Sambata 2 februarie 2008, forte rebele au patruns in capitala Ciadului, N'Djamena, pe care au parasit-o dupa doua zile de lupte intense cu armata guvernamentala si forta de interventie franceza ("Epervier Force"). Bilantul: 160 de morti si 1000 de raniti, potrivit datelor Crucii Rosii Internationale. Marti, 5 februarie 2008, toate rapoartele indicau ca rebelii fusesera alungati din N'Djamena si ca trupele autointitulatului "presedinte pe viata", Idriss Deby, restabilisera controlul asupra capitalei Ciadului. Razboiul civil din Ciad dureaza, insa, de peste 20 de ani. Razboiul din Ciad, parte a conflictului pentru petrol din spatiul Africii de Vest Trupele rebelilor, care au ocupat doua zile N'Djamena, sunt formate din trei grupari distincte de gherila. Prima, Uniunea Fortelor Democratice (UFD), este condusa de fostul ministru al Apararii, Mahamat Nouri. Al doilea grup de rebeli din Ciad - Reuniunea Fortelor pentru Schimbare (RFC) - il are in frunte pe fostul sef de Stat Major, Timan Erdimi. Ultimul grup de rebeli este compus din fundamentalistii islamici care formeaza UFDD-Fundamentalist, condus de Abdelwahid Aboud Makaye. Cele trei grupari, divizate de diferente etnice si religioase, au format totusi o alianta in decembrie 2007. Rebelii din Ciad sunt finantati si inarmati de guvernul Sudanului vecin. Care, astfel, ii plateste polita presedintelui Ciadului, Idriss Deby, pentru sustinerea rebelilor din provincia sudaneza Darfur. Darfur, o regiune din Sudan, este aprig disputata de marile puteri datorita uriaselor rezerve de petrol de aici. Ca, de altfel, intreaga Africa de Vest (subsahariana), zona care include Ciadul, Sudanul, Republica Africii Centrale, Camerunul si Nigeria. Ultima incursiune a rebelilor in N'Djamena s-a soldat cu un mare numar de refugiati: zeci de mii de locuitori ai Ciadului s-au indreptat spre granita cu Camerunul vecin. Cei 1400 de militari dislocati la Aeroportul din N'Djamena au permis evacuarea tuturor cetatenilor occidentali din capitala Ciadului, precum si a cetatenilor din unele state din Asia si Africa. Potrivit unui purtator de cuvant american, ambasada SUA a fost evacuata complet, dat fiind faptul ca actiunile rebelilor au un grad mare de violenta. Presa franceza speculeaza faptul ca incursiunea rebelilor in N'Djamena - precum si actele de o cruzime rara - au avut drept scop sa descurajeze orice participare a unor state, alaturi de Franta, in cadrul fortei militare europene EUFOR. Din cauza imaginii execrabile pe care o are "presedintele pe viata" Idriss Deby in presa internationala, Franta intampina mari dificultati in a convinge alte state sa i se alature in Ciad. Acest fapt se reflecta chiar in declaratiile Executivului de la Paris. Astfel, pe 9 februarie a.c., ministrul francez al Apararii, Herve Morin, a declarat ca Franta este "neutra" in conflictul din Ciad. Ziua urmatoare, ministrul de Externe, Bernard Kouchner, a afirmat senin: "Noi suntem implicati in razboiul din Ciad." Apoi, intr-o a doua declaratie, Kouchner a sustinut ca afirmatia lui Morin privind "neutralitatea" Frantei in conflictul din Ciad fusese "incorecta". Pe de alta parte, Franta a incercat sa intruneasca, intr-o sesiune de urgenta, Consiliul de Securitate al ONU, presand pentru o rezolutie care sa permita interventia trupelor franceze in Ciad. Aceasta rezolutie a fost emisa la 11 februarie a.c.. Presedintele Nicolas Sarkozy a anuntat imediat ca Franta "isi va face datoria". Trupele EUFOR urmau sa fie desfasurate in Ciad intr-o saptamana. La ultimul asalt asupra capitalei, rebelii au incercat sa capitalizeze resentimentele unei populatii extrem de sarace, care solicita o cota mai mare pentru Ciad din petrolul extras din regiunea Doba, in centrul Ciadului (vecina cu regiunea Darfur), expediat pe un oleoduct construit de Chevron si Exxon Mobil, in valoare de 3,7 miliarde de dolari, in portul Kribi (Camerun), de la Oceanul Atlantic. Idriss Deby este sustinut si de SUA, pentru ca acesta