Cristian UNTEANU 

Dihotomie imposibila pentru unii. De-a dreptul imbecila pentru altii. Dar pe ea se bazeaza acum sperantele cancelariilor occidentale in incercarea de a gasi o solutie, oricare ar fi ea, pentru rezolvarea unei crize care ameninta sa ia proportii atat de importante, incat, la un moment dat, sa poata destabiliza civilizatia democratiei si prosperitatii. Recent incheiata Conferinta a donatorilor pentru Palestina este rezultatul unui rationament binevoitor ca raspuns la o situatie disperata. S-a mai procedat asa cu cativa in urma, la Bruxelles, cand iarasi fusesera chemati donatori pentru a gasi fondurile necesare pentru a linisti Balcanii dupa razboiul din Kosovo. Atunci s-a evocat realitatea statala care urmeaza sa se nasca acum, statul independent Kosovo. Se spunea ca regiunea nu va cunoaste pace decat daca se vor injecta fonduri enorme pentru refacerea infrastructurilor, pentru a pune la punct primele institutii democratice functionale... S-a spus atunci, pe drept cuvant, ca pacea nu se poate naste in saracie si mizerie, ca democratia nu poate functiona, asemeni tolerantei, in comunitati obsedate de problema supravietuirii de la o zi la alta. Dar, in atmosfera de bune intentii si chiar de entuziasm provocata de infrangerea fortelor raului reprezentate de regimul criminal al lui Milosevici, intreaga discutie s-a concentrat asupra formelor democratiei. S-a uitat, iar acum Europa - si poate nu numai ea - poate plati pretul de sange al omisiunii, ca banii, oricat de multi ar fi, nu pot afecta radacina conflictului din zona, urile ancestrale acumulate generatie dupa generatie. Cele care pot sa reizbucneasca acum in orice clipa, in regiuni proxime sau mai indepartate de Kosovo, dincolo de relatia definitiv antagonica intre albanezi si sarbi. Statul independent Kosovo, prima entitate islamica care se va naste in Europa prin decizia comuna a UE si a americanilor, s-a dorit sa fie si un semnal adresat lumii musulmane care trebuia sa inteleaga ca razboiul impotriva terorii nu este indreptat impotriva unei credinte, ci a unor grupari si organizatii islamiste. Acelasi rationament a facut ca, in acest moment, banii donatorilor sa fie dati moderatilor palestinieni, sperandu-se din tot sufletul ca acesta va fi argumentul decisiv care-i va determina pe simpatizantii miscarii Hamas sa lase de-o parte armele si sa accepte o supravietuire rationala cu Israelul. Vor reusi banii sa produca disparitia unor organizatii fanatice precum Hamas sau Hezbollah? Intrebarea vine intr-un moment de reala criza, pentru ca s-a vazut ca cealalta momeala, anume acceptarea si legitimizarea lor internationala prin cooptarea la guvernare, n-a avut absolut nici un fel de efect. Mai mult, banii stransi acum la Paris, inclusiv propunerea suplimentara americana, sunt doar o infima parte din ceea ce au investit SUA in Irak sau in Pakistan. Cu rezultate catastrofale pentru ca, asa cum incepe sa devina clar pentru toata lumea, o parte a fondurilor fie a fost delapidata pur si simplu, fie a ajuns chiar sa sustina miscarile fanaticilor islamisti. Este o foarte trista ironie a istoriei ca nu s-a putut imagina alta solutie diplomatica decat un viitor stat Kosovo condus de fostul sef al gherilelor UCK si de identificarea baietilor de la Al Fatah drept salvatorii procesului de pace in Orientul Mijlociu. Dar daca aici s-a ajuns, inseamna ca este posibil ca cineva sa fi gresit complet rationamentul si ca, atunci cand asta va fi evident pentru toata lumea, se va trece imediat la etapa finala. Raspunsul la intrebarea: cu mana cui se vor scoate castanele din foc?