Zoe PETRE 

Daca m-as apuca sa compar aceasta vizita cu amintirile mele despre prezenta la Bucuresti a presedintelui Chirac in februarie 1997, sau cu cele trei vizite, dintre care una de stat, la care am avut privilegiul de a-l insoti in Franta pe presedintele Constantinescu, n-as putea folosi alt epitet decat "modest" pentru a-i califica aspectele formale, chiar daca acest "Blitzfrieden", ca sa spun asa, reflecta si un alt stil al unui alt presedinte al Frantei, care mizeaza mai degraba pe eficienta decat pe protocolul florid. Consider insa ca vizita presedintelui Sarkozy a fost mai importanta in chestiuni de fond decat in forma, inainte de toate fiindca a pus capat glaciatiunii din relatiile Romaniei cu Franta. Sa nu uitam: dupa ce Franta, si personal presedintele Chirac, isi angajasera fara rezerve fortele, in 1997, 1998 si 1999, pentru a deschide Romaniei portile NATO si UE, in vara lui 2002, guvernarea Iliescu III - Nastase persifla cu trufie protestul Frantei fata de tratatul de non-extradare. In 2003, in plina criza pe tema Irakului, faimoasa reactie a presedintelui Frantei - "ati pierdut prilejul de a tacea" - era urmata de o amenintare fatisa la adresa perspectivelor de integrare europeana ale Romaniei (si ale Bulgariei, dar Bulgaria n-a fost niciodata un aliat traditional al Frantei). Replica autoritatilor pesediste a fost o escalada de insolente, infinit mai agresive decat varianta chiraquiana a celebrului "ciocu�mic" al dlui Mihailescu. In octombrie 2004, candidatul Traian Basescu recidiva in acelasi registru, il acuza pe premierul Frantei, ca ar fi venit la Bucuresti "sa-si ia tainul" (s-ar parea ca dl. Basescu are pornirea incontrolabila de a insulta prim-ministri, dar asta e o alta poveste), iar odata ales exprima o superba indiferenta fata de orice alta relatie in afara faimoasei sale axe. Franta a decis sa treaca dincolo de acest uimitor bi-partizanat al insultelor. Presedintele Basescu a fost primit la Elys�e in 2006 cu mai multa cordialitate decat ne-am fi putut astepta, iar recentul discurs al presedintelui Sarkozy in Parlamentul Romaniei a reluat tema legaturilor istorice dintre cele doua tari, adaugandu-i chiar si ideea, consistent argumentata, ca nu doar Romania are nevoie de Europa, ci si Europa are nevoie de Romania. Dincolo de retorica - excelenta altminteri - a presedintelul francez, si de sugestia strict metaforica de asociere a Romaniei la presedintia franceza a UE, ramane faptul ca Romania este prima tara din Europa centrala cu care Franta semneaza un acord de parteneriat strategic. Prima, nu neaparat singura, ceea ce inseamna ca Franta construieste un nou vehicol european al politicii sale. In deceniile trecute, binomul franco-german a fost pivotul Europei unite. Acum, o noua generatie de oameni politici experimenteaza noi geometrii. Franta este prima mare putere a Europei care initiaza in interiorul UE o constructie ce depaseste demarcatia cortinei de Fier, si o face adresandu-se Romaniei. Franta e primul stat UE care nu doar declara, ci si asuma statutul Romaniei ca granita a Uniunii, si care asuma de asemeni faptul ca Romania este un actor important - poate cel mai important - in sud-estul Europei. Ramane ca si Romania sa-si asume acest statut. Departe de a fi iluzorie, cum au pretins unii, oferta franceza e foarte interesanta, cu conditia ca noi sa o folosim inteligent si corect.