a trimis unitati din Garda Prezidentiala sa lupte, alaturi de rebelii din Darfur, contra regimului islamist de la Khartoum (Sudan). Deby apartine, etnic, tribului Zaghawa, care predomina atat in armata din Ciad, cat si in provincia vecina, Darfur, unde actioneaza cele doua grupari rebele: "Sudan Liberation Army" (SLA) si "Justice and Equality Movement" (JEM). SUA sustin aceste doua miscari rebele din Darfur, datorita rezervelor enorme de petrol din regiune, contra guvernului islamist de la Khartoum (Sudan). Idriss Deby a venit la putere in 1990, printr-o clasica lovitura de stat. De atunci, s-a mentinut la putere exclusiv datorita sprijinului Frantei. Trupele franceze au fost trimise in Ciad inca din 1986, cand au venit pentru a-si proteja fosta colonie de amenintarile lui Muammar Gaddaffi. Cu sprijinul Parisului, Deby a reusit sa supravietuiasca alegerilor din 1996 si 2001, unei lovituri de stat (2004) si rebeliunii actuale din estul tarii (2006). Presedintele Jacques Chirac nu a ezitat sa trimita avioane de lupta franceze care au bombardat, in cateva randuri, coloanele de rebeli. Unele rapoarte au dezvaluit ca unul dintre liderii rebelilor - Timan Erdimi, care conduce gruparea RFC - nu este altcineva decat nepotul lui Deby, care incearca sa-si "debarce" unchiul, pe care il acuza de "coruptie". Idriss Deby, "presedinte pe viata" De aproape 20 de ani, actorul politic numarul unu din Ciad, eroul razboaielor civile, al loviturilor de stat si al scandalurilor este Idriss Deby. Nascut la Fada, in 1952, Idriss Deby a absolvit Scoala de Ofiteri din N'Djamena. A fost trimis in Franta, unde s-a calificat ca pilot de vanatoare in 1976. A ramas un fidel al presedintelui Felix Malloum, cel care l-a recomandant pentru pregatirea in Franta. In februarie 1979, primul ministru Hissene Habre a organizat o lovitura de stat impotriva presedintelui Malloum si a preluat puterea in Ciad, in plin razboi civil cu alte 11 grupari inarmate de opozitie. Deby i s-a alaturat lui Habre, care a obtinut integral puterea la sfarsitul primului razboi civil (1979-1982). Pentru loialitatea dovedita, presedintele Habre l-a numit pe Deby comandant sef al Armatei. In 1984, Deby s-a remarcat militar obtinand victoria impotriva fortelor pro-libiene din estul Ciadului. In 1985, presedintele Habre l-a trimis pe Deby sa urmeze un curs special, de doi ani, la celebra "Ecole de Guerre". In 1987, Deby si-a demonstrat aptitudinile militare, castigand confruntarea cu fortele libiene, mult mai bine inarmate. Libia revendica Fasia Aouzou din nordul Ciadului. Abia in 1994, prin hotararea lui "International Court of Justice", conflictul de granita a fost transat in favoarea Ciadului, iar trupele libiene au fost retrase din Fasie. Etnic zaghawa, Deby a fost direct implicat in disputele cu celelalte doua clanuri: hadjerai si gorane. In 1989, un conflict a intervenit intre presedintele Habre si generalul Deby asupra puterilor pe care le capatase Garda prezidentiala. Habre l-a acuzat pe Deby ca pregatea o lovitura de stat. Acesta din urma s-a refugiat in Libia. Ulterior, el s-a deplasat in Sudan, unde a format Miscarea Patriotica de Salvare, un grup insurgent, sustinut de Libia, de Sudan si Franta, care a inceput actiunile militare contra regimului Habre in octombrie 1989. La 10 noiembrie 1990, trupele lui Deby au dat atacul decisiv, iar pe 2 decembrie au patruns in N'Djamena, unde au organizat o adevarata baie de sange. Dupa trei luni de guvern provizoriu, la 28 februarie 1991, Deby a fost proclamat presedinte al Ciadului. O noua Constitutie a intrat in vigoare in martie 1996, urmata in iunie 1996 de alegeri prezidentiale, castigate usor de Deby, cu 69% din totalul voturilor. El a fost reales la scrutinul din mai 2001, cu 63% din voturi, dar observatorii internationali au constatat multe fraude electorale. In iunie 2005 generalul Deby a organizat un referendum care inlatura obstacolul constitutional care il impiedica sa candideze de mai mult