Ziua Logo
  Nr. 4156 de marti, 12 februarie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Dialoguri
De la paisprezece ani, timp de sase ani am facut cinci lagare
-- Pana la douazeci si doi de ani, am trait in lagarele din Kazahstan impreuna cu parintii si fratele meu
"Primul lagar in care am ajuns in miez de vara a fost Oranke. Era o fosta manastire de calugari, asezata pe o pajiste imensa, inconjurata de paduri de mesteceni, in apropierea orasului Gorki, Nijni Novgorodul de astazi. In ea fusese amenajata o puscarie unde am ajuns dupa o calatorie de nu mai putin de 42 de zile", scrie pictorul Ervant Nicogosian in "Marturisiri" VII. Biografia acestui artist contine chinuitoarele suferinte ale unei deportari brutale, bucurii copilaresti, frica, lumina, panica, foame, frigul din Stepa Siberiana, boala, moarte, dar dincolo de asta speranta ca intr-o buna zi, se va iesi din infernul "Arhipelagului Gulag". Din nefericire, iesirea din lagare l-a aruncat intr-o alta suferinta: perioada sumbra si paranoica a proletcultismului. Ervant Nicogosian s-a salvat totusi prin propria arta, de erorile si ororile unui sistem represiv. A avut o perioada a "pavoazarii" (cum o numeste cu ironie), adica a supravietuirii, dar nu a incetat nici o clipa sa-si construiasca imaginile care l-au plasat printre cei mai buni si mai originali pictori ai ultimelor decenii. "Creatii de o rara suculenta, operele lui Ervant Nicogosian murmura sau striga intotdeauna adevarul cu bucuria primei descoperiri...", scria Radu Ionescu. Ervant Nicogosian, pe care l-am cunoscut acum, la cei 80 de ani de viata, ca motivatie a acestui dialog (dupa ce ii vazusem sporadic lucrari de-a lungul anilor, pe peretii unor galerii), este un artist de o sinceritate deseori naucitoare. Nimic nu-i scapa de sub lupa prin care priveste critic si autocritic. Spirit taios, nu are slabiciuni de caracter si nici impotriviri in fata bunului simt. "Zidurile si ruinele" de care s-a atasat definitiv si carora le reda eroziunea timpului sau splendoarea monumentala cu o forta artistica rara, sunt imagini ale continuitatii si ale stabilitatii pamantene. Le-a urmarit ani si ani prin fereastra atelierului care da spre Curtea Veche. Limbajul in care le reda sunt forme si pete de ocruri, brunuri si rosuri, incalzite de statornica fascinatie a pictorului si de misterioase emotii.
Ervant Nicogosian, de cand desenati si pictati?
Din frageda pruncie (ca sa spun asa), am aratat semnele talentului, impreuna cu fratele meu; intre timp insa, el nu s-a mai aratat interesat de pictura.
De gustul desenului si al picturii am dat insa, cand am venit in tara, dupa ce fusesem deportat cu parintii din '41 pana in '48. Am inceput cu lagarul Oranke si am continuat cu: Aktiubinsk, Karaganda-Spask, Cocuzecc, Akiatan, patru lagare din Kazahstan. De la paisprezece ani, timp de sase ani am facut cinci lagare.
Copilaria mi-am petrecut-o la Odessa, in Ucraina, dupa care, pana la douazeci si doi de ani am trait in lagarele din Kazahstan, impreuna cu parintii si fratele meu. Parintii mei fiind cetateni romani cu pasaport in regula au fost considerati "dusmani", ca aliati ai nemtilor, la inceputul razboiului. Am trait in toti acei ani inconjurati de sarma ghimpata de jur imprejur, pe patru randuri, supravegheati in permanenta din niste foisoare plasate strategic... Exact viata din Gulag, Gulagul descris de Soljenitan.
In aceste lagare v-ati descoperit talentul de desenator?
O, da, desenam, desenam tot timpul, dar, din pacate, nu am reusit sa pastrez nimic, pentru ca in momentul repatrierii ne-au luat absolut totul. In 1948, nu ne-au lasat nici un document care i-ar fi putut denigra sau infiera. In special mie si fratelui meu, care desenaseram atat de mult in lagar, ni s-a facut o perchezitie foarte severa si nu ne-au lasat nici macar o hartiuta.
Ati ajuns asadar, in 1948,
in Romania....
Am venit in Romania, in Bucuresti, acolo unde se aflau toate rudele noastre. M-am interesat imediat de Academia de Arte Frumoase si am facut tot posibilul, ca atunci in '48, dupa cateva luni sa ma inscriu, sa dau admitere si sa intru la Belle-Arte. Am inceput viata de student care, intr-adevar, a fost o mare bucurie pentru mine.
