Valmasagul vremurilor de azi a facut ca in luna aceasta de ploi si vant, sa treaca - fara voie - cu vederea peste o zi, in care - sunt cinci ani de atunci - ne-a parasit Nottara. Ce a reprezentat si ce reprezinta acum acest nume pentru teatrul romanesc e timpuriu sa spunem. Ne lipseste perspectiva, ne lipsesc elementele. Fapt este insa ca, dupa atata timp nu s'a gasit nimeni care - nu sa-l inlocuiasca, dar sa se apropie macar de superbul bronz daltuit de mana supranaturala. Creatiile lui au ramas undeva ascunse in faldurile de catifea ale cortinei, in padurile de mucava ale decorurilor. De acolo, Luca Arbore, Oedip, Lear si atati altii privesc lung si-si cauta interpretul de odinioara. Isi cauta poate un altul. Zadarnic. Nottara, cel mai batran dar cel mai modern actor al zilelor noastre, a luat cu el secretul marei arte. Un batranel cu par putin si alb, un mosneag garbov si bolnav, - pe strada; un print al scenei, un maestru al stilului, al gestului, al atidutinii, la rampa. Si mai ales un profesor. Aparitie maiastra in teatrul romanesc, Nottara a pornit acum cinci ani pe drumul vesniciei, lasand in urma lui un gol care pe zi ce trece se face din ce in ce mai resimtit... Pe scena, la catedra, in viata... ZIUA, 13 martie 1940

rubrica realizata de Carmen Gherghei