Ziua Logo
  Nr. 4131 de luni, 14 ianuarie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Probele lui Basescu
-- Premierul nu s-a lasat convins de argumentele presedintelui declarand ca sustine, in continuare, propunerea PNL
Cele doua aspecte invocate de presedintele Traian Basescu pentru refuzul de a o desemna pe Norica Nicolai in fruntea Justitiei- inculparea unei persoane nevinovate si o adoptie controversata - se regasesc, detaliat, in mapa profesionala a lui Nicolai (fosta Clinci), care a fost data publicitatii de catre Parchet. Motivele au fost prezentate de presedintele Basescu si in intalnirea avuta sambata cu premierul Tariceanu, dar acestea nu au fost de natura sa-l convinga pe primul-ministru. Liberalii cauta solutia cea mai buna pentru ca Norica Nicolai sa ajunga ministrul Justitiei.
Norica Clinci a fost sanctionata de Procuratura judeteana Calarasi, printr-un ordin din 4 aprilie 1988, cu "avertisment" pentru nerespectarea unor dispozitii legale in solutionarea unei cauze penale, potrivit unei note din dosarul acesteia, aflat in arhiva Ministerului Public. Cazul se refera la dispunerea de catre Clinci a condamnarii unei persoane nevinovate, ca urmare a unei confuzii privind datele de stare civila a doi indivizi. Ulterior, la descoperirea adevaratului faptas, Norica a dispus arestarea acestuia fara a cere inceperea urmaririi penale, incalcand astfel Regulamentul, se arata intr-un referat facut de procurorul inspector Vitalie Zvancu si pastrat in mapa profesionala a lui Nicolai.
Povestea a pornit de la arestarea unui grup de sase persoane acuzate de furt calificat, printre care se afla si "Ionita Valerica, fiul lui Ion si Marghioala". Cauza s-a judecat la 3.11.1987, Judecatoria Oltenia condamnandu-l pe Valerica la trei ani de inchisoare, cu gratiere. Procurorul Norica Clinci a declarat recurs, invocand faptul ca inculpatul nu poate fi gratiat pentru ca este recidivist. Acest moment a dus la o descoperire scandaloasa: "Din fisa de cazier, atasata la motivele de recurs, rezulta ca in realitate este vorba de o alta persoana, fata de care nu s-au efectuat cercetari, nu s-a cerut fisa de cazier in faza de urmarire penala - Ionita Valerica, fiul lui Vasile si Hristina, nascut la 3.03.1960. Potrivit documentelor, acesta din urma a fost arestat si si-a recunoscut fapta, insa Norica Clinci nu i-a luat interogator sau declaratie conform art. 46 din Regulament si nu a dispus inceperea urmaririi penale, cerand in schimb introducerea inculpatului in arest".
Procurorul general i-a respins contestatia
Ca urmare a identificarii confuziei de nume, persoana condamnata pe nedrept a fost eliberata. Inspectorul Zvancu sublinia, la finalul referatului: "Consider ca in modul aratat mai sus procurorul a incalcat prevederile art. 146 si 150 din Codul de procedura penala, dispunand arestarea unei persoane fara a fi pusa in miscare actiunea penala si fara a fi audiata". In urma acestui referat, Clinci a fost sanctionata disciplinar cu avertisment, la data de 4 aprilie 1988, de catre procurorul-sef al Procuraturii judetene Calarasi. Ea a contestat decizia printr-o adresa catre procurorul general al republicii, insa Procuratura generala i-a respins contestatia si a mentinut sanctiunea cu avertisment, printr-o rezolutie intocmita de procurorul inspector Toma Dobre, pe 2 iunie 1988
Scandalul privind adoptia
Cea de-a doua acuzatie adusa de seful statului Noricai Nicolai vizeaza o incalcare a legii, prin reprezentarea unui cetatean strain intr-un proces de adoptie, desi avea calitatea de procuror. In apararea sa, Nicolai a sustinut ca nu stia de acest caz de incompatibilitate. De altfel, la o luna dupa acest incident, ea a parasit magistratura. Intr-o nota explicativa din 1991, Nicolai arata ca: "In luna aprilie 1991, doamna Long a trimis o procura prin care m-a autorizat sa ii reprezint interesele intr-un proces de adoptie. Actele au fost pregatite de domnul Eugen Man, avocat din Bucuresti, iar eu am participat la instanta Tribunalului Judetean Calarasi, unde am pus concluzii in fond. Nu am cunoscut ca nu pot face acest lucru, pe care l-am facut ca persoana particulara si nu ca procuror. Am primit o invitatie de la doamna Long pentru a-i face o vizita in SUA in cursul anului 1991, respectiv in luna iulie. Nu am facut acest lucru in scopul de a obtine un folos material, ci din prietenie. Invitatia mi-a fost facuta de doamna Long pentru a ma sprijini in efectuarea unor investigatii intrucat sunt bolnava de ....". Dosarul profesional al lui Nicolai se gaseste in arhiva Ministerului Public, care pastreaza toate mapele profesionale ale fostilor procurori.
