Roxana IORDACHE 

Miscarea din Timisoara a inceput in 14-16 decembrie 1989 ca o manifestatie de protest multi-etnic solidar, impotriva deciziei de trimitere in domiciliu obligatoriu a pastorului reformat T�kes Laszlo. Care s-a opus sentintei de evacuare. Iar opozitia lui deschisa a aprins miscarea revolutionara. Este o realitate pe care trebuie sa ne-o asumam, macar dupa 18 ani, aceea ca un cetatean roman de etnie maghiara a fost scanteia revolutiei romane. Fapt intens manipulat, la acea ora, de conducerea comunista, care nu a ezitat sa lanseze propaganda cu "agenturili straine". Si a indus in cadrul Armatei vechea panica a "atacului maghiar" menit sa dezmembreze tara, care trebuia, in consecinta, sa ramana "strans unita in jurul conducatorului iubit". In seara de 17 decembrie 1989, s-a dat alarma de lupta cu indicativul "Radu cel Frumos", penultimul inainte de alarma de razboi. Dupa dezinformarea initiala, in Armata se aflase ce se intampla la Timisoara, ca era vorba nu de un atac extern, ci de o revolta populara impotriva regimului comunist. Dar fenomenul era complex, se lansau si semnale caracteristice atat unui razboi electronic (simularea telecomandata a unei invazii aeriene insidioase din directia Ungaria), cat si unui razboi psihologic (zvonul prezentei in numar mare a unor "turisti" sovietici, in automobile Lada). Toate acestea erau menite, pe de o parte, sa manipuleze Armata pentru a trage in popor sub pretextul apararii tarii si, pe de alta parte, sa justifice, prin chiar imperativul apararii teritoriului national, reprimarea miscarii anticomuniste. N-a putut fi la noi revolutie de catifea, pentru ca nu exista nici opozitie civica, nici disidenta politica. Populatia, pasiva si lasa, trebuia scoasa in strada si determinata sa se solidarizeze cu Timisoara, ceea ce a generat organizarea mitingului sinucigas al lui Ceausescu din 21 decembrie de la Bucuresti, dupa vizita lui suprarealista din Iran. Unde nu-i exclus sa-l fi trimis chiar cercuri din servicii, ca sa se poata lansa, ulterior, legenda teroristilor arabi, asociata imediat cu ultima vizita externa a dictatorului. "Azi in Timisoara, maine-n toata tara" era speranta desarta, pentru ca nimeni nu misca in tara, dar acolo a fost revolutie. Ca si in orasele zilei si noptii de 21 decembrie 1989, cand un numar mic de curajosi manifestau, intre libertate si moarte. Dupa aceea a fost emanatie (FSN) la putere pe spatele revolutiei. Dublata de aproape 1000 de victime, de trei ori mai multe decat pana in 22 decembrie. Intrebarile nu si-au primis raspunsul. Cine-a tras, inainte si dupa 22, cine si unde sunt teroristii, si atatea altele. Iar securistul Radu Tinu, care l-a batut pe domnul T�kes in zilele revolutiei timisorene, este azi prosper afacerist si ne sfideaza cu tupeu, justificandu-si represiunea, la fel cum Plesita afirma ca l-ar bate din nou pe Paul Goma. Ni se pare normal. In schimb, pe episcopul T�kes Laszlo, fara de care nu ne-am invrednicit sa ne ridicam impotriva dictaturii, il acuzam de tradare de tara. Ca si Ceausescu, in decembrie 1989. Cerc vicios. P.S. Oare de ce revolutia nu s-a declansat la Cluj, in fata casei doamnei Doina Cornea?