Reporterii au dat navala in casa Duduii Pe 4 septembrie 1940 guvernul Gigurtu demisionase, generalul Ion Antonescu (foto centru), care statuse cu domiciliu obligatoriu la manastirea valceana Bistrita, fiind insarcinat cu formarea unui nou cabinet. Acesta insa il determina pe Rege, sau il sileste, sa abdice si sa plece in strainatate. De data aceasta, exilul nu mai este optiunea lui Carol, ci ii este impus. In memoriile sale, Mihail Manoilescu il descrie pe Rege plangand, in ultima noapte petrecuta in Bucuresti, dar nedormita, iar pe tanarul Voievod de Alba-Iulia, Mihai (foto dreapta), agatandu-se patetic de bratul parintelui sau, pe care voia sa-l urmeze in pribegie. In dimineata zilei de 7 septembrie 1940, pe cand trenul regal in care se aflau Carol, Elena Lupescu (foto stanga) si Ernest Urdareanu se indeparta de Bucuresti, reporterii dau navala in casa Duduii - surprinsi sa-i vada dormitorul ticsit de icoane ortodoxe - iar fotografii declanseaza blitzurile pentru a arata publicului luxul in care traia metresa lui Carol al II-lea. Bucuria taranistilor In afara de "Buna Vestire", controlata de acelasi Mihail Manoilescu care statuse alaturi de Rege in noaptea de dupa abdicare, fostul rege este injurat copios, chiar cu voluptate, de magnatii de presa care facusera avere in deceniul domniei sale: Stelian Popescu si Pamfil Seicaru. Ei peroreaza in editorialele lor despre monarhul imoral si corupt. Au loc si manifestatii de strada, despre care ziarele relateaza cu satisfactie, amanuntit, cum sunt huiduiti Carol, Lupeasca, membrii Camarilei, deopotriva cu fostul premier de lunga durata Gheorghe Tatarescu si cu fostii consilieri regali N. Iorga si Constantin Argetoianu. Maniu si taranistii jubileaza, insa bucuria le va fi de scurta durata, ca si-a altor oameni politici, intrucat partidele raman dizolvate iar Antonescu isi instituie propriul regim autoritar, guvernand la inceput impreuna cu legionarii. In primele zile de dupa abdicare, la corul anticarlist se alatura nu putini intelectuali care il ridicasera in slavi pe Rege cu numai trei luni inainte, in articole publicate in ziare, reviste, sau in cele doua volume omagiale care aniversau deceniul Restauratiei. Altii, anticarlisti autentici, precum poetul Ion Barbu, pun mana pe condei si isi intituleaza articolul "Chesat" (un sinonim arhaic al cuvantului criza): "La acest sfarsit de veac liberal, acum in anul 1940, se cuvine sa cerem carmuitorilor de pana aici catastifele, pentru unele incheieri. Rezultatul global il cunoastem: un uracios faliment negustoresc, asa cum sade in naravurile tejghetarilor balcanici din care burghezia noastra si-a recrutat cadrele pretentioase si marginite. (...) Painea oachesa ce ne sta pe masa o frangem bucuros pe din doua, cu fratii nostri germani, de la a caror conlucrare asteptam izbavirea definitiva de jidovi, intronarea muncii si nepregetului ca singure preturi, in noua Europa al carei prag (...) il trecem plini de nadejde." Dupa razboi, poetul isi va retracta speriat si spasit acest text aparut in "Buna Vestire", precum si poezia intitulata "1940" din care citam: "Deci, slava, mantuire, Fuhrer, tie!/Legiunea trage verdele-i covor/Sa treci in mers de alta Alixandrie/La Darius si Imparatul Por." Cezar Petrescu il comparase pe Carol al II-lea cu Brancoveanu In memoriile sale, Al. Vaida-Voievod povesteste ca, pe cand era prim-ministru, Carol al II-lea l-a rugat insistent sa-i gaseasca o slujba - si nu una oarecare - poetului Adrian Maniu. Dupa cateva zile, l-a intrebat: "Dar de Adrian Maniu n-ai uitat?". Tot Carol al II-lea tinuse ca Lucian Blaga sa fie ales membru al Academiei Romane, iar munificienta regala l-a avut in vedere si pe Arghezi, care nu si-a precupetit superlativele la adresa monarhului. Apropiat de Carol al II-lea fusese si Cezar Petrescu. Spre sfarsitul anilor '20 ai secolului trecut, acesta se numara intre cei ce doreau revenirea principelui in tara si urcarea sa pe tron. Cezar Petrescu fusese desemnat director al unui saptamanal care s-ar fi intitulat "Crai nou" - aluzie stravezie - dar a carei aparitie a fost impiedicata. Scriitorul condusese din Ianuarie 1938 oficiosul carlist "Romania", finantat cu bani multi din bugetul Ministerului de Interne, cotidianul fiindu-i concesionat pe o perioada de cinci ani. "The King is finished!" Dupa abdicarea Regelui, asa cum a dezvaluit istoricul Dumitru Hancu, Cezar Petrescu se grabeste sa trimita o jalba noii ocarmuiri in care spune ca n-a avut atitudini "iudeofile". Desi il comparase pe fostul Rege cu Brancoveanu, dupa debarasarea lui Antonescu de legionari, Cezar Petrescu ii trimite si acestuia un memoriu in care sustine ca n-a fost niciodata carlist, si-a vazut de cartile sale, iar de pe urma ziarului "Romania" n-a avut parte decat de pagube. Memoriul se incheie cu: "Sa traiti, domnule general!" Peste aproximativ 15 ani, un alt memoriu al lui Cezar Petrescu incepea cu: "Scumpe tovarase Rautu"... La inceputul lui septembrie 1940, Grigore Gafencu, numit de o luna ambasador la Moscova, unde se gasea si unde va fi mentinut in post de Antonescu, afla ca un diplomat de acolo spusese despre Carol: "The King is finished!" Prilej sa consemneze in jurnal ca "domnia regelui Carol, cu toate cusururile lui multe si serioase, dar si cu neingradita lui dorinta de a cunoaste, de a intelege, de a indruma si de a munci, a luat sfarsit." Cedarile teritoriale din acel an nu trebuiau trecute exclusiv in contul Regelui, intrucat, spune Gafencu: "Aveam impotriva noastra coalitia fireasca a statelor de la care castigasem teritorii insemnate in razboiul trecut, teritorii pe care le-au vrut indarat timp de douazeci de ani si la care au ravnit cu toata patima cand s-a dezlantuit razboiul cel nou, dus de Germania si de Italia cu lozinca: jos cu Tratatul de la Paris!" Doua luni mai tarziu, Carol era profund afectat de efectele cutremurului abatut asupra Romaniei pe 10 noiembrie 1940. Voia cat mai multe vesti referitoare la consecintele catastrofei. In Spania, unde se gasea atunci, aude la un post de radio ca Maria Tanase ar fi murit la cutremur. Peste cateva zile consemna bucuros ca stirea despre moartea cantaretei nu fusese decat un zvon si ca aceasta traia.

Dan CIACHIR