verde, in Sectorul 2 - 9,81 mp/loc, in Sectorul 3 - 14,5 mp/loc, in Sector 4 - 12,41 mp/loc, in Sector 5 - 6,3 mp/loc, iar in Sector 6 - 9,15 mp/loc. (L.M.)