de doua ori. Asa ca, la 3 mai 2006, Deby a candidat pentru a treia oara la presedintia Ciadului, castigand din nou alegerile. De data acesta cu 64,67% din voturi. Initial declarase ca a castigat cu 77%. Opozitia a boicotat alegerile din 2006. Dupa realegerea sa ca presedinte din 2006, trei grupari de opozitie au incercat sa-l debarce pe Deby: UFDD, condusa de fostul ministru al Apararii, Mahamat Nouri; RFC, care il are in frunte pe nepotul presedintelui si fost sef de Stat Major, Timan Erdimi; o formatiune islamista, UFDD-Fundamental. Dupa raidul aliantei celor trei forte rebele din februarie 2008, Deby i-a descris pe acestia drept "mercenari dirijati de Sudan". Idriss Deby a fost casatorit de mai multe ori. Cu ultima sotie, Hinda (nascuta in 1977), s-a insurat in septembrie 2006. Deby este de religie musulmana. Are numerosi copii, facuti cu fiecare sotie. Pe 2 iulie 2007, unul dintre fiii lui Deby - Brahim Deby (27 de ani) - a fost gasit mort, asfixiat in garajul de langa apartamentul sau din Paris. Brahim era consilier al tatalui sau, dar Politia franceza il cunostea mai degraba ca traficant de droguri si arme. Ciadul, al cincilea dintre cele mai sarace state ale lumii Razboaiele si loviturile de stat au venit in contextul in care "Human Development Index" al ONU situeaza Ciadul printre primele cinci cele mai sarace tari din lume. Circa 80% din populatia Ciadului - fosta colonie franceza, care si-a castigat independenta abia in 1960 - traieste sub limita saraciei. Afara de petrol, principalul produs exportat este bumbacul. Cum pretul mondial al bumbacului a inregistrat o scadere serioasa, productia Ciadului este subventionata de Franta, de Olanda, de UE si de "International Bank for Reconstruction and Development" (IBRD). Razboiul civil a distrus aproape in intregime reteaua de transport. In 1987, Ciadul mai avea doar 30 de km de sosea. Proiectele ulterioare au facut ca, in 2004, Ciadul sa ajunga la 550 de kilometri asfaltati. In absenta unei infrastructuri proprii, depinde total de reteaua ferata din Camerun pentru transportul marfurilor pana in portul Douala, de la Atlantic. Singurul aeroport din N'Djamena asigura legatura externa cu Parisul si cateva capitale africane. Telecomunicatiile din Ciad se bazeaza doar pe telefonia fixa, care cuprinde numai 14.000 de abonati la nivel national. Una din cele mai scazute rate din lume. Sectorul energetic, administrat de "Chad Water and Electric Society" (STEE), furnizeaza curent electric pentru 15% din locuitorii capitalei. Ceea ce inseamna 1,5% din populatia Ciadului. Ceilalti, aproape 99% din populatie, utilizeaza biomasa, adica ard lemne si animale, pentru a se incalzi. Numai 48% din populatia urbana beneficiaza de apa potabila, si numai 2% dintre locuitorii capitalei au instalatii sanitare. Exista un singur canal de televiziune, care emite doar in N'Djamena, si 13 posturi private de radio. Ziarele din Ciad apar in numar limitat, din cauza ratei de analfabetism, saraciei si costului de transport. Desi Constitutia apara libertatea de expresie, regimul Idriss Deby a introdus cenzura, de la sfarsitul lui 2006. Populatia Ciadului era in 2005 de 10.146.000 de locuitori. Dintre care doar 25,8% locuiau in mediul urban, restul de 74,8% gasindu-se in mediul rural. Populatia este foarte tanara: aproape jumatate dintre locuitori (47,3%) au sub 15 ani. Speranta de viata este insa in Ciad de numai 47,2 ani. Cea mai mare parte a populatiei traieste in zona vestica. In general, viata urbana din Ciad este restransa la cateva orase: N'Djamena, Doba, Abeche, Sarh, Moundou. Din 2003, circa 400.000 de refugiati din Sudanul vecin (mai ales din regiunea Darfur) s-au asezat in zona de est a Ciadului. Tot aici s-au refugiat insa si circa 200.000 de locuitori ai Ciadului, goniti de razboiul civil. Intre cele doua grupuri s-a instalat o situatie conflictuala. Poligamia este larg raspadita in Ciad. Ca si violenta traditionala impotriva femeilor, care vine dintr-o