Revizuirea strategiei militare americane si teoretizarea razboiului modern de catre neoconservatori dateaza din 1991, pe vremea cand Dick Cheney era secretar al Apararii si cand agentii privati reprezentau deja a zecea parte din persoanele deplasate pe teatrul de razboi din Golf. Inainte de plecarea sa, in 1993, acesta a comandat firmei Halliburton, pe care ulterior o va si conduce, un studiu asupra mijloacelor de privatizare rapida a "birocratiei militare". In septembrie 2000, autorii "Proiectului pentru un nou secol american" ("Project for a New American Century"), printre care figureaza Dick Cheney, Donald Rumsfeld si celebrul neoconservator William Kristol, publicau un studiu intitulat "Edificarea sistemului de aparare american: strategie, forte si resurse pentru noul secol ("Rebuilding America's Defenses: Strategy, Forces and Resources for a New Century). Un an mai tarziu, la 10 septembrie 2001, problema a fost reluata de Donald Rumsfeld, devenit intre timp secretar al Apararii sub Administratia Bush. Intr-un discurs tinut la Pentagon, el a chemat la lupta impotriva unui "adversar ce reprezinta o serioasa amenintare la adresa securitatii SUA: birocratia Pentagonului". Potrivit lui Rumsfeld, era urgent sa se revada organizarea aparatului militar american prin crearea unui nou model, bazat pe sectorul privat. A doua zi dupa acest discurs, la 11 septembrie 2001, a avut loc atacul terorist asupra SUA, fapt care a relansat doctrina lui Rumsfeld. Astfel, in 2002, intr-un articol publicat in revista Foreign Affairs, acesta dezvolta ideea folosirii pe scara larga a agentiilor private in toate aspectele razboiului, inclusiv in lupta. Blackwater, armata de mercenari Una din primele agentii private care au beneficiat de aceasta schimbare de strategie a fost Blackwater, o companie care dispune in prezent de 2.300 de mercenari activi, desfasurati in noua tari (inclusiv in Statele Unite) si de o baza de date ce cuprinde 21.000 de fosti membri ai fortelor speciale, soldati, politisti, agenti CIA etc, pe care ii poate chema oricand, fara preaviz. De asemenea, agentia antreneaza zeci de mii de agenti ai fortelor de ordine, dintre care unii provin din "tari prietene" si a inceput deschiderea de noi sucursale in SUA (California si Illinois), cat si in Filipine. Pentru a ne face o imagine mai completa despre aceasta firma privata merita sa amintim ca Blackwater are o flota de peste 20 de avioane, inclusiv elicoptere de lupta, fapt ce-i da posibilitatea, asa cum observa si un membru al Congresului american, sa schimbe numeroase guverne din lume. Blackwater, impreuna cu alte doua societati private, beneficiaza de un contract cu guvernul american in valoare de 571 de milioane de dolari anual, pentru protectia diplomatilor in Irak, Afganistan, Israel si alte tari. Numai in Irak, valoarea contractului este de 520 de milioane de dolari. Pentru a intelege ce reprezinta societatea Blackwater pentru Administratia Bush, este semnificativ ceea ce scrie Jeremy Scahill, jurnalist de investigatie si colaborator al revistei "The Nation", in cartea sa "Blackwater, dezvoltarea celei mai mari si puternice armate de mercenari" ("Blakwater, the rise of the world's most powerful mercenary army"), o carte foarte bine documentata care dezvaluie adevarul despre aceasta agentie secreta, a carei ascensiune formidabila corespunde cu revizuirea strategiei militare americane de catre neoconservatori. Existenta si functionarea agentiilor private de securitate, cum este Blackwater, a fost invaluita de discretie, adevarul nefiind dezvaluit publicului larg. La 31 martie 2004 a fost prima data cand, in paginile ziarelor, a aparut numele de Blackwater in relatie cu razboiul, atunci cand patru americani inarmati au cazut prada furiei populatiei din orasul Falloujah, resturile carbonizate si mutilate ale acestora ramanand atarnate de un pod peste Eufrat timp de cateva ore. Cu acest prilej a fost dezvaluita prezenta "serviciilor de securitate private" pe teren. De atunci, rolul celei mai mari companii de mercenari a SUA in Irak a devenit din ce in ce mai important. Subiectul a revenit in atentia opiniei