Liceul l-ati facut acolo, in lagar?
Liceul il facusem acolo, in lagar. Am avut sansa ultimului "politruc" (asa era numit), Oigenstein, care a contribuit foarte mult la educatia noastra, a tuturor copiilor. Fiul cel mare care este poet, Valery Oisteanu s-a nascut acolo, in afara lagarului, in Karaganda.
Un cunoscut poet suprarealist, care traieste la New York.
Ei bine, acest Misa Oigenstein, a fost "politrucul" nostru, al lagarului si asta a fost un fapt extrem de pozitiv.
El a fost cel mai bun dintre toti cati s-au perindat si a facut tot posibilul ca invatatura sa devina o preocupare foarte importanta.
Asa se face ca profesorii erau foarte buni, unii erau nemti. Acest Oigenstein i-a scos din mina de carbuni unde lucrau si i-a angajat pentru noi, copiii care locuiam in Lagar, ca profesori. A fost un mare merit al lui.. Pot spune, dupa atata amar de ani, ca a fost cel mai bun "politruc" al nostru, contribuind foarte mult la educatia noastra scolara. Ganditi-va, a scos din minele de carbuni oameni de valoare, profesori, medici, oameni de stiinta, care erau de-a valma bagati in fundul pamantului si umiliti. Ce putea sa faca de exemplu, un savant in mina? Ei bine, Misa Oigenstein, (Oisteanu de mai tarziu), i-a scos din fundul pamantului si i-a numit profesori. Sigur, poate era si un interes, pentru ca erau si foarte multi evrei in lagar, unii de cetatenie germana, insa meritul lui in educatia noastra din acei ani a fost esential.
Ce va mai amintiti din perioada lagarelor?
Pasapoartele cu svastica. Am vazut nenumarate pasapoarte cu svastica. Cei care in 36-38 s-au refugiat din Germania in Tarile Baltice, nu si le-au schimbat. Din '38 pana in '41, ei au ramas cu supusenia asta germana. Nu au vrut sa devina cetateni sovietici. A inceput razboiul si rusii i-au intrebat daca vor sa-si schimbe cetatenia si au spus nu. Daca nu vreti, sunteti nemti, conform pasaportului.
Sa revenim la studentia de la Academia de Arte Frumoase.
Cum erau profesorii?
Profesorii din acea perioada erau extraordinar de buni si aveai multe de invatat. Noi am fost elevii lui Ressu, Steriadi, Darascu, Medrea... Faceam toate sectiile: am trecut si prin gravura lui Iuca. Toti au fost profesori eminenti. Mai tarziu, o spun cu regret, Universitatea de Arta a fost cuprinsa de multe suferinte care nu s-au oprit nici in acest moment...
Au mai fost totusi mari profesori: Corneliu Baba...
Ciucurencu, Maxy. Dar ei nu au fost totusi ca profesori, de talia unui Ressu, de pilda. Sa fiu iertat ca spun asta, dar nici de talia lui Steriadi. De la Ressu aveai ce invata! Niciodata nu ne-a fortat sa-l imitam. El te invata ca sa construiesti, sa compui o suprafata cum trebuie, era un bun jucator de sah, era foarte inteligent si cult. El a fost un realist si ne invata cum sa organizam suprafata unei compozitii, pe o schema abstracta. Era o compozitie adevarata! Nu numai cateva personaje puse acolo, pe panza sau pe carton. Facea mereu apel la ratiune, spunandu-ne:. "Gandesti, si dupa aia faci!".
Ati absolvit Facultatea intr-o perioada de ideologie comunista dura...
Dar parca atunci cand am inceput-o, in '48, ce era? Am trecut prin mari greutati ca sa ajung sa fac pictura de calitate. Am fost nevoit sa fac pur si simplu pavoazare cu portrete incepand din '54, cand am absolvit.
Ati fost coleg si cu Alin Gheorghiu...
Si cu Alexandru Cumpata, si am mai fost cu Marin Petre Constantin care e acum la Targoviste. Ei bine, acest coleg a fost zbirul, tortionarul facultatii. Nu a fost simplu securist, a fost un om sinistru. Ne tinea "Revista presei" din "Scanteia", nu participa la desen in timpul orelor de clasa, demasca la sedintele politice saptamanale "dusmanii de clasa", avea opinii de tortionar luptand pentru darea afara din orice facultate a celor care se "impotrivesc" ordinii proletare.