practica tribala straveche. Peste 45% dintre femeile ciadeze prezinta urme de mutilare genitala. De remarcat ca in Ciad sunt 200 de grupuri etnice. Sub aspect religios, 54% din locuitori sunt musulmani, 20% romano-catolici, 14% protestanti, 10% animisti, 35% atei. Musulmanii sunt concentrati in nordul si estul Ciadului, crestinii si animistii traiesc in sud. Resursele Ciadului: oleoductul Chevron-Exxon si coruptia Ciadul a intrat in atentia marilor puteri datorita rezervelor de petrol din zona Doba. Companiile americne Exxon Mobil si Chevron, precum si compania malaeziana de stat Petronas, au investit 3,7 miliarde de dolari in constructia unui oleoduct intre Doba (Ciad) si portul Kribi (Camerun), la Oceanul Atlantic. Rezerva de petrol din bazinul Doba (sudul Ciadului) a fost estimata de expertii americani la aproximativ 1 miliard de barili. Oleoductul american din Ciad masoara 1050 km si are o capacitate de 225.000 de barili/zi. Din iulie 2003, oleoductul a inceput sa functioneze. Exxon Mobil a descoperit petrol si in alte zone din Ciad, iar in urmatorii ani vrea sa le exploateze impreuna cu compania canadiana Encana. Numai ca exploatarea petrolului si veniturile realizate de Ciad au stimulat nu dezvoltarea infrastructurii tarii, ci au alimentat o coruptie devenita deja endemica. In octombrie 2006, revista "Forbes" plasa Ciadul in fruntea listei tarilor cele mai corupte din lume. In primul rand pentru ceea ce revista numea "utilizarea in cele mai murdare scopuri a unor fonduri filantropice". La sfarsitul lui 2004, Exxon a platit la "Citybank" din Londra 150 de milioane de dolari in contul Ciadului. In 2005, regimul Deby s-a vazut rasplatit cu alte 200 de milioane de dolari pentru petrolul exportat. In cei 25 de ani, in care doar primele trei terenuri petrolifere de la Doba sunt exploatate, Ciadul va incasa aproape cinci miliarde de dolari de pe urma vanzarii petrolului. Cand s-a vazut cu atatia bani, presedintele Deby - sfatuit de concurenta franceza - a devenit mult mai pretentios cu Exxon. La sfarsitul lui august 2006, a pretins o cota de 60% din petrolul exportat. In acelasi timp, a acuzat Chevron si Petronas ca nu si-au achitat taxele, pe care le-a evaluat la 486 de milioane de dolari. In acelasi timp, Banca Mondiala - care a participat la finantarea oleoductului - l-a acuzat pe Deby ca a cheltuit 30 de milioane de dolari din taxele petroliere pentru a achizitiona arme, care sa-l ajute sa se mentina la putere. La 14 iulie 2006, Ciadul a semnat un acord cu Banca Mondiala, prin care se angaja sa investeasca cel putin 70% din banii obtinuti pe petrol in programe vizand reducerea saraciei. "Arca lui Zoe" si traficul "umanitar" cu copii din Ciad Organizatia non-guvernamentala franceza "Arca lui Zoe" - al carei scop declarat era unul pur "umanitar" - a intrat sub investigatia ONU dupa ce s-a descoperit ca facea trafic cu copii din Ciad si regiunea Darfur (Sudan), pe care ii prezenta drept "orfani". Copiii erau plasati in Franta si in SUA. Familiile adoptive plateau 2400 de euro pentru un prunc. Si faceau si alte "donatii" pentru "Arca". Exista banuiala ca in afacere ar fi implicate cercuri de pedofili, precum si cele care se ocupa de traficul de organe. ONG-ul "Arca lui Zoe" a plasat pana acum cel putin 10.000 de "orfani", dupa parerea anchetatorilor ONU. Scandalul "Arca lui Zoe" a debutat pe 25 octombrie 2007. Atunci, serviciul social din Ciad a retinut la sol un avion care se pregatea sa decoleze spre Franta, avand la bord 100 de "orfani": 21 de fetite si 82 de baieti, cu varste curpinse intre un an si 10 ani. Membrii ONG-ului si echipajul avionului au fost arestati. Toti au fost acuzati pentru trafic de persoane si frauda. "Acesti copii nu sunt orfani si nici nu fusesera abandonati in desertul Ciadului; ei traiau impreuna cu familiile lor, in comunitati" - a explicat pentru Reuters, la 1 noiembrie, Annette Rehrl, purtatoarea de cuvant a "Agentiei pentru Refugiati" din cadrul ONU (UNHCR). Oficiali