Premierul si presedintele s-au intalnit, dar nu s-au inteles
Mult-asteptata intalnire dintre premierul Tariceanu si presedintele Basescu nu a dus la nici un rezultat, ambii mentinandu-si pozitiile anterioare. La finalul intalnirii, premierul a instiintat-o pe Norica Nicolai ca ramane propunerea PNL pentru Ministerul Justitiei.
Dupa mai bine de doi ani, premierul si presedintele au stat sambata fata in fata, o jumatate de ora. Dupa ce refuzase primele doua invitatii ale sefului statului pentru a discuta despre situatia de la Justitie, premierul a raspuns pozitiv la cea de-a treia. Intr-o vila de protocol din complexul Lac, cei doi au incercat fara succes sa se convinga care este cea mai buna solutie pentru viitorul ministerului. Daca Basescu s-a limitat sa-i prezinte premierului mapa profesionala a Noricai Nicolai, Tariceanu a fost ferm si i-a spus sefului statului ca asteapta decretul de numire. Premierul si-a motivat pozitia prin faptul ca exista o decizie a Curtii Constitutionale in cazul Cioroianu, care spune ca presedintele nu are drept de veto in numirea unui ministru. La finalul intalnirii, niciunul nu a dorit sa dea declaratii presei, dar un lucru a fost clar: nu s-a ajuns la vreun acord. Surse liberale au declarat ca Norica Nicolai a fost sunata de premier care a i-a confirmat acesteia ca lucrurile nu s-au schimbat si ca ramane propunerea liberalilor pentru a conduce Ministerul Justitiei. Presedintele declarase vineri ca nu va semna niciodata decretul de numire a Noricai Nicolai, deoarece mapa profesionala a acesteia arata ca are deficiente profesionale.
Sesizarea Curtii sau folosirea Parlamentului
Sesizarea Curtii Constitutionale sau trecerea ministrului Justitiei prin fata Parlamentului sunt solutiile liberalilor pentru a-l obliga pe seful statului sa semneze decretul de numire a Noricai Nicolai in fruntea Ministerului Justitiei.
Esecul intalnirii dintre premier si presedinte nu lasa liberalilor foarte multe variante, daca doresc sa o vada pe Norica Nicolai in fruntea Ministerului Justitiei. Prima varianta luata in calcul de liderii PNL o reprezinta sesizarea Curtii Constitutionale. Ei se bazeaza pe faptul ca judecatorii Curtii au dat o decizie similara in cazul lui Adrian Cioroianu si au precizat ca presedintele nu are drept de veto in numirea unui ministru. Pe 5 aprilie, decizia nr.356/2007 a Curtii Constitutionale stabilea ca seful statului "nu are drept de veto in privinta validarii unui ministru, dar poate cere premierului sa renunte la propunerea facuta, daca persoana propusa nu indeplineste conditiile legale pentru exercitarea functiei de membru al guvernului". Solutia sesizarii Curtii este analizata si de reprezentantii Executivului, dar si de cei ai Presedintiei. Spre deosebire de cazul Cioroianu, seful statului se bazeaza acum pe faptul ca a atras atentia asupra unor elemente negative din dosarul profesional al Noricai Nicolai. Trecerea prin Parlament ramane o solutie de rezerva, ea nefiind in acest moment agreata de foarte multi liberali. Pe langa faptul ca intarzie numirea, deoarece Parlamentul este in vacanta, impune schimbarea numelui ministerului, dar si negocieri cu PSD pentru ca votul sa fie unul favorabil. Consilierul prezidential Cristian Preda a declarat intr-un interviu pentru Hotnews ca premierul a refuzat in ultima perioada conlucrarea cu presedintele, lucru cerut de Curtea Constitutionala. El considera ca presedintele a analizat candidatura Noricai Nicolai si "nu vad in aceste conditii ce anume s-ar putea reprosa presedintelui. El a urmat pas cu pas decizia Curtii Constitutionale".
Nicolai, verificata de CNSAS
SRI si CNSAS au fost solicitati de presedintele Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI, Radu Stroe, sa precizeze daca au informatii care pot impiedica numirea Noricai Nicolai in fruntea Ministerului Justitiei. Liberalul a spus ca a avut deja o discutie pe aceasta tema cu directorul SRI, George Maior, dar si cu reprezentantii CNSAS. Desi Norica Nicolai are o decizie de necolaborare din partea Colegiului, in ultima vreme au aparut in presa speculatii pe marginea acestui subiect. La finele anului trecut, CNSAS a anuntat ca a desecretizat din arhiva SRI aproximativ 800 metri liniari de arhiva, ceea ce pune sub semnul indoielii anumite verdicte date anterior.