A pictat vreodata ceva?
A mai facut cate ceva. Eu am fost in perioada socialismului in diverse jurii si comisii pe tara si trebuia sa merg si la Targoviste sa evaluez lucrari in vederea achizitiei. Cand eram anuntat ca vin acolo, nu aparea, se ascundea. Spuneam : "Chemati-l, fiindca daca nu se prezinta cu lucrari, nu i se cumpara". Ii era teama de mine. Eu eram, va dati seama, venit din lagar si in facultate am fost considerat un rebel, un nonconformist total.
V-ati pastrat pana la aceasta varsta aura nonconformista. (Ervant Nicogosian zambeste)
Am mai fost coleg cu: Geta Mermeze, Gheorghe Raducan, pictor de biserici, cu Sultana Maitec am mai fost, dar a terminat la un an dupa mine. Kovalenko, consilier sovietic, alt personaj sinistru, a considerat-o "formalista" in '53, in sensul ca ea nu lucra "in stil rusesc", cu varful creionului toate amanuntele si a lasat-o repetenta. Ea era foarte talentata si foarte degajata si niciodata nu a suportat sa faca naturalism.
Isi impunea tehnica de lucru si nu numai, "tendinta in arta". Studentii romani trebuiau sa lucreze ca cei de la Academia din Leningrad sau Moscova. Cu toate ca Ressu a fost un pictor realist si membru de partid, el ce facea? Venea zilnic la Facultate, pentru ca ii iubea pe studenti si primul lucru pe care-l facea era sa intrebe: "Mai e rusnacul? Mai vine? "Maestre, a fost chiar acuma" "Da, da, se vede (raspundea Ressu), nudul (cel care ne poza), e cu slip". Kovalenko spunea ca e impotriva "moralei proletare" ca nudul sa nu aiba macar chilotul pe el. Ressu nu-i putea suporta pe demagogi si pe cei care faceau pe marii comunisti. Kovalenko impreuna cu Baraschi (care era atunci rector) au gasit un motiv si l-au pensionat pe Ressu. Nu a durat prea mult insa, nici un an, cand Ressu a revenit si Kovalenko a fost trimis in Novosibirsk. Marele Ressu fusese persecutat. Ressu a fost mare profesor si am avut sansa ca sa fim ultima promotie a lui. .
Cum v-a fost la inceput?
Am inceput prin '63 sa fac o adevarata premiera, prin calitate. Pana in '63 faceam noncalitate: pavoazare, ca sa pot exista. Fusese o lunga perioada proletcultista si, sa ma ierte Dumnezeu si maestrul Ciucurencu care era sef, nu ne stimula. Bradut Covaliu a fost mai corect. Pentru el nu a existat faptul: "este studentul meu", sau nu. Ciucurencu facea aceasta discriminare. "Piliuta trebuie sa primeasca imprumut, apoi Marius Cilievici, Aurel Nedel merita, pentru ca au fost studentii mei". Eu am fost persecutat, pentru ca nu am fost elevul lui. Pe ai lui ii trimitea in documentare in Delta Dunarii, in Dobrogea, unde era lumina, frumos, eu si Cojan... ati auzit de Cojan?
O, sigur, era insa mai mare ca dumneavoastra ca ani. Foarte cunoscut si la Paris, unde a trait, de altfel.
Adevarat. A murit anul trecut. Si, nu va vine sa credeti, dar a fost persecutat de Ciucurencu si nu numai de el, si de Baba. Isi bateau pur si simplu joc de el. Baba a fost de asemenea foarte cumsecade si bun cu elevii lui. I-a protejat si a fost lupta intre Baba si elevii lui si Ciucurencu si elevii lui. Erau aceste doua extreme. Aceste doua "tabere" s-au ciocnit si nu a fost bine deloc. Fiecare isi apara puii lui. Noi, astia care nu am fost elevii lor am avut de suferit.
Sa revenim totusi la pictura dumneavoastra! Cand ati deschis prima personala?
In 1966, la "Simeza". Am inceput sa expun de cateva ori in grup. Rozei m-a ajutat. Venea la mine si ma anunta cand se initiau asemenea expozitii. Nu ma anuntau colegii mei, ci el, Rozei.
Incepuse totusi liberalizarea in arta. Dar nu mi-ati spus in ce locuri va trimitea in documentare Ciucurencu.
