Ziua Logo
  Nr. 4118 de sambata, 22 decembrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Esecul ONU, cartof fierbinte pentru UE
Cristian UNTEANU 
-- Sir John Sawers, ambasadorul britanic la ONU a fost foarte explicit in acest sens: "Din punctul de vedere al Marii Britanii, a venit momentul sa actionam cum este nevoie pentru a solutiona statutul Kosovo."
ONU a inregistrat un esec de mari proportii, in momentul cand Consiliul de Securitate si-a recunoscut incapacitatea de a lua o decizie privind statutul provinciei Kosovo. Un esec care poate influenta in mod decisiv chiar echilibrul geo-strategic. Instantaneu, au aparut comentariile unora dintre ambasadorii de la ONU care au spus ca, foarte simplu, daca ONU nu poate lua o decizie, asta nu inseamna ca nu mai exista posibilitati de rezolvare a problemei. De catre altii, in alte forumuri, cu alte mijloace si in lumina unor alte rationamente.
Sir John Sawers, ambasadorul britanic la ONU a fost foarte explicit in acest sens: "Din punctul de vedere al Marii Britanii, a venit momentul sa actionam cum este nevoie pentru a solutiona statutul Kosovo. Am fi preferat sa o facem prin intermediul Consiliului de Securitate, dar avem deplina incredere ca Rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate ofera o baza legala suficienta pentru a merge mai departe inspre gasirea unui acord final pentru a stabili autoritatile necesare de care e nevoie pentru a face acest lucru".
Numai ca avem o problema extrem de serioasa. As vrea sa reamintesc contextul in care s-a declansat razboiul impotriva Iugoslaviei lui Milosevici si momentul in care ambasadorii NATO s-au reunit in regim de urgenta pentru a aproba declansarea operatiunilor, tot asa, bazandu-se pe un cadru larg al unei decizii generice a Consiliului de Securitate, acuzand atunci lipsa de decizie a forumului international si considerand ca gravitatea situatiei umanitare din Kosovo permitea transgresarea obligatiei de a nu actiona decat in vederea unui mandat expres al ONU. Dar, ni s-a spus atunci, a fost vorba despre o situatie exceptionala care nu se va mai repeta niciodata, tocmai pentru a intari increderea opiniei publice internationale in valabilitatea sistemului ONU de gerare si rezolvare a crizelor.
Acum am ajuns din nou in acelasi punct critic. Numai ca dimensiunile crizei sunt cu totul altele, tocmai fiindca absolut toata lumea este convinsa de falsitatea profunda a afirmatiei repetate cu obstinatie de oficialii americani si de cei de la Bruxelles, fie ei de la NATO sau de la UE: Kosovo nu va reprezenta un precedent! Profund neadevarat, deoarece atat solutia Kosovo in sine va reprezenta un precedent juridic pe plan international, dar si, din acest moment, modul in care se va interveni, in afara cadrului ONU, pentru rezolvarea situatiei!
Care va fi modul exact in care se va implica UE si pe baza carui mandat? Fireste, ca si NATO in 1999, isi poate defini propriul sau mandat printr-o decizie a sefilor de state si guverne. Si asta va insemna un precedent, din moment ce va decide o actiune in afara spatiului sau de competenta directa, actiune justificabila pana acum, sau cel putin asa se spunea, doar prin aparitia unei crize majore care sa ameninte in mod direct interesele UE. Va fi luata o asemenea decizie in ciuda opozitiei foarte clar manifestate de Slovacia, Spania, Grecia, Cipru si Romania? Daca da, ce vor face aceste tari? Vor face parte doar dintr-o eventuala misiune civila si vor boicota participarea la Forta de reactie rapida care va trebui oricum activata?
Daca UE va impune solutia unui tip de protectorat in Kosovo, acesta este oare semnalul ca va putea proceda in mod similar in conditiile in care Transnistria va cere independenta, la fel cum o vor face Ossetia, Abhazia, Nagorno-Karabach, posibil Voivodina si Republica Sirbska? Vitalii Surkin, ambasadorul rus la ONU, afirma ca "din pacate, credem ca daca lucrurile vor iesi din canalul legal si daca ne indreptam spre miscari unilaterale, aceasta va trimite o unda de soc la nivelul sistemului international si al legislatiei internationale".
Miscari unilaterale? Sintagma asta vine dintr-o perioada anterioara formarii ONU care, teoretic, tocmai asta trebuia sa previna. Un esec care s-ar putea sa coste foarte scump.
 Afisari: 1310  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 7 Afiseaza toate comentariile  
statutul este dat de ansasi formularea in cauza,provincie,in care   de silviana
(DOAR ?) UN IPOTETIC SCENARIU (atentie la Poiana Brasov) ???   de Aya
Ce ziceti de   de MEMO
   de Viorel
E simplu   de Cos
Eu nu inteleg   de spaiu'
Prezenta trupelor NATO   de synd
A r h i v a
  Islamisti rai/ Musulmani buni    2007-12-20
  Muschi sub bradul de Craciun    2007-12-18
  Devalmasie si bulibaseala romaneasca la PPE (I)    2007-12-10
  Cele doua Romanii ale lui Traian Basescu    2007-12-04
  Votul contra    2007-11-29
 Top afisari / comentarii 
 Dosarele pierdute ale revolutiei: teroristii de la "Romarta" (5685 afisari)
 Coppola: Mancarea romaneasca nu e buna (2673 afisari)
 Hashim Thaci: ascensiunea unui terorist in Kosovo (2545 afisari)
 Realitatea Media s-a retras din Clubul Roman de Presa (1774 afisari)
 O noua mazilire nationala (1773 afisari)
 Rusia isi trimite in misiune cel mai nou submarin (1701 afisari)
 Will Smith crede ca Hitler a fost un om bun (1184 afisari)
 Gigi Becali: Hagi colaboreaza cu serviciile de informatii (1078 afisari)
 J. Edgar Hoover planuia arestarea a 12.000 de americani  (890 afisari)
 "Brad de Craciun", din oameni (751 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.13959 sec.