Pinalti, amenintat de liberali
Gheorghe Stefan i-a acuzat ieri pe liberali ca il ameninta ca va fi distrus daca Norica Nicolai va deveni ministrul Justitiei. "Daca ajunge Norica ministru al Justitiei il distruge pe Gheorghe Stefan. Acesta a fost mesajul liberalilor din judet. Pot veni sapte de Norica Nicolai ca ministru, pentru ca nu imi este frica", a declarat primarul municipiului Piatra Neamt, pentru Rompres. El a spus ca cei care il ameninta sunt lideri locali ai liberalilor. Gheorghe Stefan a fost presedinte al PNL Neamt, iar dupa plecarea sa la gruparea lui Stolojan, locul sau in fruntea filialei ca interimar a fost luat chiar de Norica Nicolai.
Contraatacul femeilor
Organizatia de femei a PNL i-a transmis ieri un comunicat dur presedintelui Traian Basescu, in care il acuza de practici neconstitutionale si misoginism. "Femeile din Romania au dreptul de a fi respectate chiar daca au indraznit sa intre in politica", se arata in documentul semnat de femeile liberale. Ele precizeaza ca au lansat acest apel deoarece presedintele nu este strain de incidente in care au fost implicate femei. La scurt timp dupa campania din 2004, Basescu a trimis-o pe Lavinia Sandru pe "centura politicii", iar unor ziariste le-a adresat apelative precum "tiganca imputita" sau "pasarica". "Refuzul dumneavoastra de a semna decretul de numire a doamnei senator Norica Nicolai in functia de ministru al Justitiei ar fi necesitat argumente temeinice, de ordin constitutional", ii scriu femeile liberale sefului statului. Zvetlana Preoteasa, vicepresedinte al organizatiei de femei a PNL, a declarat ca "presedintele sfideaza prin atitudinea sa societatea romaneasca si are o problema cu toti cei care vor si pot sa spuna nu".
Pagina realizata de Raluca PAPADOPOL si Cristian ANDREI 
Alte articole
  "De la un Vadim ma asteptam..."    (Actualitate, 2009-03-28)
  Razmerita liberala    (Politica, 2009-02-18)
  Fratia urechii    (Eveniment, 2008-04-07)
  A cincea criza    (Eveniment, 2008-01-11)
  Avionul pacii    (Politica, 2007-12-15)
  Basescu se plange ca premierul nu-i raspunde la telefon    (2008-01-11 19:40)
  Tariceanu nu se duce la Cotroceni    (2008-01-10 14:02)
  Tariceanu, invitat de Basescu pe tema nominalizarii ministrului Justitiei.    (2008-01-09 20:14)
  Basescu l-a invitat pe Tariceanu sa imparta avionul spre Lisabona    (2007-12-11 17:24)
  Basescu i-a cerut lui Tariceanu remanierea lui Chiuariu si Pacuraru    (2007-12-06 17:47)
 Afisari: 1956  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 23 Afiseaza toate comentariile  
De ce --frank - maZonu - TARIQCEANU - ignara shi- ishi bate joc de poporul roman?   de jan dinu
Pro(bu)bele lui Basescu   de DanBruma
Gata ! S-a fisiit deja !   de gili
Abureala Cotrocenista   de horiageo
Din mapa 'profesionala' a prea-competentului Ba'secu !   de Arogantu'
Betzia ruseasca....   de rasputin
Eschimoshii   de Nituc
Divagatie, sa se uite de candidatul Videanu   de Nituc
Totul ca sa se uitwe de inzapezitul Videanu, brad metalic si pedelioane   de Nituc
PNL cu matusica Norica   de Mona G.
Sugestie.   de alwis46
MEGA CIRC   de saccsiv
Monstrul Norica Niculai trimetea la gratar pedofililor din intraga lume copii romani - in    de ionion
Probele ?   de doctorul
a defeca defecare sau eseu despre injuratura poltica corecta   de laur
Probele lui Basescu    de georgems
De cine este platit acest "intelectual" Pandrea ?   de Mihnea Apostol
LIBERTATEA MULTA STRICA ... IE NECESAR REGLEMENT !   de gili
d.lui Pandrea   de Anton(ala cu cimentul)
Impotenta Postcomunistilor   de ionescu
ce ar fi....   de pt
Da ...   de pt
Betzia ruseasca   de Alex.Pandrea
A r h i v a
  Scamatorii    8 comentarii
  Testele nationale "electorale"    1 comentariu
  Ionita Valerica a recunoscut de frica    15 comentarii
  CTP nu mai e director la "Gandul"    5 comentarii
  Soarele ameninta festivalul zapezii    
 Top afisari / comentarii 
 Bomba terorista (3824 afisari)
 Ionita Valerica a recunoscut de frica (2922 afisari)
 Scamatorii (2271 afisari)
 Lectia unei doamne (1960 afisari)
 Probele lui Basescu (1956 afisari)
 Putin ar putea ateriza saptamana aceasta in Romania (2417 afisari)
 Regina Marii Britanii, la un pas de a fi ucisa de Al-Qaida (1494 afisari)
 Tariceanu a avut o noua discutie cu Norica Nicolai la sediul Guvernului (1350 afisari)
 Fiul lui ben Laden se muta in Marea Britanie (1318 afisari)
 Belgradul a adoptat un plan de actiune in cazul independentei Kosovo (1256 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.03106 sec.