Liberalizarea incepuse cam dupa '63. Ei bine, Ciucurencu ma trimitea numai la Hunedoara si Resita, unde era bezna. M-am si certat cu el, reprosandu-i acest lucru. Pe elevii lui ii trimisese si la Balcic, de exemplu, in luminozitatea aia splendida. Santierul Naval din Galati m-a invatat surprinzator sa ma desprind de pictura lozincarda si i-am demonstrat lui Ciucurencu faptul ca puteai sa faci pictura si la Resita si Hunedoara. Primul peisaj de la Resita a avut un mare succes, in '63.
Sa stiti, ca insusi Maxy stimula nonpictura in acea perioada. Era un om negativ pentru noi. Prin '55, cand era directorul Muzeului RSR, ne-a chemat pe cativa tineri si ne-a spus: "Sa stiti: Nicodim asta, fiti atenti, Almasan, Eugen Craciun (care facuse o perioada pictura sub influenta bizantina), vor sa readuca legionarismul. Bizantinismul inseamna legionarism. Fiti atenti, sa-i combateti! Era contra talentelor autentice.
Mai spunea: "Ghiata este un decadent, Pallady este decadent"... Era un spirit negativ. La un moment dat, cand s-a produs "cotitura", in '64 el s-a ridicat in plina sedinta, acolo la teatru unde a fost sedinta de atacare a rusilor si a spus: "Rusii m-au fortat sa fac aceste lucruri". Neadevarat! Avea o bucurie sa-i persecute pe ceilalti. UAP-ul era in fapt condus de Maxy, de Cova, de Molnar, de cei care erau total impotriva artistilor autentici.
Revine in forta figurativul?
Este foarte dificil. Nu vad sa aiba discipoli un Van Gogh. Cezanne poate, dar Van Gogh mai putin. Toti astia care pentru mine sunt foarte mari nu au discipoli.
Pictura viitorului va fi cea care va comunica si va emotiona. Nu mai poti spune: "artele frumoase". Poate ca sunt un depasit, dar pictura trebuie palpata, trebuie sa simti ca are o structura. Astazi tinerii sun stimulati de profesorii lor sa faca din pictura "musama". "Negreli" si "musamale", asta fac.
Sunteti cam nedrept cu ei.
Isi cauta un drum, tatoneaza...
Va spun cu sinceritate ca eu am trecut si prin lucrurile mai superficiale. Prin '70 am incercat cu usurinta sa fac suprafete mari. Acum m-am maturizat si m-am regasit in pictura pe care o traiesc. De exemplu, cat am stat in atelierul din Selari, am privit prin fereastra ce da spre Curtea Veche, ruinele si zidurile de acolo. Le-am pictat si am facut o expozitie in '88 numai cu asta. Acolo pot spune ca m-am regasit in acele ziduri care-mi plac si astazi. Imi place piatra lor, structura lor si, intr-un fel, pictura mea arata ca sunt un atavic prin excelenta. In acea zona m-am regasit. Intr-adevar, ea imi spune ceva.
Ati revazut in toti acesti ani Odessa copilariei?
Nu, dar am de gand sa merg anul acesta. Odessa este un oras frumos, dar nu am amintiri prea placute, pentru ca am trait o viata ingrozitoare. Tatal meu a fost inchis, considerandu-se ca e antonescian, spionul lui Antonescu. Am stat fara el, patru copii: eu, fratele meu si doua surori. Pe zidurile casei scria "Copiii lui Antonescu" si Curte romaneasca", bineinteles in ruseste. Am, totusi, si amintiri frumoase, pentru ca lumea acelui oras era foarte ciudata. Armeni multi, evrei multi, ucrainieni, greci, turci, rusi, era port. Nu se vorbea nici rusa bine, ucraineana deloc, asa ca va dati seama ... Cand tatal meu era in puscarie, eu eram toata ziua pe strada, imi placeau derbedeii, pungasii, Odessa era renumita, avea prostituate, era si un cantec: "Odessa, bordel pe Marea Neagra.".
Iolanda Malamen 
 Afisari: 1225  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Deci.........   de Aladin
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Decretele secrete (4711 afisari)
 Ilie Dumitrescu amenintat cu pistolul in fata politistilor (2561 afisari)
 Inapoi la Cotroceni (2270 afisari)
 Misterele de langa noi (2059 afisari)
 Puterea din umbra (2054 afisari)
 Martor la inmormantarea Ceausestilor (6561 afisari)
 Macel in Berceni (2704 afisari)
 Portavion american survolat de bombardiere rusesti (2597 afisari)
 Mercedes cu un picior la Cluj, Porsche, instalat la Dej (2457 afisari)
 Ion Iliescu si Nica Leon s-au porcait la Parlament (2315 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01906 sec.