Nimeni nu-l poate critica dezinteresat pe Traian Basescu. Aceasta este concluzia pe care presedintele incearca sa o impuna prin furibundele sale atacuri la adresa presei ostile. Vezi Doamne, doar cei care si-au vandut constiinta pe euro-arginti ii cauta nod in papura politicianului "perfect". Doar leprele oportuniste si mercantile sunt dispuse sa-l prezinte intr-o lumina nefavorabila pe cel mai iubit fiu al poporului. Vorbele unor asemenea oameni de nimic nu trebuie, insa, crezute! "Sub fiecare enunt si in spatele fiecarui subiect, invitat sau campanie se ascunde un calcul platit" - expliciteaza prompt editorialistul favorit al Cotrocenilor, Traian Ungureanu. Ma rog, poate o vorbi omul din experienta... Ma deranjeaza, insa, generalizarea.
Atacul este cea mai buna aparare. Iar Traian Basescu ii ataca isteric pe jurnalistii "neprietenosi". Semn ca se simte vulnerabil. Presedintele se plange ca "tonomatele mogulilor" nu ii ofera dreptul la replica. Dar i s-a refuzat, oare, vreodata acest drept? Cine ar putea sa blocheze vreun mesaj al sefului statului? Hai sa fim seriosi. Basescu a ripostat ori de cate ori a crezut de cuviinta, fara sa astepte permisiunea cuiva. Si nu a dus niciodata lipsa de mediatizare.
Problema presedintelui este ca, pe marginea multor subiecte, nu poate oferi replici, ci numai riposte. Diferenta este uriasa. Replicile presupun argumente si probe. Ripostele pot fi doar insulte grosolane, mistouri ieftine sau insinuari tenebroase. In loc sa dea explicatii concrete legate de Flota, de casa din strada Mihaileanu sau de fuga cu voie de la stapanire a lui Omar Hayssam, Basescu prefera sa puna la indoiala credibilitatea celor care au avut prostul gust de a aduce aceste teme delicate in atentia opiniei publice. Sunt gata sa accept ca unii jurnalisti nu sunt modele de moralitate si nici macar de probitate profesionala. Asta nu inseamna automat ca intrebarile ridicate de ei nu sunt valabile.
Cand, in loc de raspunsuri, Basescu ofera teorii conspirationiste si culpabilizari in masa, e limpede ca subiectul ii ridica probleme. Iesirile sale furtunoase la rampa nu sunt izbucniri nervoase necontrolate, ci tactici bine verificate de abatere a atentiei. Brusc, nu mai conteaza ce spune cutare, ci unde lucreaza (el sau nevasta, ca in cazul lui Cristian Parvulescu de la Pro Democratia).
Profesionistii stiu sa strecoare la adresa oricui un motiv de suspiciune. Stiu si sa lipeasca etichete infamante cu priza la public. Pe masura ce ne apropiem de alegeri, retorica presedintelui devine tot mai agresiva si se imbogateste cu noi clisee de campanie: "mogulii", "oligarhii", "zoaiele", "tonomatele pe euro" etc. Repetate cu obstinatie, aceste formule (catusi de putin spontane) ar trebui sa se intipareasca in mentalul colectiv si sa-i anihileze pe toti impertinentii critici ai liderului providential. Cine indrazneste sa puna la indoiala vreo vorba sau fapta a presedintelui se deconspira, practic, drept corupt, vandut, dusman al poporului. Si nu merita explicatii, ci doar dispret.
Adevarul este ca explicatiile sunt uneori dificile. Logica nu poate, de pilda, nimic cand vine vorba despre ascensiunea politica a Elenei Basescu. Presedintele si-a adus, insa, brusc aminte ca este tata de familie si ne-a servit un discurs patetic. A infierat presa hapsana care s-a napustit asupra unui biet "copil timid". Mai sa-mi dea lacrimile. Cuprinsa de remuscari, am incercat sa aflu ce varsta are Elena Basescu. Informatia pare sa fie secreta. In orice caz, nu apare in vreun CV oficial. Sursele mai mondene ofera date contradictorii: estimarile variaza intre 24 si 28 de ani. Cum sper ca fiica fostului primar al Capitalei nu consilia firma Luxten inca de pe bancile liceului, inclin spre a doua varianta. Oricum, Elena Basescu a depasit binisor varsta copilariei. Macar biologic, daca nu si intelectual. Si apoi, politica nu este un loc de joaca pentru minori. Asa ca reprosurile presedintelui sunt absurde. Mai ramane sa ceara clasificarea IQ-ului mezinei sale drept secret de stat.