"Echipele care joaca cu CFR vor avea prime foarte mari, de la 30.000-50.000 de jucator, asa cred eu, iar cele care joaca cu Steaua, inclusiv Timisoara, pe minimum 30.000-40.000 de jucator, e ambitie mare sa bati Steaua! Altfel, pentru ce ar juca? Hai sa va spun, sa-si ia gandul CFR de la titlu, e jucat, e luat, salut!", a spus Gigi Becali, lasand sa se inteleaga ca motiveaza adversarele lui CFR. Gigi Becali a comentat si meciul cu "Poli" Timisoara, de aseara: "Iancu pune presiune pe Coltescu, face un joc psihologic, dar Steaua nu se mai incurca, spulbera tot!". Despre meciul urmator, de la Craiova, cu Universitatea, finantatorul stelist spune ca acesta este ca o finala pentru Liga Campionilor si spera ca Adrian Mititelu, patronul oltenilor, sa foloseasca echipa a doua. "Astept ca Mititelu sa faca pe plac tuturor oltenilor, pentru ca toata Oltenia vrea sa castige Steaua campionatul. In Oltenia nu se va striga niciodata impotriva Stelei si in favoarea CFR-ului, cum a fost la Galati, oltenii sunt mult mai nationalisti. Ma deranjeaza daca joaca cu prima echipa, mi-ar placea sa joace cu echipa a doua, sa vina oltenii doar la un spectacol, vor tine cu Steaua! Oltenii nu au dusmanie pe Steaua, pentru ei derby-ul e cu Dinamo, acolo e ambitia lor", a spus Gigi Becali, care a comentat si situatia lui Ilie Balaci, socrul lui Eugen Trica de la CFR. "Cred ca Balaci ar vrea sa ia Steaua campionatul, iar Craiova sa ramana ultima campioana a provinciei! Putem fi campioni 100%, cu Dinamo ne permitem orice, iar celor de la Buzau le dam vreo cinci!", a spus Gigi Becali. (MIG)
Nu se teme de Taher
Gigi Becali a comentat si ultimele declaratii ale noului actionar majoritar din Giulesti, Fathi Taher, care afirmase ca, in sezonul viitor, Rapid va castiga campionatul. "Cum sa-mi fie frica de Taher? El abia a intrat in fotbal, ce stie Taher despre fotbal? Sigur, el va investi bani multi la Rapid, dar ca sa faci performanta trebuie sa cunosti fenomenul. Nici eu nu m-am priceput la inceput, dar l-am luat pe cel mai mare specialist, pe Piturca. El a fost si antrenor, si strateg!", a spus finantatorul din Ghencea. (MIG)