publice in momentul cand Blackwater, care este insarcinata cu protejarea diplomatilor americani, a conducatorilor irakieni si jurnalistilor straini, a fost acuzata ca a omorat numerosi civili in Irak, in special in timpul incidentului de la 16 septembrie din Bagdad, soldat cu 17 morti si 23 de raniti din randul civililor. Afacerea Blackwater a relansat dezbaterea asupra prezentei si comportamentului acestor societati de securitate private, care au proliferat dupa invazia americana din martie 2003. Potrivit autoritatilor irakiene, 180 dintre acestea, in special firme americane si europene, opereaza in Irak, cu un numar de angajati estimat intre 25.000 si 48.000 de persoane. Considerati de irakieni drept mercenari, acestia constituie al doilea contingent armat din Irak, dupa trupele americane, fiind acuzati insa ca actioneaza cu aroganta si brutalitate. De fapt, insusi Congresul american a publicat, la inceputul lunii octombrie, un raport in care se specifica ca, din 2005, societatea privata Blackwater a fost implicata in 195 de incidente in Irak, iar angajatii acesteia au deschis focul primii in 84% din cazuri, ceea ce contravine contractului incheiat cu Departamentul de Stat american, conform caruia firma poate face uz de arma numai in situatii defensive. Patronul companiei "Blackwater" este Erik Prince, un multimilionar de 37 de ani, fost membru al fortelor speciale americane, de a carei generozitate financiara se pare ca a beneficiat si partidul republican al lui George Bush, ca rasplata pentru lobby-ul intens desfasurat pe culoarele de la Washington, fara de care nu era posibila ascensiunea firmei sale. Mai presus de lege Privatizarea armatei, mai ales cand se face pe baza unor agenti ca cei de la Blackwater, suscita mai multe intrebari, dintre care unele au inceput sa fie puse in Congresul american, cu prilejul audierii, pentru prima data, a lui Erik Prince. Cea mai importanta dintre acestea este cea a responsabilitatii, stiut fiind ca agentii firmelor de securitate private beneficiaza in prezent de imunitate. Pe fundalul intamplarilor din Bagdad de la 16 septembrie, ministrul american al Apararii, Robert Gates, a facut cunoscuta necesitatea unei legi mai aspre care sa reglementeze activitatea agentilor sub contract, in sensul ca acestia sa se supuna unor legi similare cu cele ale armatei. In fapt, Gates doreste ca cei aproape 10.000 de contractori ce asigura securitatea diplomatilor care lucreaza in Irak sa fie transferati sub tutela armatei americane, intr-un efort de a avea mai mult control asupra "mercenarilor", care nu se supun nici unor legi, nici irakiene si nici americane. In ciuda scandalului creat de uciderea unor civili de catre agentii de la Blackwater, Departamentul de Stat se impotriveste ideii de a pune sub control aceste firme private, deoarece peste 2500 de garzi de corp, dintre care 800 din cadrul Blackwater, asigura protectia diplomatilor americani aflati la Bagdad. In prezent, situatia societatilor private ramane neclara din punct de vedere legal, chiar daca FBI-ul si alte agentii americane ancheteaza imprejurarile in care a avut loc masacrul de la 16 septembrie 2007. Anchetele ulterioare au scos la iveala o serie de probleme intrinsece legate nu numai de privatizarea razboiului, ci si de existenta unei armate paralele, care actioneaza independent de armata regulata si care urmeaza un program politico-religios bine precizat. Riscurile unei privatizari a armatei americane au provocat ingrijorare chiar si in randurile unor congresmeni americani, care au recunoscut ca o armata care se bazeaza pe mercenari permite sa fie lansate razboaie mult mai usor, pentru aceasta nefiind nevoie decat de bani si nu de o mare masa de cetateni care trebuie sa fie convinsi de necesitatea desfasurarii operatiunilor de lupta. Despre aceste riscuri a fost avertizat poporul american inca din 1961, cand presedintele Eisenhower atragea atentia asupra cresterii puterii abuzive a complexului militaro-industrial, care ar putea pune in pericol libertatile cetatenilor si sistemul democratic american. material aparut in "Pulsul geostrategic"

Ionel BUCUROIU