Olteanu a subliniat ca actul normativ, adoptat de deputati inainte de aflarea deciziei Curtii, a devenit deja neconstitutional. Vicepresedintele Camerei, Valer Dorneanu, a explicat ca, in timp ce decizia Curtii stabileste ca inceperea urmaririi penale in cazul ministrilor-parlamentari pleaca de la Camera Deputatilor sau de la Senat, dupa caz, in legea votata la Camera, este prevazut ca in cazul respectivilor ministri este nevoie, cumulat, si de cererea presedintelui si a Camerei parlamentare din care face parte. Tot ieri, liderul PDL, Emil Boc, anuntase ca partidul va sesiza Curtea asupra proiectelor de lege privind averile demnitarilor si raspunderea ministeriala, pentru ca "afecteaza lupta anticoruptie si independenta justitiei". (R.I.P.)