ai UNHCR, ai UNICEF, precum si ai Crucii Rosii au preluat copiii, care vor fi restituiti familiilor lor. "In cursul interviurilor cu staff-ul umanitar, a reiesit ca cel putin 91 dintre copii aveau parinti", a mai declarat Annette Rehrl. Unii dintre copii au dezvaluit ca familiile lor locuiau in zona de granita dintre Ciad si Sudan (regiunea Darfur), si ca strainii i-au ademenit cu dulciuri si biscuiti. "Arca lui Zoe" avea listati 80.000 de copii, pe care urma sa-i declare "orfani de razboi" si sa-i transporte in Europa si SUA. Inca din aprilie 2007, "Arca lui Zoe" pregatise un lot de 10.000 de copii, din care mai ramasesera in Ciad 100. "Evacuarea acestor copii din Ciad si Sudan, necunoscuta autoritatilor locale, nu este normala", a declarat generalul Touka Ramadam Korei, guvernatorul provinciei de est Quaddai. "Arca lui Zoe" nu a avut autorizatie pentru a evacua copiii, asa ca totul a imbracat aspectul unei rapiri in toata regula. Stephanie Lefebvre, secretar general al organizatiei "Arca lui Zoe", a declarat pentru "Le Parisien": "Pentru noi niciodata - insist, niciodata - nu s-a pus problema sa devenim agentie de adoptie. Copiii acestia nu erau destinati adoptiei. Noi incercam doar sa-i salvam de la moarte, oferindu-le caldura unor familii iubitoare." Cele 50 de "familii iubitoare" asteptau avionul din Ciad pe "Aeroportul International Vautry" - 150 de km est de Paris - dupa ce platisera, in prealabil, 2400 de euro (3450 de dolari) pentru fiecare copil african. Legaturi bizare intre "Arca lui Zoe" si "Paris Biotech Sante" ONG-urile "umanitare" sunt astazi o mare industrie, in care functioneaza veritabile corporatii cu presedinti-directori, cu salarii mari, cu proiecte nebuloase, pe care le aplica in zonele critice ale lumii. Thierry Meyssan - unul din ziaristii francezi de investigatie cu un real prestigiu profesional - a postat pe site-ul "volternet.org" un articol in care se arata ce interese mari se ascund in spatele acestor ONG-uri. Meyssan arata ca "Arca lui Zoe" a aparut pentru "a interveni in favoarea copiilor-victime ale cunoscutului tsunami din 26 decembrie 2004". Meyssan a descoperit insa ca asociatia "Arca lui Zoe" este asociata cu un organism semipublic - "Paris Biotech Sante"- din cadrul Universitatii Paris "V. Descartes". "Paris Biotech Sante" dispune de o cladire de 3200 de metri patrati, din care 2500 sunt numai laboratoare de cercetari farmaceutice. Scopul asocierii lui "Paris Biotech Sante" cu "Arca lui Zoe" este nevoia de a testa noi medicamente si vaccinuri asupra unor copii din tari ale lumii a treia. La "Paris Biotech Sante" lucreaza si Francois Sarkozy de Nagy-Bocsa, fratele mai mic al actualului presedinte al Frantei. Este cunoscut faptul ca marile trusturi farmaceutice utilizeaza frecvent tarile subdezvoltate, greu incercate de razboaie si cataclisme naturale, pentru a testa noi vaccinuri si medicamente. Francois Sarkozy este medic pediatru. In recenta campanie prezidentiala, Francois l-a insotit permanent pe fratele sau, Nicolas. Doamna Stephanie Lefebvre, care se justifica in "Le Parisien" - secretar general al ONG-ului "Arca lui Zoe" -, este, de fapt, sotia rectorului Universitatii Paris "V. Descartes", cea care patroneaza "Paris Biotech Sante", laborator pentru experiente farmaceutice. Thierry Meyssan a descoperit un adevarat lant de interese: Universitatea Paris "V. Descartes", "Paris Biotech Sante" si ONG-ul "Arca lui Zoe", specializat in actiuni "umanitare" in zone subdezvoltate: experiente farmaceutice si plasarea copiilor prezentati drept "orfani de razboi" unor "familii iubitoare", care platesc in prealabil 2400 de euro pentru un copil. Cand la Paris a izbucnit scandalul "Arca lui Zoe", presedintele francez Nicolas Sarkozy a luat imediat avionul si a plecat in Ciad: "Este o chestiune pe care urmeaza sa o transam eu cu presedintele Deby", a declarat el. Razboiul civil permanent din Ciad are si asemenea "consecinte colaterale".

Vladimir ALEXE